Gallery

LILITH – cherchez la femme!


One love                                                                
“Cherchez la femme”, expresia eternizata, universalizata, de marele Alexandre Dumas (tatal), prin romanul “Mohicanii Parisului” (1857), este cat se poate de potrivita pentru LILITH, cel mai longeviv personaj mitologic din istoria umanitatii. Numele sau este strans legat de ideea de libertate suprema, de stigmatizarea femeii in general, si a femeii voluntare, nesupusa barbatului, in mod special. LILITH, doar ea, a avut curajul sa pronunte sfidator numele Domnului, fara ca Luminatia Sa sa o condamne la nefiinta pentru obraznicie. Dar LILITH e pomenita de veacuri cu mare teama si doar pe alocuri, in cartile sfinte, esenta fiintei sale riscand sa ramana de-a pururi ascunsa. Si totusi milioane de oameni inalta rugi catre ea, numind-o “Lumina Lumii”. Ca doar a fost creata inaintea lui Adam si inaintea Evei, pare-se chiar din esenta lui Dumnezeu Tatal si nu din tarana. De aceea se cuvine sa ridicam valul uitarii de pe aceasta fiica rebela, poate pe nedrept satanizata si infierata, poate pe nedrept trecuta in randul demonilor insetati de sange nevinovat. Pentru ca altfel, degeaba au trecut peste noi atatea milenii, daca nu suntem inca in stare sa judecam cu aceeasi masura femeia si barbatul, cele doua jumatati ale creatiei in spatiul tridimensional. Cata vreme femeia va ramane umila la usa altarului, originea datatoare de viata a fiilor si fiicelor Omului va tari dupa sine stigmatul rusinii. Ne vom nega mamele si le vom pune la zidul infamiei pentru ca ne-au adus pe lume. Iar asta nu e drept! Sa mergem deci pe urmele adevarului, fara prejudecati si fara mânie. Mãcar de aceastã datã!
 
Dumnezeu, Lilith si restul Lumii
 
În Biblie, cuvântul “lilith” apare o singură dată, prin vocea lui Isaia:
 
34:14 Fiarele din pustie se vor întîlni acolo cu cainii sălbatici, și țapii păroși se vor chema unii pe alții. Acolo își va avea locuința năluca nopții și își va găsi un loc de odihnă.
 
In schimb, in miturile evreiesti gasim mai multe amanunte despre prima femeie.
Conform legendei Cabala, Dumnezeu l-ar fi creat pe Adam și pe Lilith din țărână: “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” – (Genesa 1:27). Adica Eva ar fi aparut dupa plecarea neimblanzitei Lilith din Paradis, fiind creată din coasta lui Adam, spre marea multumire a acestuia: “Și omul a zis: <<Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om.>>” – Genesa 2:23).
Prin urmare, Eva e doar o solutie de rezerva, Creatorul dorind sa aiba pentru Adam o consoarta mai usor de strunit si care sa nu indrazneasca vreodata sa plece in lume de capul ei. Dar sa vedem cum a ajuns Lilith la razvratirea suprema …
Zice-se ca Lilith si Adam se iubeau foarte mult, dar când făceau dragoste, Lilith nu dorea să stea pe jos, cerând egalitate între sexe. Adam s-a plans lui Dumnezeu, iar Domnul i-a cerut lui Lilith sa-si asculte barbatul. Infuriata, aceasta a refuzat si chiar a indraznit sa rosteasca adevaratul nume al Creatorului, punand in pericol Creatia. Ca si cum n-ar fi fost suficient, a refuzat sa mai ramana in Rai si a plecat in lume, de capul ei. De aici lucrurile devin din ce in ce mai interesante! In loc sa o trazneasca pe loc pe razvratita, Dumnezeu a trimis dupa ea trei ingeri – Sanvi, Sansanvi și Semangelaf, cu urmatorul mesaj: “Dacă vrea să se întoarcă, atunci ceea ce a fost făcut, rămâne bine făcut. Dacă nu, aduceți-o cu forța!”. Interesant, nu?
 
Femeia Pefectă
 
Cea mai cuprinzatoare investigatie pe tema ii apartine lui Dragos Dumitriu. In Cronica Supranaturalului, acesta reuseste sa surprinda esenta celui mare mister pamantean, dand dovada de o pasiune si de o ravna cautatoare rar intalnita. Dumitriu lasa sa se inteleaga ca Lilith in persoana i-ar fi trezit apetitul detectivistic, dupa un tête-à-tête fantastic si real totodata. Demersul lui este singular si tocmai de aceea este binevenit. Sa-i dam cuvantul!
 
Soția Întunericului și a Luminii
Lilith este, după părerea mea, cel mai interesant și mai contrastant personaj mitologic. Demon, zeiță, supraom, vampir, vrăjitoare, ea este în mitologie prima femeie – iar în religii – primul nume ce s-a încercat a fi șters. Trecerea ei prin istorie o nominalizează fie ca si fatala Curvă a Babilonului, fie ca si Maria Magdalena… Din prima femeie, Lilith devine mama demonilor. Lilith este regina din Saaba dar este si la originea vampirilor. Lilith este un demon de care comunități întregi se tem si se apară de mii de ani – până în ziua de azi, în timp ce alte comunități o cinstesc si o numesc protectoare. Lilith era cunoscuta drept demon ucigas de nou-născuți si de femei lăuze, iar astăzi e considerată si onorată ca primul simbol al feminismului. În fine, legendele ebraice o menționează ca prima rebelă, înaintea lui Lucifer, prima care a îndrăznit să rostească Numele Lui, tocmai pentru a-i încălca porunca si a se opune creației, devenind apoi perechea diavolului. In schimb Kabbalah vorbeste de aceeasi demonică rebelă ca fiind pentru o perioadă… soția lui Dumnezeu! Un personaj fascinant dar si terifiant, în orice caz, purtător al unei teribile vibrații a nelinistii. Tocmai aceste contraste totale, această rebeliune veșnică te fac să te întrebi dacă e vorba de damnare justificată sau de o mare nedreptate a memoriei umane și divine. Simt, deci, nevoia unei explicații apropierii mele de Lilith.
Sunt momente în viață pe care le numim majore. Sau de răscruce. Sau, pur și simplu, momente care îți schimbă viața. Un asemenea moment am trăit eu atunci când am cunoscut-o pe Lilith. Câțiva inițiați în tainele artelor secrete m-au întrebat de ce nu încerc să depășesc faza cunoașterii din cărți și să mă apropii pe căile artelor oculte – fiindcă vorbim de un personaj din această zonă. Adevărul este că poate singura experiență stranie, de care sunt sigur că s-a petrecut – și drept urmare am povestit-o în câteva rânduri – a fost legată de Lilith. Nu pot spune că m-a marcat – dar, în mod sigur, m-a încurajat. De aceea sunt sigur că această cale, prin memoria scrisă, este cea care îmi e potrivită, sau poate hărăzită.
Am făcut această introducere pentru a-mi explica interesul din punct de vedere sentimental-senzorial – poate chiar transcendent – pentru Lilith. Dacă este să vorbim însă de argumente istorico-mitologice, ei bine, acestea sunt foarte multe. În primul rând am afirmat în repetate rânduri că Lilith este cel mai longeviv personaj mitologic. Într-adevăr, paradigma temporală se întinde din anticul Sumer, de unde începe istoria recunoscută official, până în zilele noastre. Fie că vorbim de un demon malefic, fie că vorbim de o zeitate sau de un alt fel de divinitate ambivalentă, Lilith inspira teamă sau venerație unor comunități șI atunci si acum. Nu există nicio altă divinitate, nominalizată si definită ca actant suprauman/supranatural în viața oamenilor care să fi avut o perioadă de existență consemnată pe o asemenea durată de timp. Nici măcar Dumnezeu sau diavolul… Mai mult, într-un studiu pe care-l pregătesc pentru publicare propun o ipoteză care trimite originea lui Lilith dincolo de Sumer – si s-ar putea constitui chiar într-o propunere pentru controversata origine a sumerienilor.
În Sumer, Lilith apare ca nume sub mai multe forme legate de cuvântul Lil – aceasta însemnând aer. Lilith ar fi fost deci un spirit al aerului, spun unii cercetători, asociind această imagine cu cea curentă a demonului, un spirit neîntrupat. Dar această definire, personal, o consider simplistă, sau chiar eronată întrucât nu ia în seamă celelalte nominalizări ale lui Lilith în legendele Sumerului – de această dată extrem de întrupate.
Pe scurt, variantele sumeriene sunt – Lilitu – care desemna fie un demon al desertului, al furtunii si al aerului, responsabil de maladiile ce se credea a fi transmise pe calea aerului, fie asa se putea numi o întreagă clasă de ființe supranaturale, demoni sau spirite. Dar cei ce propun varianta spiritelor neîntrupate omit faptul că singularul lui Lilitu, Lili sau Lil-la desemna o femeie la vârsta acuplării sau a măritisului. Forma Ardat Lili, sub care apare în transcrierile akkadiene desemnează o fecioară – ceea ce pentru sumerieni însemna femeie încă nemăritată, sau chiar văduvă cu nu mai mult de un copil. Ei bine, această Lilith este un succubus – o femeie demon, fie întrupată, fie având posibiliatea întrupării. O entitate care, prin frumusețe si seducție tulbura bărbații, fie în vis, fie chiar în stare de veghe. Marea zeiță Inanna o folosea în acest scop pe Ardat Lili, iar legendele o numesc apropiata, slujitoarea fidelă a zeiței. O altă variantă, întărită și de aparițiile erotice ale Inannei, este că Lilith era, de fapt, un Alter ego al marii zeițe.
Dar cea mai interesantă este apariția din legendele lui Ghilgames, mai bine zis în povestirea numită “Inanna si copacul Huluppu” . În această povestire plină de semnificații se spune că Inanna salvează Copacul Lumii – cel ce face legătura dintre subteran, pământ si cer – pentru a-si face tronul din el, atunci când va ajunge la maturitate. După alte variante, ar avea semnificație Copacul Vieții, semnificația fiind evident transcendența umană sau divină. Ei bine, cea care strică socotelile marii zeițe este “demonul” sau entitatea nonumană Ki-sikil-lil-la-ke, traducerile propunând variant “Fecioara Lili(th) care a furat lumina” . Este de reținut această ciudată acuzație si să ne-o reamintim atunci când vom vorbi de astrologie. Aici apare si descrierea fizică pe care o vom întâlni pe placa de teracotă “Queen of the Night” (cunoscută până de curând ca “Relieful Burney”). Anume o femeie care avea aripi iar picioarele se terminau cu ghiare – ca ale păsării Anzu – asociată cu bufnița, pasăre care de altfel va însoți în multe mitologii apariția lui Lilith. Lilith, demonul care strica planurile marii zeițe, este alungată de mesianicul Ghilgames – acesta redând divinității simbolul celor trei stări sau existențe. Lilith fuge în desert, episod pe care îl regăsim si în ulterioara istorie ebraică – Vechiul Testament.
În fine, cea mai înfiorătoare prezență mitică asociată cu Lilith este marele demon Lamashtu. Un demon feminin, vampir si canibal, care făcea multe rele oamenilor, printre altele fiind vinovat de moartea infantilă dar si a deceselor mamelor în perioada pre si post natală. De altfel, aceasta va fi si principalul motiv de teamă al comunităților evreiesti de Lilith, teamă care s-a perpetuat până în zilele noastre. Alt aspect ciudat al lui Lamashtu, care din nou o apropie de Lilith, este independența ei față de marile divinități. Spre deosebire de ceilalți demoni, care acționau la porunca zeilor, Lamashtu făcea totul numai din proprie dorință. Fiică a zeului cerului, Anu, Lamashtu este asociată si cu lumea subpămâteană, iar reprezentările ei trimit nu numai la Lilith, dar si la alte divinități ulterioare (Hathor, Sekmeth, Hekate), ceea ce permite multe ipoteze de lucru. Remarcabil este si că avem de-a face pentru prima dată cu o entitate subpământeană, din afara pantheonului principal, care este cauza unui mare număr de nenorociri si este într-un permanent conflict cu divinitatea. Practic, un prototip al diavolului pe care îl vor acredita evreii, urmasii sumerienilor – cel puțin într-ale religiei. Si asa cum vom vedea, încă o asociere cu Lilith…
Pe scurt, acestea sunt reprezentările sumeriene ale lui Lilith. Primele îsi au originile cu 6000 de ani în urmă, dar este posibil, asa cum spuneam la început, ca aceste cifre să fie depăsite de o conexiune pe cât de interesantă – pe atât de posibilă si demonstrabilă.
 
