Galerie

Scapa de alergiile alimentare!


            Descoperiti, la un moment dat, ca sunteti alergici si nimeriti pe mana unui medic plictisit care se multumeste sa va recomande antialergice pana la adanci batraneti. Ce faceti? Ei, bine, pentru inceput, este necesar un test de piele intr-o clinica de specialitate, sa stabiliti cu exactitate ce substanta va face viata un iad si apoi sa contracarati eficient. Veti vedea ca nu e chiar atat de complicat. Pe mine m-a salvat lucrarea „Alergii alimentare – prevenire, depistare, tratare”, scrisa de Patrick Holford si dr. James Braly, din care spicuiesc acum si care nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca.

Puteti scapa de aproape toate alergiile alimentare, cu exceptia bolii celiace si alergiile alimentare IgE-mediate. In rest, alergiile alimentare implica doar anticorpi IgG, iar sistemul imunitar se poate „dezvata” de sensibilitatile IgG-mediate. Daca veti evita timp de trei sau patru luni un aliment la care aveti in prezent o sensibilitate IgG, atunci in organism nu vor mai exista anticorpi IgG pentru acel aliment, iar celulele imune care produc IgG specifici isi vor pierde capacitatea in timp.

In ultimii 20.000 de ani, oamenii nu s-au schimbat deloc la nivel  genetic, dar regimul nostru alimentar s-a schimbat radical. Multe dintre bolile fatale de astazi, de la diabet la bolile de inima, au aparut tocmai pe fondul constitutiei noastre genetice neschimbate, in raport cu modificarea radicala a dietei. Haideti sa analizam impreuna ce mancau stramosii nostri in urma cu 20.000 de ani si ce consumam noi astazi:

Dieta Epocii de Piatra                                 Dieta de astazi

0% carbohidrati,                                                 75% carbohidrati;

precum cerealele;                                           Bauturi acidulate, cafea,

Bauturi: lapte matern,                                 ceai, alcool si lapte de vaca;

apa;                                                                8 pana la 10 alimente

O mare varietate de                                    alcatuiesc 80% din caloriile

fructe si legume.                                          zilnice (produse lactate, grau,

zaharuri rafinate, cartofi

prajiti).

Observati ca din lista lipsesc fructele si legumele. De asemenea, produsele lactate si cele din grau reprezinta primele optiuni alimentare ale omului modern. Din acest motiv, foarte multe persoane sufera toata viata de alergii alimentare cronice. Dar cum spuneam la inceput, exista solutii de ameliorare sau chiar de vindecare, fara sa mai cheltuiti inutil trecand de la un medic la altul. Si vorbesc in cunostinta de cauza!

Alimente si plante antialergice

    Exista alimente, plante si substante nutritive antialergice si antiinflamatoare specifice care contribuie la calmarea unui sistem imunitar suprasolicitat. Cu cat consumati mai multe fructe si legume proaspete, cu atat riscul aparitiei alergiei se reduce. Se recomanda cu precadere merele, kiwi, portocalele, grasimile esentiale Omega-3 (seminte de in, ulei de peste), MSM (metilsulfonilmetan) – component natural, netoxic, legume si fructe bogate in quercetrina cum ar fi ceapa rosie, merisor, spanac, struguri rosii, morcovi, broccoli, afine, salata verde, cirese dulci, prune, mure, zmeura, ardei gras, capsune, rosii, pere. In acelasi timp, reduceti pana la zero consumul de cereale si produse lactate. Este foarte important, de asemenea, sa consumati alimentele prin rotatie, adica sa consumati un aliment doar o data la trei, patru zile. Evitati complet alcoolul, selectati uleiurile nerafinate presate la rece (ulei din seminte de in, ulei de masline extravirgin) si beti zilnic opt-zece pahare cu apa sau ceai de plante. Incercati sa nu mai mancati dupa orele 7 seara.

In timp, daca au trecut cel putin patru luni din momentul in care ati renuntat la alimentul problema, veti putea sa-l reintroduceti in dieta. Daca e vorba de mai multe substante/alimente suparatoare, nu le reintroduceti in alimentatie in acelasi timp.

Reteta fericirii

V-am promis o reteta vindecatoare si ma tin de cuvant. Iata care este planul de lupta impotriva alergiilor si va spun ca l-am incercat pe pielea mea (la propriu!). Dupa un an in care nu a trecut nicio zi fara Aerius si Advantan, am putut, in sfarsit, sa respir aerul libertatii.

  • Consumati de trei ori pe saptamana peste oceanic neprajit, bogat in grasimi Omega-3, cum ar fi macroul, sardinele sau somonul
  • Consumati seminte de in si de dovleac macinate sau luati capsule de ulei din seminte de in – comercializate in orice magazin naturist
  • Beti zilnic 8-10 pahare cu apa sau ceai din plante

Suplimente antialergice

Inainte de micul dejun aveti nevoie de un „cocktail” format din: o capsula cu ulei din seminte de in, un probiotic, o capsula de Zimogen, MSM, o capsula de ginseng, o capsula coacaz negru. Seara, inainte de culcare, repetati tratamentul. Dupa doua saptamani renuntati la „cocktail-ul” de seara. Substantele nu sunt invazive, nu dau dependenta si, in plus, va stimuleaza sistemul imunodeficitar si va scapa de simptomele intestinului iritabil. Daca nu aveti probleme de greutate, puteti adauga la „cocktail” Zn, vitamina A si vitamina B6. Sa fiti sanatosi!

S.O.S. ROSIA MONTANA: intrati pe www.rosiamontana.net si semnati petitia pentru salvarea aurului romanesc.

One response to “Scapa de alergiile alimentare!

  1. pe mine m-a ajutat si renuntarea la mezeluri de orice tip si renuntarea la carnea de porc pe termen lung! Pe termen scurt am urmat atunci un regim foarte restrictiv. Dintre fructele enumerate de tine , kiwi capsunele, strugurii rosii , se considerau alergene…Am sa retin si sfaturile tale!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s