Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare”.(Ecclesiastul 1:9 , Biblia ortodoxa)

1 Decembrie este Ziua cea Mare pentru romanii de pretutindeni. Marcheaza Marea Unire de la 1918, momentul cu cea mai mare incarcatura spirituala, simbolica si social-politica, de la inceputul secolului XX  si pana astazi. Nu avem dreptul sa uitam jertfa de sange a fratilor nostri si nici implicarea oamenilor de stat de atunci, in recuperarea teritoriilor romanesti, aflate sub stapanire straina. Trebuie sa ne reamintim, de asemenea, contributia Reginei Maria la savarsirea actului Marii Uniri.

In 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, Romania era o tara sfartecata: Basarabia se afla sub stapanire ruseasca, Transilvania si Bucovina faceau parte din Imperiul austro-ungar. Dupa doi ani de neutralitate, in 1916, in speranta redobandirii teritoriilor aflate sub stapanire austro-ungara, Romania se aliaza cu Antanta, formata din Franta, Anglia si Rusia. Alianta celor trei mari puteri recunoaste public drepturile Romaniei, drepturi platite cu sange, pe campul de lupta, de catre ostasii romani.

Putini stiu insa, cat de mare a fost contributia reginei Maria, la infaptuirea Marii Uniri. Maria Alexandra Victoria, Printesa de Edinburgh, nepoata a Reginei Victoria a Angliei si a Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani consoarta Printului mostenitor Ferdinand al Romaniei si apoi, in 1914, Regina Maria a Romaniei. Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politica, asa ca Regele Carol I si Principele mostenitor Ferdinand au numit-o comandant onorific al Regimentului 4 Rosiori (cavalerie). Maria a purtat cu mandrie uniforma militara si s-a participat la toate actiunile pe care Regimentul 4 Rosiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Rosiori „Regina Maria”) le-a desfăşurat. După razboi, de pe o pozitie neoficiala, Regina Maria s-a alăturat oamenilor de stat romani, la convorbirile de pace de la Paris si a pledat cauza tarii noastre, cu privire la castigurile teritoriale. A scris, de asemenea, numeroase cărti si articole despre Romania, in speranta inlaturarii sentimentelor negative fata de tara pentru care ajunsese sa nutreasca o iubire atat de profunda.

Dupa 106 ani de dominatie ruseasca, Basarabia revine la patria muma in aprilie 1918. In noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, in unanimitate, la Cernauti, motiunea privind “unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare, pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romaniei”.

In perioada 18 noiembrie – 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost convocată Adunarea Nationala a Romanilor din Transilvania si Ungaria. Sunt alesi deputati si reprezentanti ai organizatiilor si societătilor culturale, reprezentanti ai romanilor din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures. Cei 1.228 de deputati au decis in unanimitate Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România. S-a constituit, de asemenea, Marele Consiliu Naţional Roman care a numit un guvern provizoriu – Consiliul Dirigent al Transilvaniei, in frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegatie la Bucuresti, condusa de Episcopul de Caransebes, Miron Cristea (viitorul patriarh al Romaniei Mari), care i-a înmânat Regelui Ferdinand I, Declaratia de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, Regele Ferdinand a promulgat decretul de sanctionare a Unirii. Ulterior, Tratatele de pace din cadrul Conferintei de pace de la Paris (Versailles) din 1919-1920, au recunoscut desavarsirea unitătii statale nationale – Unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, cu Romania.

Surse: Arhivele Nationale, reginamaria.ro