Sacra Curvă a Babilonului
 
Sumerul, marele civilizator al lumii vechi, si-a făcut datoria socială si religios-spirituală, oferind exemplul unui stat extrem de bine organizat, cu un regim de administrare dur, potrivit unei dezvoltări rapide. Pe plan spiritual, sumerienii lasă în urmă nu numai o scriere extrem de avansată dar si un sistem religios complex – cu divinități, cu supraoameni mesianici, cu demoni – un întreg edificiu spiritual, religios, dar si mistic, ce avea să fie fundamentul aproape tuturor religiilor – până în zilele prezentului. Mai ales în zilele prezentului!
Această transmitere a ideilor de acum cinci-sase mii de ani, s-a făcut prin intermediul semiților, mai ales al triburilor evreiesti. Istoria acestei mosteniri spirituale e cu atât mai ciudată cu cât sumerienii, a căror origine se limitează încă doar la supoziții, nu erau de neam semit. Ei ajung într-o Mesopotamie locuită de populații semite, se dezvoltă în câteva asezări urbane si, în cele din urmă, sunt asimilați de băstinasii semiți. Limba si poporul sumerian, dispar din peisajul cotidian. Dar, foarte interesant, sămânța civilizatoare rămâne la nivelul religiei. Astfel, semiții preiau legendele sumeriene si folosesc mai departe sumeriana ca limbă sacerdotală, în care se desfăsurau ritualurile – limba pe care o ascultau zeii. Evreii, cel mai spiritualizat dintre popoarele semite, sunt considerați de unii cercetători drept urmasii de drept ai sumerienilor. Ei preiau câteva teme mari ale Sumerului si le propun ca fundamente ale propriei revoluții religioase. Cosmogonia, Potopul si Legenda lui Noe – salvatorul mesianic, Alungarea din Rai si multe alte teme mai mult sau mai puțin majore, trec din mistica sumeriană în religia lui Israel.Dar poate cel mai interesant episod al acestei mosteniri este Păcatul originar. Este un fapt cunoscut că statul sumerian era unul extrem de autoritar, iar majoritatea cercetătorilor au căzut de acord că sumerienii au folosit religia pentru a întări această dominare a omului de rând de către sacerdoți, dar si de către liderii laici. Legenda, de fapt, Legea divină, spune că primii oameni au săvârsit un păcat capital neascultându-si Creatorul (creatorii), că au fost alungați din sălasul divinității si că de atunci omul trebuie să plătească pentru păcatul originar. Astfel, în credința de sorginte sumeriană, omul, de fapt pruncul (aparent) nevinovat, se naste cu o datorie pe care trebuie să o plătească toata viața si o va lăsa mostenire la rându-i, generație după generație!
 
Femeia – marele vinovat
 
Odată cu păcatul originar, evreii preiau si ideea principalei ființe vinovate pentru tot – femeia. O temă si o teamă care se va transmite peste milenii, până în zilele noastre. Femeia misticii sumeriene este fie o divinitate schimbătoare, ambivalentă, ca Inanna, fie un demon care nu se supune nimănui si pune totul în pericol, precum Lamashtu, fie o ființă irezistibilă ca Lilith (Lilitu, Lil-La, Ardat Lili) – un seducător pericol pentru bărbați, o aducătoare de nenorociri pentru familii… Îngrozitoare viziune, nu? Ca bărbat parcă te face să te trezesti noaptea să te mai uiți odată pe cine ai alături!Și totusi, din acelasi mănunchi sumerian va scăpa o istorisire care răstoarnă toate datele si pune sub semnul întrebării posibilitatea de a căuta adevărul în textele incomplete rămase din anticul Sumer. Menționez că este un studiu personal, pe care îl prezint în premieră si pentru care îmi asum întreaga responsabilitate. Este vorba de legenda primului om… al pământului. Adică a omului evoluat – sau creat – dintr-o specie inferioară, cvasi-animalică – nu creat din pământ de către zei. Omul Enkidu. O variantă parțial evoluționistă “avant la lettre”.
Enkidu este căutat (selecționat) printre animalele sălbatice pentru a fi folosit împotriva semizeului Ghilgames sau, după cum va fi urmarea în legendă, pentru a combina cele două forțe – umană si divină, într-o mare bătălie si in căutarea adevărului.
 
O prostituată cu totul specială
 
În simplismul său (aparent), textul sumerian transmis nouă, vorbeste despre acest primitiv ca fiind o creatură cu totul aparte, dar care era acceptat de animalele sălbatice în compania cărora stătea si cu care… se împerechea. Pentru a-l separa de animale dar si pentru a-l transforma, se apelează la o… prostituată. Asa spune textul… Singura de acest gen, în acel peisaj legendaro-divin, era Lilith – în variantele Lilitu sau Ardat Lili – demonul seducției aflat în slujba zeiței Inanna.
Ei bine, “prostituata” îl seduce pe Enkidu, se împerechează cu el, fapt care are un dublu rezultat. In primul rând, Enkidu este secat de putere, ca în cazul atacului unui succubus. In al doilea rând, animalele nu mai vor să se apropie de el, ca si cum Enkidu nu s-ar fi atins (cuplat) cu cineva de acelasi fel, ci de o altă natură – sau esență. Ceva ce animalele simțeau că nu este din acelasi regn.
Mai departe, acțiunea “prostituatei” devine si mai ciudată! Ea îl transformă pe Enkidu, dintr-o sălbăticiune humanoida, în om. Enkidu era inițial un biped acoperit cu blană, dar “prostituata” îi rade această blană. Apoi îl îmbracă omeneste si îl învață să se poarte. Culmea culmilor, acelasi personaj feminin misterios îl introduce nu numai în societatea oamenilor si în cetate, dar îi explică si necesitatea apropierii de regele semizeu, Ghilgames.
Recapitulând, această apariție feminină întreprinde asupra omului primitiv (sau poate primordial) următoarele acțiuni: îl seduce, îl învață să facă sex, îi ia energia (puterea), îl transformă din animal în om (atât mental, comportamental cât si chiar fizic), îl educă, în final îl inițiază în tainele misiunii sale pe lângă mesianicul Ghilgames. Cam mult pentru o simplă prostituată, asa cum o expediază pe scurt scribul (sau poate translatorul) textului sumerian!
 
Curva sacră a Babilonului
 
Cred că răspunsul îl găsim în textele referitoare la “mâna dreaptă a zeiței Inanna”, atât în forma Ardat Lili, cât și Lilitu, care “era trimisă de zeiță pentru a suci mințile bărbaților”. Scrierile ulterioare, caldeene, menționează chiar funcția de prostituată sacră pe lângă zeița Ishtar (echivalenta babiloniană a Inannei) a demonului feminin Lilitu. Hierodulele, prostituatele sacre, îndeplineau într-adevăr mai multe roluri, între care si inițierea tinerilor – nu doar în jocurile dragostei, ci si în adevărate ritualuri erotico-mistice ale celei mai importante zeițe mesopotamiene, intr-o vreme si evreiesti, dar asta e o altă istorie interesantă. Aceasta prostituată capabilă să seducă, dar si să manipuleze, să inițieze, dar si să înnebunească, a fost numită ulterior Curva Babilonului, cea care va veni călare pe Fiara apocaliptică. Ea este cea care, de fapt, stăpâneste fiara si o dezlanțuie atunci când doreste. Fie că vorbim de fiara apocaliptică, de fiara-diavol sau, cum vom vedea, de întunericul divinității, dar mai ales de fiara din om, Curva Babilonului este temută pentru că are această putere de a dezlanțui fiara…
Asta nu înseamnă că o va face, asa cum se tem religiile de sorginte sumeriană, pe filieră ebraică. De fapt, în ciuda revelațiilor transmise pe calea monoteismelor, hierodulele babiloniene aveau un rol pozitiv în moderna societate a cetății lui Ishtar. Dar rivalitatea constantă între triburile lui Israel si lumea caldeo-babiloniană a dus la o demonizare a tot ceea ce se trăgea din marea cetate de pe Eufrat – de la Turnul Babel, la Curva Babilonului – răul vine de acolo.
 
