Metamorfoza spirituala

Sarbatoarea Sf Andrei a  luat locul unei sarbatori dacice, in cinstea lui Santandrei – divinitate care ar fi personificat lupul. O balada dobrogeana vorbeste chiar despre Decebal, urmasul regelui Duras, care ar fi venit la pestera Sfantului Andrei, situata in apropierea satului Ion Corvin (jud. Constanta): “La schitul cu tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina,/ Nici cruce-si facea./”.

Santandreiul dacilor este, de fapt, Marele Lup Alb, un preot al lui Zamolxe. Acesta cutreiera fara incetare pamanturile Daciei, ca mesager al Zeului. Ii ajuta pe cei aflati in nevoie si le reamintea ca Zamolxe le este intotdeauna aproape. Fiarele padurii ascultau de el, dar lupii il indrageau cel mai mult, asa ca l-au recunoscut drept conducator. Apreciindu-i valoarea, Zamolxis a decis sa-l tina aproape. Dupa un timp a hotarat sa-l transforme in animal, Marele Lup Alb, a carui misiune era sa adune si conduca toate haitele, intru apararea teritoriilor. Astfel, de fiecare data cand dacii erau in primejdie, lupii le sareau in ajutor. Era suficient sa auda urletul Celui Alb! Dacia a ramas neatarnata atat timp cat dacii au avut incredere in zeul lor si in Marele Lup Alb. Cand si-au pierdut credinta, au pierdut si protectia acestora. Tradatorii au ucis o multime de lupi, in speranta ca unul dintre ei va fi chiar Marele Lup Alb. Atunci Zamolxe si primul sau preot au fost nevoiti sa se retraga in Muntele Sacru, asistand cu mahnire la invazia romanilor in Dacia si la decaderea spirituala a geto-dacilor.

Peste credintele stramosilor nostri s-a suprapus Sarbatoarea Apostolului Andrei, ucenic al lui Hristos, propovaduitor al Evangheliei in Dobrogrea, decretat Ocrotitor al Romaniei. Incepand din anul 2011, la hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ziua de 30 noiembrie a devenit sarbatoare legala.

Noaptea strigoilor

Noaptea de Santandrei (29 – 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti (fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice), pastreaza numeroase urme precrestine. Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau, in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea, inainte de lasarea serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea strigoilor  timp nefast, cand strigoii cei vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada – o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii cei morti ies din sicrie, morminte si cimitire, provoaca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata, pentru a fi pazite de o batrana, la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, la lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei si incingeau hora, in jurul unui flacau care juca o covata cu usturoi. Se impartea apoi usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra cu sfintenie, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, ori pentru prinderea farmecelor si descantecelor.

Anul Nou dacic a fost inlocuit cu Sarbatoarea crestina a Sf Andrei, dovada de netagaduit stand obiceiurile pastrate inca in tara noastra, dar si de catre romanii din Transnistria (Bocetul Andreiului).

Divinatie

Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magice de aflare a ursitei, adica a viitorului sot. Fata de maritat prepara o „Turtuca de Andrei”, turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sa-si potoleasca setea, urma sa o ceara de nevasta in cursul anului.

Alte fete, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.

Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie. Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu usturoi etc., aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos – urat, bogat – sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau „pe fata”, cu participarea mai multor surate.

Elemente de ritual specifice reinnoirii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Ca si la Anul Nou, Sangiorz sau Paste, se credea ca in noaptea de 20 spre 21 noiembrie cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele, al caror punct culminant era atins in noaptea de Santandrei (29 spre 30 noiembrie).

Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani, nestiutori de carte dar „cititori” in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau razboi etc. Obiceiul de a semana grau intr-o oala de pamant, in noaptea de Santandrei, pentru a interpreta rodnicia ogoarelor in noul an, este practicat si astazi.

Precum spuneam la inceputul acestui material, dedicat, cu precadere, Santandreiului dacic, decaderea spirituala a poporului roman a inceput in vremuri de mult apuse. Inca ne dormim somnul cel greu al necunoasterii de sine. Ne-am rupt de constiinta strabunilor si am permis astfel stergerea istoriei neamului nostru. Iubim tradarea si-i prea-marim pe tradatori. Nu mai avem dragoste pentru pamantul nostru, ne lasam copiii in parasire, cu scuza ca plecam hai-hui, prin lume, spre “binele lor”, pentru a ne plange ulterior ca trebuie sa suportam consecintele nesocotintei noastre. Timpul nu mai lucreaza pentru noi. Ne paste cea mai mare primejdie dintre toate: sa pierim ca neam, ca tara, in val-vartejul istoriei si credintelor mincinoase. Asta e soarta tradatorilor!

Surse: historia.ro; crestinortodox.ro