Galerie

Codex Rohonczi – adevar sau mistificare?


                                                                     Codexul colaj                                                                                                 
Scrierea dacilor! Cele doua cuvinte impreuna starnesc curiozitatea. Pentru ca dacii nu aveau scriere proprie, le era interzis sa lase pe maini nepricepute secretele pastrate de sacerdoti cu atata sfintenie. Cel putin asa a fost explicata lipsa unor dovezi pe aceasta tema. Codexul Rohonczi, tradus de arheologul Viorica Enachiuc, a trezit, din acest motiv, o adevarata furtuna in lumea academica romaneasca, odata cu aparitia pe piata, in 2002. Opiniile pro-autenticitatii manuscrisului au fost lipsite de patima. In schimb, partizanii ideii de fals s-au intrecut in fel de fel invective la adresa autoarei „presupusei” traduceri daco – române, cat si a academicienilor care „au indraznit” sa o sustina. Pentru mine chestiunea nu e pe deplin lamurita si avansez, la randu-mi, urmatoarea idee: este posibil ca stramosii nostri sa fi avut totusi scriere proprie, dar din motive doar de ei stiute, sa fi dorit sa-i pastreze secretul?  Scoala Zamolxiana a continuat oare sa existe (tainuitã) si dupa cucerirea Daciei, pentru ca, la un moment dat, unul dintre discipoli sa arunce lumii dovada?
 
Manuscrisul
 
Dacii nu au lasat izvoare scrise. Despre locuitorii zonei carpato-dunărene se stiau putine lucruri, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente din acea perioadă, scrise „cu caractere dacice”, de la dreapta la stânga, şi se Codex Rohonczi - textciteşte de jos în sus. Vorbeşte despre vlahi şi despre regatul lor. Mulţi au dat gres in descifrarea Codexului, pana cand arheologul Viorica Enachiuc l-a tradus, în premieră, inainte de Revolutie. În 1982, Viorica Enachiuc a aflat, dintr-o revistă publicată în Ungaria, de existenţa, în arhivele Academiei ungare, a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul, legat in piele, a fost pastrat pana in 1907, in Rohonc (actualul Rechnitz), localitate situata la granita Ungariei cu Austria. Groful Batthyany Gusytas il daruise Academiei Ungare de Stiinte in anul 1838, nebanuindu-i valoarea. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.
 
Scriere secretă, alfabet cu 150 de caractere
 
După al doilea razboi mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: „Se Codex Rohonczi - text 2găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol în care a încercat să identifice acele semne din manuscris.Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. „Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta.
 
Solii şi cântece ale vlahilor
 
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9 -14 şiruri. În text sunt Codex Rohonczi - imagineintercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, incluzand si 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. „Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, precizeaza Viorica Enachiuc.
 
Jurământul razboinicilor blaki
 
Versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki”,  a fost tradus în felul următor: O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,/Înşelator, să nu primeşti a te uni/Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/Să juri cu maturitate şi cu convingere!/Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”
 
Cautari
 
Academia Ungara a trimis „Codexul Rohonczi”  savantului german Bernhard Jülg, profesor la Universitatea din Innsbruck, pentru cercetare şi identificare. Specialistul, la capătul studierii lui, a concluzionat că scrierea nu are absolut niciun sens! Analiza hârtiei folosite pentru scrierea sa conduce la presupunerea că a fost fabricată în Veneţia, în anul1530/40. E meritul filigranului, o ancoră încadrată într-un cerc, sub o stea cu şase raze, că s-a permis datarea. Dar aceasta nu înseamnă că scrierea codexului s-a realizat în acea perioadă. Se prea poate, afirmă unii, ca darul lui Batthyany Gusztav să reprezinte doar o copie tardivă, realizată pe respectiva hârtie, o copie a unui original mult mai vechi. Cât priveşte suma simbolurilor grafice necunoscute, folosite pentru redactarea lui, ea pare a depăşi de zece ori numărul de litere ale oricărui alfabet cunoscut, căci cuprinde 150 simboluri (Jülg Bernhardt, Germania). Unele dintre acestea apar atât de rar încât se bănuieşte că ar fi pictograme. Fejerpataki Laszlo scria la 1878 că “acest Codex este un fals”.  Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: „Se găseşte in Arhivele Academiei de Ştiinte a Ungariei o carte extrem de secretă – Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă pe care nimeni nu a reuşit s-o descifreze până acum…”. Otto Gyurk (1970) crede că e vorba de o scriere care utiliza cifre.„Cât despre scenele reprezentate în miniaturi, ele au în majoritate caracter religios; unele sunt laice, altele militare. Comentatorii identifică simbolurile crucii, semilunii şi svasticii decernabile în aceleaşi ilustraţii într-adevăr fără dificultate, drept care bănuiesc că lucrările au fost puse pe hârtie într-o zonă unde cele trei religii coexistau”. Vom cita câteva comentarii făcute de conaţionalul nostru, savantul şi eseistul basarabean Andrei Vartic (www.iatp.md), din