Imposibila seducţie – demonul şi Creatorul
Motto: “Moartea prin femeie, viața prin femeie”
 
Sf. Augustin
 
Cea mai fascinantă, dar si cea mai terifiantă parte a istoriei lui Lilith, o găsim în sursele ebraice. Chiar una din variantele numelui Lilith se spune ca vine de la evreiescul Layla – noapte, pronunția veche fiind “Lâlaa”. Dată fiind însă vechimea personajului mitologic, îmi permit să cred că mai curând termenul evreiesc pentru noapte vine de la Lilith.Asa cum afirmam în primul episod, Lilith este un personaj a cărui existență s-a încercat a fi acunsă. De aceea ea apare cu numele în destul de puține lucrări. Scurte mențiuni apar în Manuscrisele de la Marea Moartă, în scrierile lui Jeremiah Ben Eleazar, în Ghemara talmudică (comentarii ale Talmudului), în unele Midrash-uri (completări explicative ale unor pasaje din Talmud), în Alfabetul lui Ben Sira, în Zohar si în diverse texte ale kabbalistilor, dar si în folclorul evreiesc, pe o perioadă ce se întinde din antichitatea captivității babiloniene si până în epoca modernă. Dar pentru a merge pe urmele acestui personaj ascuns de istoria oficială, voi intra pe tărâmul speculației mistice acceptate. Mă refer la recunoscuta stiință a Kabbalei. Ei bine, cu toate că sumerienii pot fi considerați inventatorii scrierii (parțial) fonetice, învățătura adevărată, cea pentru castele sacerdotale, s-ar fi transmis pe cale orală. La fel se vorbeste despre originile Kabbalah; acestea ar depăsi vârsta cunoasterii scrise si s-ar pierde undeva la izvoarele ideii Divinității de a crea umanitatea. De aceea atributul “revelată”, alăturat Kabbalei de Michael Laitman, dar si de alți kabbaliști, tinde să reamintească studiosilor de misterul si sacralitatea celor transpuse în texte.
 
Primul om si prima rebelă – Adam si Lilith
 
Ei bine, într-unul din cele mai complexe texte (populare) evreiesti, Alfabetul Ben Sira, considerat sursă serioasă de catre kabbalisti, dar si de scrierile rabinice, se vorbeste de o cu totul altă istorie decât cea pe care o cunoastem. În speța care ne interesează, este vorba de o discuție între regele Nabucodonosor si înțeleptul Ben Sira, acesta din urmă dezvăluind că la început au fost doi – Adam si Lilith. Sau Lilith si Adam – si asta nu numai din politețe. Într-una dintre variantele istorisirii, amândoi au fost creați din lut, în alta Adam a fost creat din lut curat, Lilith din lut impur, murdar. În fine, o a treia variantă propune o Lilith dinaintea lui Adam, creată la limita zilei precedente, odată cu îngerii si demonii. Ceea ce înseamnă că Lilith era un fel de demon, în orice caz o entitate non-umană. În fine, Kabbalah propune si o Lilith – creație spontană a abisului, a întunericului, a răului, în momentul creării omului Adam, pentru a echilibra balanța. Indiferent de variantă, relația celor doi merge foarte bine, până în momentul în care Lilith îsi exprimă dorința de a avea si ea parte de poziția superioară în timpul sexului, mai bine zis, de a avea controlul “partidei”. Ceea ce lui Adam i se pare a fi ceva de neacceptat, în conformitate cu cele spuse, susține el, de Creator. Urmează o ceartă, iar Lilith face ceva incredibil: rosteste numele de nerostit al Creatorului si… pleacă în zbor! Sigur că sunt cel puțin ciudate două aspecte: de unde stia Lilith numele sacru si doi, cum a plecat în zbor dacă era om sau cel puțin aceeasi specie ca si Adam sau ca urmasii săi?! Dar textele următoare ne vor lămuri că nu era la fel!
De menționat că este singurul caz din mitologia, religia sau mistica ebraică în care cineva – om, demon sau înger – rosteste numele Creatorului. Ideea este mult prea stranie pentru a fi o simplă invenție a rabinilor de la cumpăna erelor. Ca si cealaltă idee, a primei rebeliuni împotriva Creatorului – culmea, o revoltă a femeii! Într-o societate ultrapatriarhală, misogină chiar, greu de imaginat că niste învățați ai Torei ar fi scornit această poveste. Și mai ales urmarea…
 
Înțelegeri cu îngerii, copii cu demonii
 
Auzind de la Adam ce s-a întâmplat, Creatorul trimite trei îngeri să o aducă înapoi pe rebelă, cu mesajul “Dacă vrea să se întoarcă, atunci ceea ce a fost făcut, rămâne bine făcut. Dacă nu, aduceți-o cu forța!”. Cum?! În urma unei asemenea revolte, a păcatului capital de folosire a Numelui, Lilith rămâne “bun făcut”? Gândiți-vă că povestirea vorbeste despre acelasi Creator dur până la înfricosare din Decalog! Sau poate duritatea nu este valabilă pentru o anumita ființa?
Dar neobrăzarea rebelei nu se opreste aici! Ea respinge categoric oferta Creatorului de a se întoarce în Eden pentru a continua opera de împerechere cu primul om. Mai mult, la alternativa amenințătoare expusă de îngeri (trimisii Creatorului), răspunde cu un argument de-a dreptul halucinant: “Lăsați-mă în pace, am fost creată pentru a omorî copiii oamenilor!”. Mai poate înțelege cineva că Lilith era om? Sau de ce era dorită ca pereche pentru primul om? Singurele explicații ar putea veni din zona Zecharia Sitchin – o combinație între specii – sau, mai ciudat, din zona intervenției îngerilor căzuți, a pregătirii unor întrupări. Alte teme, alte subiecte stranii! Noi să o urmăm pe Lilith, al cărei traseu este oricum mai straniu decât orice închipuire.
În ciuda alternativei expusă de Creator – “Dacă nu, aduceți-o cu forța!”, îngerii nu fac asta. În urma replicilor lui Lilith, între îngeri si ea survine o înțelegere: Lilith va continua să omoare copiii oamenilor, cu excepția celor care poartă la gât o amuletă cu numele celor trei îngeri, dar pentru fiecare copil ucis, va pierde câte o sută dintre progeniturile ei. De menționat că aceste amulete se poartă din timpuri imemoriale, nu numai la evrei. S-au găsit amulete persane cu aceste nume si înscrisuri contra lui Lilith până în zilele noastre. Asa cum spuneam în introducere si astăzi în comunitățile evreiesti tradiționaliste se poartă asemenea amulete. Mai mult, celebrul cântec de leagăn “Lullaby” provine din ebraicul “Lilith abi!”, în traducere “Lilith, pleacă!”.
Dar despre ce “sute de progenituri” este vorba? Acum începe cariera întunecată a lui Lilith în viziunea ebraică. Ea se însoțeste cu prințul demonilor, Samael, devenind mama unei întregi rase demonice.
 
Lilith si cultul Shedim – Turnul Babel și smintirea lui Solomon
 
A sosit momentul să amintim o variantă rabinică mai nouă a “Alfabetului lui Ben Sira”, în care se explică de ce îngerii nu au returnat-o pe Lilith cu forța către Adam. Ea le mărturisise că nu mai este pură, că imediat după fuga din Rai s-a împreunat cu arhidemonul Samael.
Și istoria creațiilor lui Lilith nu se oprește aici. Pe la jumătatea secolului trei al erei noastre, rabinul Jeremiah ben Eleazar spunea că, la o sută de ani după căderea din Rai, Adam s-a însoțit din nou cu Lilith, au trăit împreună încă o sută de ani, procreand o rasă de oameni-demoni, de fapt un fel de popor, de supusi ai străvechilor Shedim – spiritele, vechile divinități protectoare ale akkadienilor si ale asiro-caldeenilor. Tot aici, Jeremiah Ben Eleazar afirmă că ideea nefastă a Turnului Babel ar fi aparținut acestor idolatri ai shedim. Mai mult, cei peste care s-a prăbusit Turnul s-ar fi transformat în demonicele spirite.
Ei bine, aici s-ar putea ascunde misterul lui Lilith. Mulți rabini au asociat-o pe Lilith cultului Shedim. Și într-adevăr, sunt mai multe legături: primo, în cultul shedim se spune că un copil era jertfit acestor spirite – de unde legătura cu răpitoarea sau ucigasa de copii; secundo – Shedim sunt spirite înaripate, cu trup zoomorf, ceea ce corespunde cu descrierea lui Lilith. Terzo – Shedim sunt asociați cu serpii, care simbolizează ceva străvechi, o divinitate străveche de-a locului. Lilith este în mitologia ebraică fie sarpele, fie partenera sarpelui, asa cum de altfel apare în foarte multe reprezentări. Să mai adaug si faptul că Shedim erau în general divinități protectoare ale marelui inamic, Babilonul – si cred că motivele trimiterii lor de către evrei în zona ultranegativă sunt evidente. Mai mult, influența puternicelor state akkadiene asupra triburilor semite care vor forma poporul lui Israel, i-a făcut pe mulți să adopte cultul shedim, în paralel cu religia lui Moise, faptă damnata si de preoții, dar si de scrierile sfinte ale evreilor.
Tot legat de Lilith si cultul shedim, mai adaug doar că într-un dramatic episod al povestirilor coranice (Targum, sec VII-VIII d.C.), Lilith îi apare regelui Solomon ca si frumoasa si bogata regină din Saaba si, printre altele, îl convinge pe acesta să ridice altare unor idoli.
 
