Galerie

Reptilienii


                                                                Reptilienii
  • Prefata semnata de generalul(r) dr. Emil Strainu, din cartea An.unnak.ki versus An.unnak.ki – Aryana Havah, Editura Orfeu 2000
 “Probabil ca nu as fi scris niciodata in stilul ce urmeaza aceasta prefata. Sunt de peste trei decenii un cercetator asiduu al ufologiei (fenomenului OZN) si sunt familiarizat cu ceea ce de regula sunt numite teoriile ce tin de SETI (Search Extraterrestrial Intelligence – Cautarea Inteligentei Extraterestre) si CETI (Communication Extraterrestrial Intelligence – Comunicarea cu Inteligenta Extraterestra), de contactanti, rapiri, intalniri de diverse grade, crash-uri, razboaie cosmice si catastrofe mai mult sau mai putin planetare sau civilizationale. (…) Totul a inceput printr-un telefon. Ce a urmat apoi, fiecare dintre dumneavoastra, chiar si eu, putem avea ce pareri dorim (…) Era o dimineata de iulie, soarele abia rasarise si datorita caldurii de peste noapte nu putusem sa dorm si preferasem sa navighez pe NET pana in zori cand si obosit si toropit de caldura am adormit in fotoliu, la birou, in fata calculatorului…
La un moment dat, pe la 7-7,30, m-am trezit buimacit de telefonul mobil care suna in nestire, multe apeluri de la acelasi numar … Cineva sunase de multe ori si insista. Pentru a intelege cele urmeaza, am sa spun ca cel ce suna era un amic, ofiter superior din armata, iar ca pregatire avea specializarea “trupe de comando”. Trecuse de cateva ori, in ultimii ani, prin iadul din Irak si Afganistan, iar mai inainte avusese inca cel putin alte cinci misiuni de lupta de durata, prin Africa si America Latina. Il cunosc foarte bine si pentru mine este mai presus de orice banuiala de impostura, pe care cred ca ati incerca-o legat de istorisirea ce urmeaza … Mai mult, nu este un fan al science-fiction-ului sau al ozenisticii. Dar exista si un dar …
Intrand in subiect, trebuie sa va spun ca in dimineata cu pricina, amicul meu venea dintr-un scurt concediu de sapte zile ce-l facuse la munte solitar, cu cortul, undeva prin Retezat. La apropierea de Bucuresti, masina i-a semnalizat printr-un senzor ca mai avea benzina pentru doar cateva zeci de kilometri, deci s-a orientat spre cea mai apropiata benzinarie. Conform relatarii, fiind ora 05-05,10, la benzinarie nu mai era nimeni altcineva care alimenta ci, undeva, lateral, doar un Hummer kaki cu geamuri fumurii “torcea” cu motorul pornit, dar in jur nu era nimeni. Dupa ce a alimentat, a platit si s-a indreptat spre masina sa, un “tout terrain”, pentru reluarea calatoriei. Dar atunci a observat ca usa din dreptul soferului de la Hummer era deschisa si pe scaun statea un sa-i spunem “individ” in cizme, dar care nu avea haine, ci era in totalitate acoperit cu solzi verzi, exact ca un crocodil, iar pe cap avea un fel de creasta, ca o R2soparla. “Individul”, sa-i spunem asa, l-a observat, nu s-a sinchisit cu nimic, s-a dat jos din masina, l-a privit, a scos niste sunete ascutite catre cineva din masina, parea iritat, s-a urcat si a demarat in tromba.
Cat timp amicul meu l-a privit, a apreciat ca avea 1,90 – 2,00 metri inaltime si avea ochii galbeni, cu pupile verticale ca de pisica. In mod ciudat, masina nu avea numar de inmatriculare, nici pe fata, nici pe spate. Contrariat, a cautat sa vada daca mai fusese martor cineva la eveniment, dar a constatat ca era singur in parcarea statiei de benzina. Observand ca la intrare era o camera video, l-a intrebat pe cel ce vindea la statie daca functiona, dar acesta a raspuns in doi peri ca acea camera video este doar “de decor”!!Trecand de momentul de “perplexitate”, s-a gandit ca ar putea fi vorba de o farsa bine regizata si si-a reluat drumul.
Cred ca sunteti de acord cu mine ca omul nostru era totusi framantat de contradictoriul sau, sa-i spunem, stranietatea intamplarii. Pentru ca lucrurile nu s-au oprit aici; dupa cativa kilometri a vazut acelasi Hummer, tras pe dreapta, cu toate cele patru usi deschise si, la cativa metri de masina, pe camp de data aceasta, erau doi asa-zisi indivizi, de culoare verde inchis, ce pareau ca se cearta sau discuta ceva foarte aprins. Unul dintre ei parea mai inalt cu 10-15 centimetri decat celalalt si nu avea cizme in picioarele a caror laba semana cu cea de soparla cand pasea, dar avea si un fel de … coada!
Pe sosea treceau multe camioane in ambele sensuri, ai caror soferi faceau semne spre “creaturi”, dar nu a oprit nimeni. Cei doi au parut total nestingheriti cand amicul meu i-a fotografiat cu telefonul mobil. Dupa cateva minute, conform relatarii, cei doi s-au suit calmi in Hummer, au intors spre sensul contrar celui de venire spre Bucuresti si cu o viteza uluitoare au disparut in tromba, iscand o adevarata panica pe sosea si zeci de injuraturi ale celorlalti participanti la trafic.
Amicul nostru a revazut fotografiile de pe telefonul mobil si a pornit glont spre Bucuresti, cu gandul sa vina la mine pentru a ne sfatui ce facem cu fotografiile care erau uluitoare.
Partea tragica a povestii este ca la momentul ajungerii la mine, telefonul arata clar ca se facusera 11 fotografii, doar ca, in locul pozelor, ecranul ramanea verde la listarea fotografiilor. Ecranul era verde si … atat. Nicio imagine! Am fost impreuna cu el la reprezentanta firmei ce asigura service-ul telefonului, dat singurul raspuns a fost ca a fost fotografiata o sursa de lumina foarte puternica, de culoare … verde! Nu am putut recompune nimic din ceea ce a fost fotografiat.
R1Nu vreau sa spun nimic de cele ce au urmat momentului marii dezamagiri, dar pot sa va spun ca timp de doua saptamani am ascultat povestea de zeci de ori, am cautat alti martori, dar totul a fost marcat de un esec total. Amicul meu este la aceasta ora undeva pe un teatru de operatii militare si probabil ca intre doua ambuscade se mai gandeste si acum la intamplarea ciudata pe care a trait-o, foarte ciudat, in mod singur si fara puterea de a o dovedi material.
Un lucru este sigur, traim intr-o lume pe care numai credem ca o cunoastem, avem o vaga impresie ca suntem stapanii ei cand, de fapt, cred ca suntem niste subchiriasi in tranzit, pe o planeta care nu ne-a apartinut niciodata si unde, de fapt,nici nu stim care ne este menirea … La softul care ne conduce ar fi interesant de stiut la cine este butonul “Delete” sau macar cel de “On” si “Off” …”.
 
Dr. Emil Strainu, directorul Centrului de Studii si
Cercetari Psihotronice si Ufologice.
emilstrufo@gmail.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s