Andrei Vartic (1948-2009)

Andrei Vartic (1948-2009)

care am preluat un fragment de lămurire şi anterior: „Eroul central şi celelalte personage (unele purtând aripi şi chiar zburând) se închină Soarelui, Crucii, Crucii ariene şi pelasgice, Semilunei, altor însemne sacre ale omenirii, îşi transmit potiruri şi alte însemne religioase sau iniţiatice, se roagă pentru oameni morţi sau bolnavi, urcă pe un Munte Sfânt, trec fluvii sacre, poartă ca şi Isus Cristos cruci (şi chiar cununi de spini) şi alte însemne religioase, sunt sacrificaţi sau crucificaţi, oficiază servicii religioase în temple polivalente”. Limba în care a fost scris Codexul este necunoscută. S-au propus variante străvechi ale maghiarei, limbii dacilor, ale latinei vulgare, cumanei, pecenegei, fără rezultat practic. Oricum, acelaşi Andrei Vartic o susţine pe cercetătoarea Viorica Enachiuc, dar se şi desparte de ea. Recunoaşte numeroase semne din scriere ca având o origine carpato-dunareană, din epoci deosebite, dar nu depăşind perioada presupusei redactări a Codexului. El mai descoperă folosirea a trei tipuri de scriere în Codex: fonemică, combinată cu cea silabică şi cu aceea ieroglifică.

 
„Fals!”
 
Cea mai acida critica la adresa autenticitatii Codexului, ii apartine lui Dan Ungureanu, redactor la „Observatorul cultural”. Concluzia lui este ca „nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tarzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica 

Dan Ungureanu

Dan Ungureanu

ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara. Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sunt sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sunt la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot …Alarmante sunt, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu oranduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atat mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor universitati pentru aiurelile pe care le-au girat. Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atat generozitatea Ministerului Culturii, cat si cea a TVR vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi. Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sunt sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitand consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talàmba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sunt legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pana si raurile linistite ale dezbaterii stiintifice”.

 
Spiritualitatea dacilor – motiv de apreciere unanima
 
Antichitatea avea doar cuvinte de lauda la adresa geto-dacilor. Scriind despre geţi, Herodot, supranumit „părintele istoriei”, arăta: „Ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci” . Într-un decret dat de cetatea grecească Dionysopolis, Burebista era numit „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei”. Dar, după cum vom putea constata din cele ce urmează, elogiile se refereau şi la spiritualitatea lor avansată. „Grecii recunoscuseră destul de devreme originalitatea şi forţa religiozităţii trace. Diverse tradiţii localizau în Tracia sau în Frigia originea mişcării dionysiace şi o mare parte a mitologiei despre Orfeu. Marija Gimbutas, cunoscut etnograf şi istoric contemporan, consemnează: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.e.n (…) A gimbutasdevenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană (…) A fost o perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii (…)Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem importanţa spiritualităţii Vechii Europe, ca o parte a istoriei noastre”.
             
Zamolxis – zeitate feminina suprema?!
 