Alte opere: vampirii si sarpele Edenului
 
De Lilith mai sunt legate alte două mistere ale ființelor supranaturale dar si umane: misterul biblic al copiilor lui Cain – explicat de mistica ebraică tot prin legătura primului ucigas uman cu seducătoarea femeie demon si misterul legat de apariția vampirilor, una dintre legendele originii acestora începand cu Lilith si Cain. Lilith este cea care l-ar fi învățat pe cel alungat puterea si secretul sângelui.
După cum se vede, pentru mostenirea ebraică, Lilith, destinată de Creator pentru a fi la originea omenirii, îsi schimbă radical destinul, devenind creatoarea speciilor supranaturale, considerate periculoase si ostile omului. De fapt, chiar căderea omului este atribuită lui Lilith. Textele misticii ebraice spun că sarpele era, de fapt, Lilith. După ce am văzut legătura cu demonii Shedim, înțelegem mai usor această atribuire. De altfel istoria apare si în arta renascentistă si chiar în protorenastere. Frescele lui Meister Bertram din Minden, Michelangelo, Filippo Lippi, Hugo van der Goes, dantelăriile în piatră de la Notre Dame si multe alte lucrări de artă, datează dinaintea popularizării în Occident a lucrărilor misticii ebraice – fapt petrecut în secolele XVII – XVIII. Alte texte relatează o colaborare Lilith – Samael, în sensul că Lilith ar fi fost trupul sarpelui, iar Samael vocea înselătorului.
Făcând un nou recurs la memorie, să ne amintim de legătura lui Lilith cu Copacul Sacru si cu sarpele; este una dintre primele apariții ale eroinei noastre, încă din epoca sumeriană, istorie despre care am vorbit în primul episod. Legătura cred că este evidentă.
 
Inimaginabila seducție – Lilith, soția Creatorului
 
Prin prisma Kabbalah, cuplul Lilith – Samael este maximul energiei negative. Este opusul perechii sfinte supreme Yahve – Shekinah (înțelepciunea, soția de drept a lui Yahve). Este si opusul creației supreme a lui Yahve – Adam si Eva. În reprezentările kabbalistitice, Lilith si Samael formează axa centrală, tulpina Copacului Morții, Qalippah – sau Qliphoth, opusul copacului vieții Sephirot, Lilith aparând cu două nume ale sale – Lilith si Naamah (sau Nehemah), Lilith cea tânără, perechea lui Asmodeu, prințul demonilor. Dar cea mai teribilă aventură a lui Lilith o descrie Zoharul, “Cartea Splendorii”, culegere de texte pe care rabinul Moise de Leon o publică în secolul XIII, sursele acestei lucrări fundamentale a misticii ebraice putând duce chiar în jurul perioadei Christice. În celebra carte, Lilith si Samael pun la cale o mare lucrare contra lui Yahve, iar rezultatul este cumplit: Lilith reuseste să-l seducă pe Creator si să-i devină soție, luând locul Înțelepciunii, perechea de drept a Celui de Sus. Textele spun că aceasta a fost cea mai întunecată perioadă din istoria lumii.
Desigur, sunt multe de comentat în legătură cu această povestire, legendă, metaforă, în fine, ceva ce nu s-a mai pomenit si auzit în alt timp sau spațiu. Dar după cum ați putut citi, tot ceea ce e legat de Lilith este de domeniul unicului, neînchipuitului. Voi expune doar o teorie acceptată asupra originii ideii de mai sus: ar fi vorba de supărarea evreilor pe Dumnezeu, pentru că a permis a doua dărâmare a templului lui Solomon, în deceniul VIII al erei noastre. Traducerea ar fi cam asa: Dumenzeu si-a părăsit soția de drept – poporul ales – pentru că a fost sedus de Lilith – străinii care au ocupat Ierusalimul. Fie-mi iertată vorba, dar evreii, cei cărora le datorează o lume întreagă credința într-un singur Dumnezeu, nu au fost întotdeauna respectuosi cu El!
 
Lilith, prima concentrare a răului?
 
O încheiere mai potrivită pentru călătoria lui Lilith prin memoria ebraică, decât acea singulară, dar atât de importantă menționare a sa în Vechiul Testament, nu se putea. Astfel, în Cartea lui Isaia 34.14 se spune: “Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii şi îşi va găsi un loc de odihnă”. În mai multe variante ale Bibliei, în loc de “năluca nopții” este tradus “Lilith”, asociere care se face de altfel si în dicționarele religioase – Lilith = năluca. În opinia mea, este pentru prima oară în Vechiul Testament când forțele sălbăticiei, ale răului, se concentrează. În jurul cui? Da, cred că se poate afirma că Lilith este, pentru Vechiul Testament, prima concentrare a răului. Ca o dovadă a acestui raționament, iată si textul din Zohar (în traducerea si adaptarea marelui istoric si etnograf, Raphael Patai) care se referă la Lilith si Isaia: “Atunci când Cel Sfânt, binecuvântat fie El, va aduce distrugerea imoralei Rome si o va transforma în ruine pentru eternitate, El o va trimite pe Lilith acolo si o va lăsa să sălăsuiască acolo, pentru că ea este ruinarea lumii. La asta se referă versul “Acolo îşi va avea locuința Lilith şi îşi va găsi un loc de odihnă”.
După acest penultim episod despre Lilith, poate cel mai important, cred că îmi dați dreptate că este un personaj absolut singular, care merită toată atenția. Sigur, există probabil o mare doză de subiectivism în istoriile evreiesti. Dar oare nu tot o istorie transmisă evreilor si prin evrei este si Cartea Sfântă? Poporul ales nu a fost degeaba… ales!
Lilith! Nu poți să nu te gândesti la spusele sfântului Augustin: “Moartea prin femeie, viața prin femeie”. Personal, nu pot să nu-mi pun întrebări. Este Lilith un Shedim, o divinitate ale cărei origini au fost, în timp, înaintea celor ale zeilor? A fost prima femeie sau perechea nonumană a primului om? Lilith este prima concentrare a răului, înaintea diavolului? A fost sau este Lilith o Shekinah întunecată? Sau este Lilith cheia de boltă a unei mari mistificări, a unei taine din uitarea colectivă, poate firava potecă spre ascunsa Cronică Akashă?!
 
Un demon planetar si în sângele nostru!
 
Cunoasterea lui Lilith seamănă cu privitul în abis – fascinație, pericol, taine ascunse, o pierdere a noțiunii de trecut si viitor. După ce am văzut o evoluție contradictorie, din timpurile imemoriale ale Sumerului si până în prezentul spiritualității poporului ales, am putea, pe bună dreptate, să ne întrebăm: de ce atâta interes pentru un personaj malefic? Ei bine, tocmai despre acest interes ciudat, misterios, vom vorbi în cele ce urmează. Lilith reprezintă pentru spiritualitatea universală o amenințare, dar si un fruct oprit. Poate fi înțeleasă ca un egregor al sufletelor întunecate – sau al părții întunecate, periculoase, din fiecare suflet. Ca un îndemn la nesupunere, la a încerca exact contrariul a ceea ce e convențional. Dar pentru culturile antice si medievale, a fost pericolul care provine dintr-o alternativă necontrolabilă.
 
Ciudata variantă egipteană
 
Poate cea mai ciudată ipoteză, asupra căreia voi reveni la un capitol dedicat răzvrătiților divini, este aceea că Seth, zeul întunecat si rebel, devenit din pereche si călăuzitor al soarelui, simbol al răului, ar fi… femeie. Unii cercetători fac apel la unul din înțelesurile cuvântului în egipteana faraonică si anume acela de Doamnă, Stăpână! Desi pare ciudat, personal iau în seamă această idee, întrucât se leagă de o altă teorie pe care am susținut-o pe site, aceea a haosului feminin (generator). Chiar dacă susțin în principal teoria femininului întunecat reprezentat prin Hathor-Shekhmet, sau femininul întunecat benefic, Nephtys, ideea divinității întunecate periculoase reprezentată de Seth – “Stăpâna” este de luat în seamă. Vă voi invita să discutăm mai pe larg acest subiect, după ce voi publica materialul despre care vorbeam mai sus, dar si cel despre Asherah, perechea ascunsă a monoteismului evreu.
Am făcut această paranteză, pentru că această propunere vine împreună cu cea a asocierii “acestei” Seth cu Lilith. Oricum, complexa teogonie egipteană redefineste si repoziționează divinitățile după un algoritm misterios, cel puțin pentru mine. Făcând paralela cu contemporana Lilith sumeriană si akkadiano-chaldeeană (alter ego-ul Innanei sau a lui Ishtar, ori zeița chaldeana Belili) poate fi usor asociată cu Hathor-Sekhmet sau cu Hathor-Nephtys.
 
