Gaura neagra

Varianta ştiinţei materialiste

În principiu, oamenii de ştiinţă cred că Pământul este solid şi rigid la interior şi au extins această concluzie la toate corpurile telurice din Cosmos. Ei spun că dacă planeta noastră ar fi goală în interior, atunci şi celelalte planete solide ar trebui să fie la fel. Asta
înseamnă că toate planetele telurice sunt fie pline şi solide la interior, fie goale la interior. În această idee, nu se poate ca unele planete să fie pline, iar altele să fie goale la interior, deoarece s-a observat că atunci când masele planetare sunt comparate, densităţile lor apar ca fiind similare. De aceea, savanţii au tras concluzia că planetele telurice se formează şi se structurează în mod asemănător, adică ele sunt fie pline, fie goale în interior.

Din nefericire, ei au ales varianta Pământului solid şi rigid la interior, ceea ce ridică multe probleme ce au rămas nerezolvate. Structura internă a planetei a fost
„elaborată” de ştiinţă pe baza unor presupuneri şi extrapolări de rezultate şi pe baza măsurătorilor care au fost realizate, dar adeseori acestea furnizează rezultate stranii sau chiar contradictorii, ce nu pot fi înţelese. În prezent, concepţia ştiinţifică acceptată este
aceea că în centrul Pământului se află o sferă solidă, alcătuită în principal din fier şi nichel, care sunt metale cu puternice proprietăţi magnetice. Această sferă solidă
de metal ar reprezenta, în viziunea oamenilor de ştiinţă, miezul sau nucleul interior al Pământului. Ea este înconjurată de un strat gros de magmă, care reprezintă
aşa-numitul nucleu exterior al Pământului. Savanţii afirmă că, datorită mişcării de rotaţie a planetei şi prin dinamismul intens dintre nucleul exterior şi cel interior,
care este solid, la care se adaugă energia termică ce este emanată de acesta spre suprafaţă, se generează câmpul magnetic al Pământului.

În realitate, pentru fizicieni şi geologi nimic nu este clar din punctul de vedere al structurii interne a planetei. Există multe date şi rezultate contradictorii, care nu suportă modelul ştiinţific realizat „pe nevăzute”. De pildă, care este sursa adevărată a câmpului magnetic al planetei noastre? Cum ia el naştere cu adevărat? în această privinţă, ca şi în celelalte vizavi de structura internă a Pământului, se emit doar supoziţii, se susţin anumite concepte şi se fac aproximări, având la bază un model ipotetic, pe care cercetătorii l-au încropit pentru a avea totuşi o idee despre ceea ce se
află în interiorul planetei noastre.

Întreaga viziune este pur materialistă. Nimeni nu a făcut o „secţiune verticală” prin planetă pentru a se convinge de adevărul ipotezei pe care o emit savanţii despre structura ei interioară. Cu tehnologia actuală nu s-a reuşit să se foreze dincolo de 12 kilometri, dar cu toate acestea se emit păreri sigure despre ce se află în nucleul Terrei, la peste 6300 de kilometri adâncime.

Ce se află totuşi în centrul planetei noastre, vă veţi intreba. Răspunsul poate să pară şocant, dar este o variantă ce merită luată în calcul, chiar dacă apare enunţată într-un roman de ficţiune.

În mijlocul Pământului se află o gaură neagră! 

Dacă trecem de scoarţa terestră si mai inaintăm puţin, frecvenţa vibraţiei creşte şi ne apropiem de planul ezoteric, de locul unde legile fizicii nu mai au aplicabilitate practică. Oamenii de ştiinţă deja au obţinut date care le arată că dincolo de grosimea scoarţei terestre există un ocean imens de apă, ce separă grosimea fizică a planetei, de partea subtila, care urmează de acolo spre centru. Într-un mic procent, apa de pe planeta noastră a provenit şi de la cometele care au lovit-o, dar, în realitate, apa care există, atât cea din oceanele şi mările de la suprafaţă, cât şi cea a imensului ocean din interiorul Pământului, provine în mare parte de la gaura neagră care există în centru. Cei care vor intui că acesta este adevărul şi, de asemenea, cei care au avut deja experienţa interiorului planetei, vor accepta mai usor realitatea. Unii dintre ei au văzut Soarele central, care este chiar gaura neagră. Aici, inteligenţa sterilă şi diplomele sau onorurile academice nu înseamnă nimic prin comparaţie ai cunoaşterea veritabilă şi cu experienţa directă. Lucrurile acestea pot fi verificate de către cei care au ajuns la un anumit nivel de cunoaştere spirituală sau chiar prin mijloace tehnologice foarte avansate. Astfel de chestiuni depăşesc cadrul ştiinţific materialist actual; ele sunt ezoterice. Nu le poţi judeca prin formule sau alte observaţii, aşa cum ar vrea savanţii. Mai degrabă au legătură cu alt gen de ştiinţe, care prin natura lor sunt discreditate în zilele noastre, aşa cum este de exemplu alchimia. Ea nu îţi vorbeşte despre oceanul imens de apă din interiorul Pământului, dar îţi dă indicii despre umiditatea radicală şi despre felul în care se formează mai apoi elementele, metalele şi mineralele. Aproape toate sursele indică faptul că, la începuturi, totul a pornit de la apă, de la umiditate.
Este un mare mister, care are conotaţii atât metafizice, cât şi ştiinţifice. Până şi cercetătorii moderni au admis că, de fapt, viaţa a început în oceanele planetei.

Orice structură, oricât de mică sau de mare ar fi, se bazează pe acelaşi Principiu fundamental: în centrul ei există o gaură neagră, un vortex care este atât principiul ei
creator, cât şi cel al resorbţiei ei la sfârşitul existenţei. Orice galaxie are în centrul ei o gaură neagră masivă; orice atom are în nucleul său o gaură neagră minusculă,
care îi asigură existenţa şi evoluţia în manifestare. Paradigma ştiinţei contemporane  este încă la un nivel foarte modest al felului în care concepe lumea, fie că este vorba despre universul cuantic, fie despre cel macrocosmic, pentru că se limitează doar la o
înţelegere pur fizică a lucrurilor. Realitatea spaţio-temporală este foarte distorsionată în preajma unei găuri negre, care semnifică un pasaj de trecere spre alte dimensiuni ale
manifestării. Apa lichidă este doar expresia fizică a unei energii subtile specifice, care
este elementul subtil denumit „apă”. În jurul unei găuri negre sunt condiţii energetice speciale, aşa că în anumite circumstanţe această „apă” subtilă din planul eteric „condensează” în apa lichidă din planul fizic. Deja sunt observaţii clare în această privinţă.

În general vorbind, la savanţii contemporani există un set de principii şi concepţii învechite, de natură materialistă, care se opune în mod sistematic unei înţelegeri largi, de ansamblu, a Universului. Doar puţini dintre ei au început să aibă o viziune holografică asupra funcţionării creaţiei. Celor mai mulţi le lipseşte deocamdată puterea
de înţelegere, pentru ca mintea oamenilor de ştiinţă este blocată într-un cadru foarte limitat de evenimente spaţio-temporale ce aparţin planului fizic.

Sursa: „In interiorul Pamantului; al doilea tunel”, de Radu Cinamar. Editura Daksha