 
Creaţiile religioase ale tracilor şi geto-dacilor par să fi împărtăşit Zamolxe-Gaiadeopotrivă un destin nefericit. Cu excepţia câtorva informaţii preţioase, comunicate de Herodot, apropo de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informaţiile privind religiile tracă şi traco-getă sunt puţin numeroase şi aproximative. Marele istoric dezvăluie unul din motive: „Ca şi celţii, sacerdoţii şi asceţii traci şi geto-daci nu se încredinţau scrierii” . Astfel, după mărturia lui Caius Iulius Caesar (contemporan cu Burebista şi Deceneu), aceştia „nu permiteau consemnarea în scris a învăţăturii lor, deşi în celelalte treburi, de ordin public şi privat, se folosesc, în general, de alfabetul grecesc” . O altă explicaţie o constituie pierderea stranie a presupusei cărţi a împăratului Traian despre războaiele dacice şi a cărţii lui Criton, medicul acestuia, ca şi dispariţia altor surse preţioase. Vom vedea că informaţiile ce ne-au parvenit erau nu numai sărace, dar şi confuze, uneori de-a dreptul contradictorii. În ce-l priveşte pe Zalmoxis (Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, Strabon, Lukian din Samosata, Diogenes Laertios, Herodian, Suidas, Origenes), el a fost considerat de diferiţi autori: personaj istoric îndeplinind rolul de filosof (Iordanes), sacerdot (Strabon), legislator (Diodor), reformator religios, cultural şi politic (Herodot, Diodor, Iordanes, Origenes), medic (Platon) sau erou civilizator (Herodot, Strabon), poate mesianic, profet (Strabon), rege (Platon, Iordanes), semizeu ori daimon (Herodot), zeu suprem sau chiar unic. După informaţiile primite de Herodot de la grecii din Hellespont şi Marea Neagră, „acest Zalmoxis, fiind om (ca toţi oamenii), ar fi trăit în robie la Samos, ca sclav al lui Pythagoras”, lucru de care marele istoric se îndoia: „Socot că acest Zalmoxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie că Zalmoxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost într-adevăr vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine” . Istoricul arată că geţii „numesc aceeaşi fiinţă divină (daimon) Gebeleizis”. Eliade respinge identificarea celor două zeităţi, iar Kernbach presupune o contopire a lor, într-un lent proces de sincretism (Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti 1995). Mnaseas din Patara, elev al lui Eratosthene, îl considera identic lui Kronos, iar Diodor îl plasa alături de marii reformatori religioşi ca Zarathustra şi Moise. Eliade face precizarea: „Kronos era stăpân în Insulele Fericiţilor unde sunt admişi numai oamenii pioşi”. Kronos fusese identificat de romani cu bătrânul Saturn, considerându-se că în timpul vârstei de aur (aurea aetas), sub domnia păcii şi a fericirii obşteşti, acesta va trăi la suprafaţa pământului. Saturnus Rex era Pater Deorum, Tatăl zeilor. De la Homer (Iliada XIII) la Vergiliu (Eneida III), tradiţia considera Tracia ca fiind patria lui Ares, zeul războiului (Marte la romani), ce ar putea reprezenta astfel, principala zeitate. Eliade emite ipoteza că la origine, Ares fusese un zeu al cerului, devenit zeu al furtunii şi al războiului, sugerând implicit posibila identificare cu Zalmoxis. După Hadrian Dacicoviciu „se presupune că însuşi numele Ares ar fi de origine traco-dacică” . Herodot (Istorii V, 7) arătase că alături de Ares, tracii îi adorau pe Artemis şi Dionysos, acesta din urmă fiind fiul divin al zeului Cerului şi al zeiţei Pământului. Dionysos era pus în relaţie directă cu Zalmoxis. A.B.Cook conchide că “Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut” . În epoca următoare cuceririi romane, pantheonului autohton i s-au adăugat, pe lângă divinităţi romane, şi unele răsăritene. Kernbach a arătat că „abundenţa de zei orientali absorbiţi a răspuns, fără îndoială, unei nevoi de religie a misterelor, ceea ce sistemul religios roman nu putea oferi; religia zalmoxiană oferise această ispită, aşa cum intelectualii din Roma imperială se interesau îndeaproape de cultul zeiţei hellenice Demeter şi, implicit, de Misterele Eleusine” . O serie de autori susţin ipoteza unui monoteism daco-get (Vasile Pârvan, Jean Coman, R.Pettazzoni, E.Rohde) în baza afirmaţiei lui Herodot: „ei nu cred că există vreun alt zeu decât al lor” sau, in altă variantă de traducere, „ei nu recunosc vreun alt zeu decât al lor”. În fine, Strabon arătase că „zeul suprem dacic este fără nume, fără calificare”. Monoteismul, asociat acestei concepţii, furnizează dovada unui nivel spiritual deosebit de elevat (exemplul lui Yahweh în Vechiului Testament). Lovinescu vedea în asta reflectarea unei Tradiţii Primordiale, făcând analogia cu Brahma Nirguna; el considera că Zalmoxis nu era decât numele reprezentantului acestui Zeu nemărginit . Din dialogul dintre Socrate şi un medic trac al lui Zalmoxis, s-a apreciat că întâlnirea celor doi ar fi avut loc la Potideia (colonie corintiană din Tracia) între anii 432-429 i.e.n., deci în perioada războiului peloponeziac. Alte repere situează cultul lui Zalmoxis în intervalul 514-339 i.e.n.. Numele zeului începe a fi citat în sec. al V-lea. În altă ipoteză (Stelian Stoica), rădăcinile cultului acestuia ar data din sec. IX-VII.
 