Multele Lilith elene
 
Lilith trăieste în marea cultură greacă, ulterior în cea elenistică si în cea romană, prin înfățisări seducătoare si letale – sirenele, lamiile, empusele, furiile, eriniile, femeile păsări-strix, prin puterea damnării divine – Meduza, prin imaginea creatoarei de monstri – Echidna sau a divinității misterelor întunecate si magiei – Hekate, Persefona etc. Unele reprezentări ale sirenelor sunt de altfel identice cu imaginea sumeriană si ebraică a lui Lilith: fiinte cu aripi si ghiare de pasăre în loc de picioare. Aceste entitati fie seduc si omoară bărbații, fie sug sângele oamenilor, ori fură sau ucid copii – caracteristici ale demonului mesopotamian. În plus, multe dintre aceste ființe au darul (pre)viziunii, calitate a demonilor sau a celor posedați, conform demonologiei ebraice si, ulterior, iudeo-crestine. Totusi grecii si urmasii lor spirituali, mult mai puțin misogini decât evreii si sumerienii, relevă un aspect patetic al istoriei lamiilor. Anume că la origine ar fi existat o relație neprincipială între divinitatea supremă, Zeus, si Lilith-Lamia. Mânioasă pe această aventură, perechea lui Zeus, Hera, îi omoară eroinei noastre copiii si, într-una din variantele legendei, o condamnă la o viață infertilă. Înnebunită, Lilith-Lamia se răzbună de atunci pe toate mamele, ucigându-le copiii. Tot în urma transformării ei vindicative, ea devine acel succubus care atrage si omoară bărbații si, mai mult, crează o întreagă rasă de demoni si vampiri. Dar poate cea mai celebră întrupare a lui Lilith este cea care a si dus la cel mai celebru război din istorie – Elena din Troia, motivul discordiei dintre ahei si troieni, cauza războiului homeric. Asocierea este utilizată mai ales în folclorul evreu, dar ideea este agreată de cei care studiază fenomenul Lilith.
 
Imixtiune demonică în arborele genealogic al românilor?
 
În fine, o istorie povestită de Herodot o apropie pentru prima dată pe Lilith de români. Iată acest fragment al scrierii ”părintelui istoriei”, repovestit de marele Nicolae Densusianu:
Aici (zona de confluență traco-scitică a Niprului), locuia într-o pesteră nimfaEchidna (Vipera, Șerpoaica), care avea o natură mixtă. De la brâu în sus era femeie, iar de la brâu în jos șerpoaică și ea domnea peste Scythia întreagă. Hercule văzând-o, a rămas uimit, apoi a întrebat-o dacă nu cumva i-a văzut iepele sale rătăcite. Ea îi răspunse că iepele sunt la dânsa și i le va restitui dacă mai întâi se vor culca amândoi. Hercule petrecu apoi mai mult timp la Echidna și avu cu dânsa trei fii, pe Agathyros, pe Gelonos și pe Scythes. (…) Cei trei fii ai lui Hercule și ai Echidnei au fost, dupa tradiția ce ne-o comunică Herodot, întemeietorii dinastiilor regale a agathyrsilor (din Transilvania de astăzi), a gelonilor (din părțile Podoliei) și a scythilor din nordul Mării Negre.”
Agatârsii la care fac referire Herodot si Densusianu, se numără printre cei mai misteriosi strămosi ai nostri, un subiect demn de abordat – desigur, fără exagerările pe care le-am auzit în ultima vreme.
Echidna este, asa cum spuneam, una dintre cele mai spectaculoase întrupări ale lui Lilith, o prezență puternică în mitologia greacă, supranumită ”Mama tuturor monstrilor”. Dintre acestia, cei mai cunoscuți sunt – Himera, Hidra sau Leul din Nemeea. (Ei bine, ca o glumă, cu o atare ascendență si cu asemenea rude, iată motivul pentru care la noi se gândeste atât de monstruos!). În afara acestei legende, mitologia greacă spune că Echidna era fiica Titanei Pământului, Gaia, si a zeului Abisului, Tartarus, ca locuia într-o pesteră unde atrăgea bărbații cu chipul ei extrem de frumos si de seducător, pentru ca apoi să-i ucidă si să-i devoreze.
 
 
Lilith în islam – de la regină la… Sfânta Doamnă
 
Începuturile islamismului scot la iveală legende cu ramificații clare către religia mamă – iudaismul. Dar, spre deosebire de duritatea principiilor religiei poporului ales, islamismul permite referiri de la îngăduitoare până la elogioase despre personalități ale altor credințe. Iisus, Maria, arhanghelul Gabriel, regele Solomon, David, sunt cinstiți de islamici. La fel legendele si povestirile coranice sunt o sursă interesantă si nemarcată de excese religios-sovine. Din ele aflăm de identificarea lui Lilith cu Regina din Saaba – si asta în mai multe episoade, printre care si acela in care ea testează inteligența Regelui Ințelepciunii. În orice caz, în toate variantele Solomon este sedus de regină si este convins să se despartă de calea cea dreaptă, ridicând altare “idolilor reginei”, finalul diferind în câteva randuri. Interesante sunt două variante: una când regele pune o podea de oglindă pentru a vedea dacă regina este Lilith si vede pe sub veșmântul lung al acesteia picioarele de pasăre, a doua se referă la seducerea lui Somon si la faptul că Lilith pleacă luând cu ea sămânța regelui ales de Dumnezeu să-i ridice templul. Astfel Lilith îl va face si ea pe Solomon să-i ridice un templu – un copil.
O altă povestire, de sorginte probabil elenistică, “Testamentul lui Solomon”, vorbeste de întâlnirea lui Solomon cu demonul Obizuth, unul dintre numele demonice cu care este apelată Lilith.
În fine, în folclorul arab apare o entitate demonică si seducătoare, asemănătoare Lamiei sau sirenelor, care este identificată cu Lilith – Karina. Karina este interpretată si ca perechea negativă a fiecărui om – unii comentatori ai Coranului spun că până si Mohamed sau Iisus au avut propria Karina. Trecând în zona comentariilor islamice si a sectelor, Lilith este prezentă ca si pereche a diavolului Iblis sau Șaitan si este mama spiritelor, demonilor djinn – personaje ambivalente ca intenții, periculoase si imprevizibile, sarea si piperul povestilor lumii islamice. O sursă interesantă, dar singulară, este eruditul francez de origine iudaica, Moise Schwab, autor a numeroase scrieri istorice si documentare despre evrei si cultura lor. Ei bine, acesta spune că arabii (în special maghrebienii) îi acordă lui Lilith titlul de Lalla – adică “Sfânta Doamnă”. Personal, informația mi se pare ciudată si o pun pe seama inamiciției istorice între cele două popoare semite.
 
Seducătorul demon din Asia
 
O altă zonă învecinată semiților, Persia, remarcabilă din punct de vedere religios, cunostea, înainte chiar de apariția mahomedanismului, despre existența demonului Lilith. Cunostea si se ferea de el/ea prin amulete magice. Aceste obiecte inscripționate încep să apară pe teritoriul persan încă din secolul sase al erei christice si existența lor va fi documentată până la finele Evului Mediu. Unele amulete sunt, de fapt, niste boluri cu inscripții magice, menite să o prindă pe seducătoarea si ucigasa făptură, atunci când se va apropia… Din păcate nu au fost găsite mențiuni asupra reusitei acestei metode.
Extremul Orient, China si Japonia, au o tradiție deosebită în privința relațiilor oameni – demoni. Entitățile supranaturale se manifestă pasional, as spune într-un mod unic, precum tot ce tine de aceste culturi inimitabile. Pentru ei entitatea este fie o seducătoare, fie “cea care fură în timpul nopții”. Lilith, ca entitate divin-demonică asociată cu astrul nopții, este interpretată de specialistii în cultura chineză ca fiind Shing Moo, divinitate selenară dar si o zeiță primordială a naturii.
Japonia are în primul act al creației două personaje – Izanagi – masculinul si Izanami - femininul divin. Precum egipteana Hathor, ea, zeița sau demonul primordial feminin, este cea care pune omenirea în fața spectrului distrugerii. Japonia are însă o istorie care începe cu o populație albă, venită cu multe mii de ani înainte, sub conducerea unei femei vrăjitoare-saman. Istoria mitică a insulei soarelui-răsare este povestea unei lupte permanente, dar si a unei conviețuiri între oameni si demoni; bătălii, posedări, vrăji dar si idile de proporții epice au loc în spiritualitatea acestui arhipelag fabulos.
 
Fascinația întunericului si astrele
 
Deschid capitolul creațiilor artistice occidentale în care o regăsim pe Lilith, cu marele poem “Beowulf”. Cercetătorii susțin că Lilith este renumita mamă a monstrului Grendel, demonul seducător “vechi de când lumea” care a dus în păcat generații de regi si nobili, creând monstri, Grendel fiind unul dintre acestia. Poemul a fost scris în insulele britanice ale primelor secole medievale, la granița culturilor nordice, germanice, celtice si crestino-iudaice. Seducătoarea este descrisă doar ca un demon al apei, apropiindu-se deci de sirene sau lamii. Mai mult, în poem se spune că Grendel este urmasul lui Cain, alături de o mulțime de alte făpturi demonice – goblini, uriasi, monstri. Ceea ce ne trimite la legenda lui Cain care, după abominabila faptă, a fost preluat de Lilith si învățat despre puterea sângelui. La fel s-a întâmplat cu sirul de regi pe care mama lui Grendel i-a sedus si cu care a procreat o rasă “blestemată de Dumnezeu ca si tatăl lor, Cain, pe veci opunându-se lucrărilor Lui”.
 
Sarpele Evului Mediu si recunoasterea de către Papă
 
Lilith apare în sculpturi si picturi încă din perioada protorenasterii, în fresce si alte reprezentari referitoare la momentul ispitirii. Ea este seducătoarea, cea care o îndeamnă pe Eva la păcat. În toate operele renascentiste este preluată tema rabinică si kabbalistică despre care am vorbit în episodul trecut, a lui Lilith ca sarpe al Edenului. Femeie-sarpe este pentru Hyeronimus Bosch sau pentru marele Titzian. Totusi, în unele fresce, cum ar fi cele ale lui Meister Bertram din Minden sau ale lui Hugo van der Goes, trupul ei este reptilian, nu de sarpe. În unele opere, cum ar fi alto-relieful de la Notre Dame, senzualitatea ispititoarei este incomparabilă (cu a Evei), acest detaliu sugerând si mai bine povestea lui Lilith. Să nu uităm că uimitoarele catedrale gotice sunt adevărate mesaje în piatră, criptate în sculpturi si reliefuri extraordinare, transmise peste veacuri de acei mari inițiați care au fost cavalerii templieri. Vorbind de mesaje, perioada Renasterii a readus la lumină înțelepciunea si valorile interzise sau uitate ale Antichității. Mi se pare totusi ciudată apariția lui Lilith si a povestii seducerii primului cuplu, chiar pe bolta Sixtină, operă a marelui geniu al artelor plastice, Michelangelo. Spun că mi se pare ciudat, fiindcă – notta bene, pictura a fost comandată si supravegheată îndeaproape de papa Alexandru al IV-lea Borgia. Deci pun fireasca întrebare: dacă istoria lui Lilith era recunoscută chiar de papalitate, cum de nu apar mențiuni despre ea în scrierile bisericii crestine?
 
Lilith, fermecătoarea rebelă a romantismului
 
Epoca romantică aparține, prin excelență, rebelilor, frumosilor rebeli gata să schimbe, într-un efort eroic, tot ce însemna prezent static si corupt, concepții conservatoare si dogme de orice fel. Si cine putea fi un model mai potrivit pentru aceste idei, decât Lilith? Goethe o introduce în marea sa operă “Faust”, atât ca primă soție a lui Adam, dar si ca vrăjitoare. Chiar diavolul Mefisto îl invită pe Faust să fie atent si precaut cu frumusețea si farmecul lui Lilith. Reflecția “frumoasei vrăjitoare” este, de altfel, plină de semnificații: “Încă din zilele Edenului, merele au fost pofta bărbatului. Ce încântată sunt când mă gândesc, domnule, că mere cresc si în grădina mea!”. Spiritul tăios, caustic, al geniului de la Weimar, nu este împărtăsit de un alt geniu al epocii, poetul englez John Keats. În poemul său “Lamia”, Keats aduce în balanță istoria tragică a seducătoarei – practic motivația dramatică a devenirii acestui demon frumos. Acelasi dramatism al transformării malefice sau demonice îl regăsim în celălalt poem dedicat fatalei seducătoare – “La belle Dame sans merci”, un personaj ce avea să facă epocă în literatura si filmografia vampirică, o apropiere deosebită de sufletul lui Lilith. În opinia mea, atât John Keats, cât si următorul geniu de care vom vorbi, au avut parte si de viziuni ale fabulosului personaj; spun asta atât din cauza senzației de înțelegere intimă, sensibilă, dar si din punct de vedere al unor descoperiri ulterioare vieții si creației acestora.
 
Apologia modernului Dante
 
Poate cea mai impotantă manifestare artistică în legătură cu Lilith îi aparține artistului englez Dante Gabriel Rossetti. După două evenimente tragice – nasterea unui copil mort si sinuciderea soției – artistul “prerafaelit” este pătruns de spiritul lui Lilith. Pentru aproape trei decenii el îsi expune revelația în două tablouri superbe, amândouă numindu-se “Lady Lilith”, îi dedică un sonet, intitulat inițial chiar “Lilith”, pentru ca apoi să-i schimbe numele în “Frumusețea trupului”. De fapt, Dante Gabriel Rossetti este primul care propune în literatură, în marea cultură, o Lilith modernă, diferită de personajul folclorului ebraic. Apoi tablourile unor personaje feminine asociate cu Lilith, nu numai că le-a pictat folosind mereu acelasi model, Fanny Cornforth, dar si împrumută esența portretelor lui Lilith: Pandora, Elena din Troia, Lucrezia Borgia, “The Merciless Lady” si multe altele.
Vorbeam de Lilith modernă, asa cum a simțit-o marele artist în poemul “Lilith”:
 
Tânără, pe când pământul e bătrân,
Iscusit rafinată,
Atrage pe oameni în strălucirea mrejelor țesute,
Și pune stăpânire pe inima si trupul si viața lor –
Roza si macul îi sunt florile;
Căci, Lilith, unde-i acel ce n-ar fi momit
De-arome si săruturi dulci?”
 
Dar si mai interesantă este descrierea dintr-un alt poem dedicat lui Lilith, “Eden Bower”:
 
Era Lilith, soția lui Adam,
Nici un strop din sângele său nu era omenesc,
Dar era făcută cea mai dulce si senzuală femeie să fie…”
 
Frumusețea diavolului
 
Viziunea lui Rossetti despre Lilith este preluată si de alți artististi ai epocii victoriene. Probabil si sub impactul admirației pentru puternica regină a epocii, marele poet englez Robert Browning supralicitează fondul sentimental al relației cu Adam, descriind-o pe Lilith care îi mărturiseste Evei iubirea vesnică pentru întâiul om. O Lilith care îsi pierde demonismul inițial, odată cu primul sărut al omului Adam. Merită menționat aici un tablou absolut superb, cel realizat de John Collier, în 1892. Tabloul, îl putem numi apologetic, o infatiseaza pe Lilith ca zeiță a frumuseții si a erotismului. De fapt, cred că simbioza Lilith – Șarpe este asociată în imaginarul colectiv cu această pictură. Istoria acestui tablou este legată chiar de poemul citat anterior si este inspirat de scenele pline de senzualitate din “Eden Bower”:
 
Lilith sopti în ureche șarpelui
La tine voi veni atunci cand totul va fi terminat
Eram un șarpe atunci când tu erai iubitul meu
Eram cel mai frumos șarpe din Eden…”
 
Închei acest capitol cu o manifestare contemporană dedicată interpretărilor si compozițiilor feminine, dar si spiritului femeii moderne ce si-a ales-o pe Lilith ca simbol. Este vorba de festivalul anual “Lilith Fair”, inițiativa excelentei cântărețe de muzică pop si celtica, Sarah MacLachlan. În decursul timpului, la festival au participat voci mari ale scenei internaționale – Sheryl Crow, Suzanne Vega, The Bangles, Queen Latifah, Sinead O’Connor si multe alte nume sonore.
 
Zeița ocultismului modern sau o ascunsă venerație veche de când lumea?
 
Un personaj cu valențe inimaginabile, asa cum este întunecata seducătoare rebelă, era firesc să atragă atenția unor mari ocultisti. Helena Blavatsky construieste în jurul lui Lilith o întreagă teorie a apariției omului, a actului creației, dar si a blestemului divin. Dar, spune Helena Blavatsky, “femeia a apărut din dorința, din nevoia si pofta lui Adam creat din materie, iar Lilith are tot ce există mai bun în acest sens”.
Aleister Crowley, acest inițiat al magiei sexuale si al căilor întunecate, o introduce în ritualuri si îsi botează prima fată cu numele mai multor divinități întunecate, printre care si Lilith. Ca o notă tragică, fetița a murit la numai doi ani.
Un alt mare inițiat, Robert Ambelain, a avut o adevărată revelație descoperind-o pe Lilith. Desi a scris doar o singură lucrare despre ea, din cele peste 50 pe care le-a publicat, un apropiat al său îmi mărturisea că Lilith a fost pasiunea, chiar obsesia sa de-o viață. Dar, mi-a spus personajul respectiv, tot ce a aflat din cercetările sale misterioase, Ambelain a ținut doar pentru el.
Lilith este extrem de importantă pentru Luciferianism. Pentru acest curent ea este perechea lui Lucifer. Este asociată miticei figuri Babalon – echivalenta Curvei Babilonului. Împreună cu Lucifer ea formează un cuplu androgin, Baphomet, dumnezeul vrăjitoarelor. Michael Ford, important teoretician al curentului, imaginează o trinitate formată din Samael, Lilith si Cain. În cartea sa “The Book of Cain” explică, prin gura lui Cain, că originea acestuia ar fi fost de fapt Lilith care, în momentul tentației, i-a introdus esența dragonului, a lui Samael. Tot pentru luciferieni, Lilith este si zeița vrăjitoarelor, este una si aceeasi cu Hekate. În fine, pentru religia Wiccan este divinitatea principală, fiind asociată cu sacra si legendara vrăjitoare Aradia sau, cum spunea Doreen Valiente – “mama” vrăjitoriei moderne, Lilith este zeița supremă a Craft-ului – darul vrăjitoriei. În alte teorii wiccan, Lilith este întruparea Marii Zeițe, împărțind această calitate cu alte zeițe, de fapt aspecte ale Marii Zeițe – Inanna, Ishtar, Asherah, Kali. De fapt, spune aceeasi teorie, Lilith ar fi fost o divinitate bună, dar regimul religios patriarhal ar fi demonizat-o.
Interesantă este si aserțiunea lui Gerald Gardner – unul dintre cei mai influenți wiccani, dar si un important arheolog si antropolog; el scrie că, în intimitatea cultului vrăjitoarelor, a existat dintotdeauna, din timpuri imemoriale, într-o continuitate istorică, o venerare a lui Lilith. În locuri tainice, preotesele cultului, vrăjitoarele, au adus rugile lor si au venerat-o pe zeița Lilith.
 