Cultul Mamei Divine
 
Cultul pentru Marea Zeiţă sau Mama Divină era nelipsit din religia popoarelor antice şi daco-geţii nu făceau excepţie. Prin aşa-numita interpretatio graeca, sursele ce menţionează zeităţile feminine le-au atribuit numele similare greceşti. Eliade le indică pe cele importante, în primul rând pe „Artemis…zeitate chtoniană analogă zeiţelor trace Bendis sau Kotyto (Kotys)” (Herodot, IV, 33). Putem identifica, de asemenea, o treime sacră alcătuită din zeul cerului (furtunii), Terra Mater (Mama Pământ) şi fiul lor, Dyonisos (cu numele trac de Sabos ori Sabazios). A. Bodor (Dacia, N.S. VII, 1963) presupune ca originea cultului cuplului Liber-Libera a fi dacică. Bendis, Gaia 2ocrotitoarea femeilor, personifica Luna şi corespundea nu numai lui Demeter, dar şi Dianei romane (Diana sancta, potentissima). A. Fol şi I.Marazov arată că Bendis era „cea mai răspândită personificare tracă a Mamei Zeilor”. Imaginea ei apare în mai multe reprezentări plastice. În schimb, după Paul Mac Kendrick, „dacii nu şi-au conceput antropomorf zeiţele” (Pietrele dacilor vorbesc, Bucureşti 1978). În perioada daco-romană, zeitatilor li se adaugă Minerva, Iuno, Ceres, Proserpina, Libera, Kybele, Isis, chiar şi varianta locală a Dianei Mellifica, acestea fiind manifestări ale Zeiţei, ale Mamei Divine. Legenda lui Hermip despre Pythagoras, al cărui nume este indisolubil legat de al lui Zalmoxis, l-a făcut pe Eliade să evoce o raţionalizare a Marii Mame. La Metapont, oraş în care se credea că a murit Pythagoras, casa sa a fost transformată într-un sanctuar al Demetrei. Diodor din Sicilia consemnase: „Zalmoxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia”. Rezultă de aici că Zalmoxis ar fi fost doar legiuitorul aflat în relaţie cu divinitatea protectoare feminină, punând în evidenţă preeminenţa Zeiţei.Dar cea mai surprinzatoare concluzie este a lui Suidas: „numele de Zamolxis aparţinea unei zeiţe !!!”. Mircea Eliade arăta că după Suidas, Hera ar fi varianta greacă a lui Zalmoxis” . Deşi faptul poate părea surprinzător, nu trebuie să pierdem din vedere că mulţi exegeţi considerau numele Zamolxis provenit de la cel al zeiţei Mama Pământ, reprezentată fie de Semele („zeiţa Pământului”, mama lui Dionysos), fie de zeiţa chtoniană tracă de prim rang Zemelo, derivând de la cuvântul slav „zemle” – „pământ”. Eliade, referindu-se la părerea lui I.I. Russu, consemna: „Pentru savantul tracolog, valoarea semantică a temei zamol- este „pământ” şi „puterea pământului”” . Ori, este bine cunoscut nu numai că Pământul este zeitatea feminină prin excelenţă, dar la fel este şi Puterea (Shakti, în sanskrită), după cum se observă şi din exemplul Diana sancta potentissima. De altfel, chiar funcţiile lui Zalmoxis îndreptăţeau interpretarea amintită: „izvorul vieţii, zeul vegetaţiei, al reînvierii naturii, atributele lui erau legate de creşterea vitelor şi de rodul ogoarelor” . Iar Russu nu ezită să-l asocieze „sânului matern în care se reîntorc oamenii” . După cum a arătat Eliade, cultul Zeiţei „a supravieţuit după romanizarea Daciei şi numele de Diana se găseşte în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (=San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc” . Lovinescu semnalează un caz analog: „Există, de asemenea, şi o divinitate colectivă dacică, numită Dacia felix asimilată cu Gaia. Această asimilare a divinităţii colective locale cu marele Principiu feminin era cu totul obişnuită în antichitate. În legendele româneşti, Dacia e numită Dochia, Deciana, Baba Gaia”. Deceneu – Dekaineos (gr.) sau Decaeneus (lat.), uneori ortografiat Dicineus, a fost cel mai cunoscut sacerdot daco-get, zeificat ulterior, care a trăit în vremea lui Burebista. Burebista l-a asociat la domnie, acordându-i „o putere aproape regală”. După moartea celui dintâi, Deceneu succede ca rege. Prin urmare, marele preot era fie asociat al puterii regale, fie un posibil succesor al regelui, fie „rege şi preot” în acelaşi timp, cum se intitula unul dintre predecesorii lui Decebal (Eliade se referă la marele preot Comosicus. Deceneu a îndeplinit rolul unui erou civilizator. După Strabon, el dobândise cunoştinţe în Egipt, lucru confirmat şi de Iordanes care susţinea că el i-a iniţiat pe geto-daci nu numai în filosofie, etică, logică, dar şi în fizică şi astronomie. Platon elogiase, la rândul său, cunoştinţele filosofice, astronomice şi medicale ale lui Zalmoxis şi ale sacerdoţilor daci. Eliade apreciază că „învăţătura enciclopedică a lui Deceneu” indică „înflorirea culturală a dacilor în urma unificării realizate de Burebista şi apogeul ei în timpul domniei lui Decebal”. „Pe bărbaţii cei mai de seamă şi mai înţelepţi pe care i-a învăţat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinităţi şi sanctuare”. Ca o confirmare, in centrul religios de la Sarmizegetusa şi împrejurimi, la Grădiştea Muncelului, s-au găsit până acum resturile a zece sanctuare. Dar, cum vom vedea, Deceneu a fost, mai presus de orice, un autentic iniţiat.
 