Lilith, o remarcabilă împământenire… românească
 
Fabulosul spațiu mitic al românilor nu putea fi exclus din acest periplu mondial al lui Lilith. În episodul trecut am vorbit de acei strămosi misteriosi, agatârsii, si despre istorioara lui Herodot referitoare la cuplul Hercule – nimfa Echidna, considerată una din cele mai impresionante întrupări ale lui Lilith. În folclorul românesc o mai intuim pe Lilith si în alte câteva ipostaze. Primul grup ar fi al “marilor drăcoaice”, cum le numeste Romulus Vulcănescu, Mamarca, Avestița si Samca. Toate reprezintă de fapt ipostaze ale aceluiasi personaj, perechea diavolului.
Avestița, supranumită “Aripa satanei” este asociată cu Lilith chiar în monografia lui Siegmund Hurwitz. Sursa autorului elvețian este opera rabinului Moses Gaster, important filolog și folclorist român si evreu, unul dintre marii cercetători ai folclorului românesc, dar si al tradițiilor evreiesti. În legătură cu Avestița, el reproduce un text moldovenesc de la sfârsitul secolului XVIII: “… pe mine mă che(a)mă Avestița aripa sătani(i), aripa împăratului nostru voivodul Velzăvul; si acum am auzit de o fecio(a)ră anume Maria, fata lui Io(a)chim si Anii, cum că vra să nască prunc, pre Is(us) H(ri)s(tos) nazarine(a)nul, și mă duc cu ale mele mesteșuguri dievolesti, ca să o sminte(s)c si să omor pruncul ei, după cum am smintit si pe alte femei pănă astăzi si smintesc. (…) Eu, cand întru în casăle ominilor, mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă, epuri(i), paijăn, mîță, și în to(a)te chipurile ci au duh di sîință și am 19 numi(i). Cu numele mele acele fac tot feliul di răutăți; iar u(n)di să vor afla numele mele scris(e), eu colo la ace(a) casă nu mă pot apropea cale di sapte mile di loc; si numele mele sînt aceste: cel dintîi, Avestița; 2. Brana; 3.Zîlina; 4. Iscara; 5. Piha (cf. Pîca); 6. Isprava; 7. Liba; 8. Muha; 9. Hae; 10. Glubina; 11. Nicarda; 12. Tea; 13. Hulubai; 14. Tehaia; 15. Nevederia; 16. Teiana; 17. Ghesna; 18. Rota; 19. Zîlîsamca …” (text prelucrat de realizatorul radio Alex Turcu). Avem de-a face cu o interpretare în stil enochian, o adaptare a demonologiei ebraice la personajele folclorului nostru crestin.
Samca – o altă imagine a perechii diavolului, este conform dictionarului explicativ, “o ființă imaginară rea, care vatămă sau omoară oamenii”. O descriere sugestivă o avem de la folcloristul Marcel Olinescu: “Samca este un duh feminin îngrozitor la vedere, cu părul rar si lung până la pământ, ochii săi rosii ca focul îi joacă în cap ca niste felinare bătute de vânt, nu stau locului o clipă, se sucesc si se strambă într-una, iar din gură bolboroseste neîncetat cuvinte neințelese. Se travesteste însă sub diverse înfățisări spre a se apropia de casele oamenilor, arătându-se femeilor însărcinate si pruncilor, atât ziua cât si noaptea, în diferite chipuri: ca pisică, câine, capră, porc, gaină, cioară, broască, lacustă, muscă, păianjen, umbră si diferite năluciri”.
În fine, Mamarca, Momanda sau Mamornița, are tot un “rol” de duh rău, venind noaptea la ferestre să ia copiii.
Alte două făpturi sunt asociate cu Lilith – Muma Pădurii si Fata Pădurii. În primul caz, avem de-a face cu un duh al pădurii, un fel de zână-demon, reprezentată în două feluri diametral opuse: bătrână si urâtă, cu “ghiare răschirate ca niste seceri, dinții cât teslele, ochii cât stelele” (R. Vulcănescu), ea umblă noaptea, intră în casele oamenilor si îi omoară; femeie tânără si frumoasă care, evident, suceste mințile bărbăților si îi omoară, dar, ciudat, ocroteste copiii care se rătăcesc în pădure.
Fata Pădurii este asemănătoare, ba chiar unii o confundă cu Muma Pădurii. Victor Kernbach o definește astfel: “Un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă, din mitologia românească. Uneori apare ca femeie tânără, alteori foarte bărână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă stârneste vuietul codrului, iar adesea râde ea însăsi în hohote sinistre sau plânge hohotitor, alteori doar chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți”.
Există însă si alte păreri, printre care o voi cita pe aceea a distinsului cercetător si profesor Constantin Eretescu, care o consideră pe Fata Pădurii un… Zburător feminin: ”Fata Pădurii nu este însă întotdeauna, ni se spune, un personaj blestemat, respingător si periculos; faptul ca ea poate să ia diverse înfățisări, adesea pe aceea a logodnicei sau a soției celui agresat, pentru a-i înfrânge circumspecția, pentru a-l însela, duce, în câteva cazuri, la o reprezentare pozitivă, masca se lipeste de față si Fata Pădurii devine o zeitate binevoitoare, plăcută si plină de amenitate (amabilitate). Proteismul personajului sprijină, se pare, si asimilarea cu situația altei divinități volatile si răzbunatoare, cu aceea a Zburătorului: Fata Pădurii devine un fel de Zburător feminin, care atrage si însală pe tinerii neexperimentați sau prea încrezători si se răzbună pe cei care îi sunt necredinciosi, după ce i-a corupt”.
Zburătorul este în mitologia daco-română un incubus, seducătorul masculin, spre deosebire de succubus – seducătorul feminin, al cărui model si origine este nimeni alta decât Lilith. Dar, din motive care îmi scapă, Eretescu nu face mai departe alte conexiuni.
Un alt personaj al legendelor românesti, Dragaica, este, asa după cum am spus într-un articol recent, o reprezentare a unei divinități a întunericului, o conducătoare, o aleasă a ielelelor, în fine, o entitate supranaturală care favorizează vrăjitoria. Asa cum spuneam, iată si un obicei românesc ce reproduce legenda primei femei, mai ales partea însoțirii ei cu demonii. In legenda românească a Sânzienelor apare si legenda zoharică a primei femei – Lilith. Iată legenda, relatată de cunoscutul etnolog Ion Ghinoiu, coordonatorul Atlasului Etnografic Român: „In satele unde apar în alaiul nupțial mascați, feciorii îsi pun coifurile pe cap, îsi înfăsoară pulpele picioarelor cu carâmbi, se încing cu curele din scoarță de cires, se ung pe față cu grăsime si îsi dau cu cenusă, îsi caută câte o nuia lungă si cu câteva frunze în vârf, să suiere puternic sau să imite răgetul taurului când o rotesc în aer deasupra capului. Unul dintre feciori, numit “Curva”, se imbraca cu haine femeiesti, iar un baiat de 10-12 ani, numit “Pădure”, se îmbracă în frunze si crenguțe de stejar si fag. După priveghiul nocturn din pădure si mascarea lor, feciorii devin personaje sacre în anturajul zeului, îl apără si participă alături de el la fecundarea mediului înconjurător. În satele unde apar mascați, alaiul are următoarea ordine: Pădurea care merge înainte, Dracii care înconjoară Curva, taraful lăutarilor si, în fine, Boul Înstruțat încadrat de feciori, uneori înarmați cu pusti din lemn, sau din perechi, fete si feciori. (…) Pe melodiile sprintene de joc ale lăutarilor, Dracii țopăie, sar, se apropie cu gesturi grotesti de oameni, se strâmbă la ei si îi amenință. Curva îsi joacă rolul fără reținere, este îmbrățisată si sărutată de Draci, se culcă cu ei pe pământ imitând actul sexual si orgiile din cortegiile dionisiace…”.
Cred că după ce ați citit episodul al treilea din Lilith, dedicat parcursului ebraic al primei femei, ați recunoscut scena în care eroina serialului, părăsindu-l pe primul om, s-a însoțit cu arhidemonul Samael, dând nastere rasei demonilor. Lilith, „Curva”, seducătoarea, împreună cu demonii, „dracii”, încearcă să-i atragă pe oameni în ispită. Scena este inclusă într-un melanj mistic, cuprinzând elemente ale misteriilor dionisiace dar si ale cultului lui Mithra. Concluzia este că obiceiul datează din secolele 2-3 ale primului mileniu crestin, când cultul lui Mithra era la apogeu în imperiul roman, la fel cultul dionisiac în zona greaca – si tot atunci unii cercetători estimează primele surse al Alfabetului Ben Sira în care apare legenda lui Lilith. Iată cum o legendă românească poate ajuta la o mai bună apreciere a traseului textelor uneia dintre marile lucrări spirituale ale lumii, Kabbalah.
Multele apariții în folclorul românesc ale lui Lilith au diverse explicații – de fapt am fost înconjurați de culturi si credințe care au avut-o pe Lilith în prim-plan sau în forme remarcabile. Tracii si agatârsii, strămosii nostri, sunt legați de Lilith prin acea istorie a lui Herodot despre Echidna; grecii, printre primii nostri învățători, au avut, asa cum spuneam în articol, multe reprezentări ale lui Lilith. Slavii au venit cu folclorul lor si cu figurile medievale ale seducătoarei. În fine, evreii, o minoritate activă si influentă pe plan spiritual, au adus folclorul lor excepțional si, odată cu acesta, eroii, dar si temerile lor majore, Lilith fiind la loc de cinste. Era firesc ca din această sinteză, să o regăsim pe fascinanta si periculoasa noastră eroină pe plaiurile Luceafărului.
 
Astrologia lui Lilith si misterele sorții
 
În fine, închei această serie despre Lilith cu un capitol “la modă” – Lilith în astrologie. Asa cum am declarat anterior, această stiință nu a făcut parte din dosarul gros al preocupărilor mele. Vă mărturisesc că inclusiv ceea ce văd zilnic, de mai bine de 20 de ani, la televiziuni sau în media scrisă, mă dezgustă, cu o singură excepție: excepționalul orientalist si astrolog care este doamna Urania. Aceasta este de altfel si părerea unor astrologi si ocultisti adevărați, pe care nu-i vedeți la spectacole penibile de televiziune. În viitoarea mea lucrare despre Lilith, voi introduce si un material, cred eu, important si cât mai aproape de adevăr, cu privire la însemnătatea ei astrologică.
Revenind la articolul de față, mi se pare interesant cum a ajuns Lilith, consacrată de Antichitate si Evul Mediu ca demon, să facă parte din ansamblul zeităților care au ca avatar astonomic si astrologic, planetele sistemului solar! Primii care o introduc în calculele astrologice sunt chaldeenii. Ei considerau că există două luni ale Pământului, iar strălucitele lor studii astrologice le luau în calcul. Dar dată fiind damnarea totală a divinităților babiloniene de către evrei si de religiile monoteiste emergente, Lilith iese din conul de interes al astrologilor, până in epoca contemporană.
Întrucât Lilith apare în astrologia modernă târziu, o explicație s-ar putea găsi în teoriile Helenei Blavatsky despre soarele negru al ocultistilor – un corp ceresc spiritual conceptualizat de fondatoarea teozofiei. La fel ca Soarele negru – Lucifer, echivalentul său feminin, Luna neagră – Lilith, este un corp spiritual. Un punct al dezlănțuirii, am putea spune. Dar al unei dezlănțuiri palpabile, nu numai teoretice, de fapt o intervenție pe care o resimțim oricare dintre noi. Cel puțin aceasta este părerea astrologilor moderni, iar eu subscriu la ea.
În esență, intersecția cu semnul lui Lilith este o sansă. O sansă de a atinge un maxim, fie bun, fie rău, sau un moment de cumpănă în care poți alege calea cea mai favorabilă, dar si calea dezastrului.
În fapt, este exact sansa pe care Lilith a oferit-o Evei si lui Adam, odată cu “mărul”. “Puteți fi egalii lui Dumenzeu” – da, dar riscau si căderea. Ceea ce s-a si întâmplat. Dar, oare, căderea să se fi datorat acceptării mărului sau pentru că, de fapt, Adam si Eva au ales calea minciunii, încercând stupid să ascundă de omniscientul Creator ceea ce făcuseră? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ales calea adevărului – iar Adam s-ar fi dovedit o ființă responsabilă? Cred că semnul lui Lilith este o sansă pentru cei pregătiți. Nu pentru cei ce caută reusita sau experiențe extraordinare, fără a avea o minimă decență de a se pregăti cum se cuvine, pentru întâlnirea cu cea mai de nestăpânit entitate a mitistoriei.
 
Luni negre sau întunecate, asteroizi si stele… damnate
 
Să trecem în revistă prezența lui Lilith în studiile astronomilor si astrologilor, în decursul istoriei.
Prima identificare pe care o voi prezenta aparține tot anticilor evrei care îi atribuie ca avatar îndepărtata stea binară Algol, numită pe atunci de astronomii arabi Ra’s al Ghoul – capul demonului – iar de evrei Rosh Ha Satan – Capul Diavolului sau Lilith – iar astăzi “Capul Meduzei” din constelația Perseu. Ocultistii si astrologii au considerat-o dintotdeauna cea mai vrăjmasă stea, cel mai nefast obiect ceresc, asociată cu războaie, cataclisme, epidemii. Observabilă cu ochiul liber datorită strălucirii sale intense, Algol mai prezintă o particularitate care intrigă – eclipsele sale binare, datorită cărora îsi schimbă culoarea odată la 69 de ore.
O a doua identificare a lui Lilith si singura luată în calcul de “astrologii TV”, este Luna neagră. Ideea datează din 1937 si aparține astrologului francez Dom Neroman. Luna neagră este de fapt un punct matematic datorat curioasei traiectorii eliptice a Lunii. Spun curioasă fiindcă o elipsă se desfăsoară în jurul a două focare – în cazul Lunii unul fiind Terra, celălalt lipsind. Acest focar lipsă este punctul matematic considerat Luna neagră – Lilith. Sigur, astrofizicienii propun o variantă stiințifică a deformării eliptice a orbitei, prin atracția exercitată de Soare în partea apogeului traiectoriei. Dar chiar si la această teorie există obiecții, tot tiințifice, asa încât Luna si tot ceea ce e legat de ea continuă să ascundă multe mistere. Ca influență zodiacală, datorită faptului că Luna neagră este focarul cel mai îndepărtat al traiectoriei eliptice a Lunii, astrul nopții trece prin dreptul lui Lilith pe la apogeu, punctul extrem al traiectoriei, ei bine, aceasta indică si un extrem al simțirilor, al comportamentului si al judecății. Lilith poate exacerba creația, dar poate duce la apogeu si tendințele excentrice ale fiecăruia – un naționalist devine un extremist, dialogul devine ceartă, iubirea devine gelozie.
A treia Lilith astronomică este, mi se pare, cea mai interesantă. Este vorba despre Luna Întunecată, un corp ceresc, un fel de nor, format din materie sau antimaterie stelară întunecată, atât de dens încât atrage si lumina. Sau “fură” lumina, ceea ce ne aduce aminte de ciudata denumire sumeriană a lui Lilith – Ki-Si-Kil-Lil-La-Ke – “Fecioara Lil(ith) care a furat lumina”. Poate misteriosii sumerieni, posesorii unor cunostinte astronomice incredibile, cunosteau acest corp ceresc! Cert este că în epoca modernă mai mulți astronomi au pretins că ar fi descoperit – sau văzut – Luna Întunecată. Primul dintre acestia a fost astronomul francez Frederic Petit, nimeni altul decât directorul observatorului din Toulouse. În 1846 anunță descoperirea celui de-al doilea satelit al Pamântului. Interesat de această descoperire, vizionarul scriitor Jules Verne scrie despre acest obiect ceresc, în 1865, în romanul său “De la Pământ la Lună”.
În scrierile autorului american Louis Daton, United States Weather Bureau ar fi confirmat, în 1879, existența fizică a norului întunecat. În 1898, omul de stiință german Georg Waltemath anunță descoperirea unei a doua Luni a Pământului, într-un sistem de mici obiecte care gravitează în jurul Terrei. Interesant este faptul că Walthemath afirmă că s-ar fi bazat pe observații astronomice datând încă din 1618.
După o perioadă de discreditare a ideii, datorată faptului că societatea stiințifică a timpului nu a putut observa norul întunecat, urmează redescoperirea de către o celebritate a astronomiei si astrologiei începutului de secol XX, englezul Walter Gornold, cunoscut în lumea stiințelor astrale ca Sepharial. În 1918, acesta botează pentru prima dată norul întunecat cu numele Lilith, afirmă că este acelasi obiect văzut de predecesorul său german si expune ideea că Luna Intunecată nu este observabilă decât atunci când trece prin dreptul soarelui.
Acest corp ceresc ar avea o dimensiune de patru ori mai mică decât a Lunii, ar fi la o distanță triplă de Terra si ar orbita Pământul într-o perioadă de 119 zile, cam zece zile pentru fiecare semn zodiacal. Conform studiilor astroloagei Delphine Jay, specializată în influența lui Lilith, acțiunea Lunii Întunecate vizează favorabil scopurile înalte ale vieții – în acest caz acțiunea lui Lilith ar fi de exacerbare a trăirilor, a simțurilor artistice, a creativității, dar dacă este folosită într-un sens egoist, egocentrist, influența Lunii Întunecate poate fi extrem de periculoasă.
În fine, încă o apariție celestă a primit numele rebelei divine Lilith – este vorba de un asteroid descoperit în 1927 si care orbitează în jurul Soarelui, cu o revoluție de circa patru ani. În cataloagele astronomilor el figurează cu numărul 1181. Una dintre figurile proeminente ale astrologiei mondiale, Kelley Hunter, spune că acest asteroid reprezintă de fapt aspectele incriminante, periculoase, ale naturii feminine. O femeie cu ascendentul în acest asteroid ar fi o persoană care nu s-ar conforma nicicând regulilor societății, consideră Kelley Hunter. Simbolul clasic al acestui asteroid este o mână stilizată, având o triplă semnificație: atenționare, salut sau binecuvântare. Mai menționez că în studiile serioase ale astrologilor se iau în calcul toate aspectele lui Lilith – ca asteroid, Lună Intunecată si Lună neagră – mai puțin acela al stelei Algol.
 
Ca de final, viețile de lângă noi
 
Aici se încheie seria articolelor despre Lilith. Asa cum cred că v-ați dat seama, este vorba de un personaj extrordinar, despre care se pot scrie foarte multe, bazate totusi pe atât de puține. Am spus “puține”? Prin comparație cu religia noastră, dacă nu ar fi existat scrierile sfinte – scrise totusi la ceva timp după trecerea lui Iisus pe pământ, modificate si răsmodificate la comanda interesată si pragmatică a unui sistem care nu avea legătură cu crestinismul, mă refer la Imperiul roman – ei bine, în absența acestor scrieri, ce am fi avut despre religia noastră? Tot prin comparație, despre Lilith există scrierile cele mai vechi, există basoreliefuri si scene sculptate, născute odată cu primii pasi ai omului pe calea spiritului. Dar nu e vorba, de fapt, de probe si comparații. Discutăm de un fenomen, mitologia, care nu poate fi cunoscut decât cu un tratament echitabil, în comparație cu religia. Dacă nu fac parte din religie, personajele sunt povesti sau, cel mult, legende. Dacă fac parte din religie, sunt purul adevăr. Chiar si numai ca legendă, Lilith este cel mai vechi personaj. Dar poate fi un atare supraviețuitor o simpla legendă? Mărturisirea mea este că Lilith a existat si există.
Ca inițiat am înțeles si am simțit ce este egregorul. Ca săpător în mitologie si credințe, cred că există, dincolo de oameni, entități pe care nu le putem sterge sau transforma în povesti de adormit sau speriat copiii, după propria noastră dorință de moment. Moment, la scara mitologiei, poate însemna si o pereche de milenii!
Sursa:
Dragos Dumitriu
www.cronicasupranaturalului.ro

One response to “LILITH – cherchez la femme!

  1. Adriana Gherghisan

    Multumesc pentru acest text. Abia acum incep sa o “cunosc” pe Lilith. Cred ca textele vechi nu au spus tot sau adevarul despre ea. Nu ma consider o adepta, nu am un altar si nu fac rugaciuni, ma gandesc la ea ca la femeia curajoasa ce si-a cautat propriul destin si care nu si-a inselat modul de a fi. Daca mai aveti si alte informatii, mi-ar placea tare mult sa o cunosc mai bine. :) Toate bune va doresc!

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s