Dacii pastrau secretul nemuririi?!
 
Daca intr-adevar geto-dacii descoperisera „piatra filosofala”, este de inteles de ce nu au dorit sa lase scrieri viitorimii. Herodot preciza: „geţii se cred nemuritori”. Eliade arată însă că „verbul „áthanatizein”  nu înseamnă cosmic's snake„a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor” si ca această „imortalizare” se dobândeşte prin intermediul unei iniţieri”. În „Charmides”, dialog scris probabil cu vreo treizeci de ani după Herodot, Socrate vorbeşte despre un medic trac pe care-l întâlnise, „unul din acei doctori ai regelui trac Zalmoxis despre care se zice că stăpânesc meşteşugul de a te face nemuritor”. Pe bună dreptate sublinia Eliade că, la fel cu iniţiaţii Misterelor eleusine sau orficii, pentru geţi, „numai sufletul, principiul spiritual, îl întâlneşte pe Zalmoxis”. Pornind de la analogia Kronos-Saturn, unii exegeţi au interpretat numele lui Zalmoxis prin Zeul-Moş. După alte interpretari, sufixul este analog cu sanskritul Moksha, având semnificaţia de nemurire prin eliberarea din ciclul nesfârşit al reîncarnărilor. Zalmoxis este deci Zeul Mokshei, zeul care conferă nemurirea.
 
Surse: Wikipedia, Dan Costian (revista „Plante medicinale”), Cristian Vitu (www.scribd.com). Multumiri!
Recomandare: „Crackeri – Hipnoza si viol mintal”  pe http://abpatruworld.wordpress.com

3 responses to “Codex Rohonczi – adevar sau mistificare?

  1. Thanks a bunch for sharing this with all of us you actually realize what you’re talking approximately! Bookmarked. Kindly also visit my web site . We will have a hyperlink exchange arrangement among us! ekbgeedddeae

  2. Manuscrisul Codex Rohonczi este numit după orasul Rohonc (actualul Rechnitz), situat la limita de frontieră dintre Austria și Ungaria, locul unde el a fost păstrat în biblioteca contelui maghiar Gustav Batthyany. În anul 1838 contele şi-a donat întreaga bibliotecă Academiei de Ştiinţe a Ungariei, cărţi şi manuscrise printre care se găsea şi codicele în cauză.
    Codicele a fost analizat şi studiat de către o serie de cercetători, precum Ferenc Toldy, Pal Hunfalvy, Josef Jiricek, Konstantin Josef Jiricek, Bernard Julg, Nemeti Kalman,Vajda Jozsef, Attila Nyri, s.a., fără nici un rezultat, privind întelegerea şi traducerea lui.
    Legat de limba şi caracterele de scris în care a fost redactat, majoritatea dintre cercetători au opinat spre forma de scriere paleo-maghiară, cumană sau cu caractere secuieşti („rovásírás”); dupa alţii caracterul scrisului ar fi conform inscripţiilor făcute de călugării din peşterile Dobrogei; cercetătorul indian M.K.Singh propune o variantă de scris tip indiană, Brahmi-Hindi
    În anul 2002, cercetătoarea în filologie şi arheologie, Viorica Enachiuc, publica o lucrare dedicată studiului şi traducerii codexului Rohonczi, în care face afirmaţia că limba în care sa scris documentul este “danubiana vulgata”’ iar alfabetul este “dac”. În traducerea textului propus de autoare ne este prezentat un domnitor român pe nume Vlad, care în secolul al XI, între anii 1064 – 1101, poartă războaie împotriva pecenegilor, cumanilor, ungurilor şi goţilor.
    Reacţia cercetatorilor de la acea vreme va fi pro şi contra.
    Argumentele contra însă dovedesc faptul că traducerea textului este de fapt o “poveste” inventată de autoare pentru a justifica existenţa şi continuitatea poporului român într-o periodă săraca în informaţii (secolele X-XI).
    Făcând o observaţie pertinentă a textului doamnei Viorica Enachiuc putem constata faptul că pretinsul alfabet dacic, este fals, iar limba “inventată” de către domnia sa, nu are nici o legătura cu limba latina clasică sau latina vulgară. În secolul al XI-lea limba româna era deja structurata ca mod de utilizare şi exprimare, dovedite prin textele româneşti vechi ulterioare. Textul istoriei lui Vlad abundă de interpretari poetice, dezarmante prin lirismul şi mobilizarea patriotică de care dă dovadă imaginaţia autoarei. Prezentarea personalităţii, unui oarecare domnitor Vlad, în acel secol al XI-lea nu este analizată prin studiul comparativ, cu alte documente ale timpului, care, nu menţionează existenţa unui stat/voievodat incipient românesc aflat în relatiile presupuse de autoarea traducerii manuscrisului.
    Analizând documentul codexului, fără a încerca a efectua nici o traducere a textului, observăm prin studiul pictogramelor care însoţesc textul cu totul altă “poveste” decât cea prezentată de către Viorica Enachiuc; pictograme care sunt interpretate de către autoare funcţie de aspectul narat, convenabil evenimentului prezentat.
    Prin pictogramele prezentate autorul codexului ne prezintă de fapt o “istorie” biblică a lui Isus Christos şi a creştinismului, care este mai mult ca sigur relevată şi prin textul adiacent, suplimentar şi complementar acestor imagini.
    Nu sunt un specialist în studiul Bibliei, mă limitez doar la aceste miniaturi, dar studiul lor în amănunt poate duce la descifirarea textului, plecând mai ales de la numele lui Isus Christos, care este menţionat în multe locuri pe miniaturi şi în textul codicelui, dar şi la alte nume biblice cunoscute.
    Textul doamnei Viorica Enachiuc nu are nici o legătură cu ilustraţiile manuscrisului, fiind pur si simplu inventat, fără nici o bază lingvistică reală.Românii secolelor al X-XI vorbeau deja română veche, şi scriau cu caractere slavone şi latine.
    Asemeni cercetătorului indian, Mahesh Kumar Singh, consider că textul din codice este o evanghelie apocrifă, fără nici o legatura cu istoria românilor din secolele IX-XI-lea.
    Totuşi, pentru că există, o observaţie de sfârsit, este interesant faptul că autorul codexului îşi împodobeşte textul, la şfârşitul unor capitole cu standardul dacic.
    Cornel Birsan, fragment din lucrarea Istorie Furata.Cronica romaneasca de istorie veche.
    (As dori un mail sa pot trimite tot textul cu poze cu tot.Multumesc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s