Jurnal de blog


Jurnal de blog                                                            
 
 APOCALIPSA, punct si de la capãt
 
Când spui „apocalipsã”, ar trebui sã te gandesti la reînnoire, nicidecum la distrugere. Sau poate cã n-ar fi gresit, dacã am privi distrugerea ca pe un eveniment pozitiv. Rãul ar mai trebui si el tãiat de la radacinã, mãcar din când in când. În loc sa adunãm precum hârciogii provizii si sa ne ascundem sub pãmânt, poate ne-ar fi mai util un examen de constiintã. Vrem cu adevãrat o schimbare? Sau ne complacem în situatia actualã? Si mã refer la umanitate, în general, nu la conditia de român, absolut specialã, ce-i drept, dar ruptã din contextul global, oricât de mult ne-ar plãcea unicitatea! Pânã acum n-am vãzut nicio schimbare de mentalitate. Din proiectul „Apocalipsa azi” n-au avut de câstigat decât vânzãtorii de sigurantã iluzorie. Se simte mirosul  fricii peste tot; la cozile interminabile din magazine, în trafic, pe site-urile de socializare. Ãi mai slabi de înger s-au grãbit sã întâmpine sfârsitul, sãtui (poate) sã tot astepte un deznodãmânt cosmic, „eliberator”.
    Si mã întreb: sistemul social actual chiar meritã atâta sustinere? Suntem precum oile, la cheremul lupilor. Am suporta, la o adicã, o schimbare structuralã, prin asumarea liberului arbitru? Când ei strigã „la rãzboi!”, am putea noi sã rãspundem „vrem pace”? Când ei ne îndeamnã „consumati-vã!”, am fi noi în stare sã rãspundem „ne încãrcãm”? Când ne încurajeazã viciile, am reusi noi, oare, sã redescoperim cumpãtarea?
    George Shaw spunea ceva de genul libertatea implicã multã responsabilitate si tocmai de aceea multi se tem de ea”. Adicã am continuat sã fim sclavi, în timp ce peroram despre neatârnare! Lasati de capul nostru, n-am cãuta din nou adãpost în tarcurile „bine” îngrijite? Pentru cei care gândesc astfel, apocalipsa ar fi cu sigurantã o mare nenorocire. Pentru ceilalti, mult mai putini, orice eveniment rãscolitor, menit sa zgâltâie din temelii închisoarea numitã Pãmânt, ar fi o sansã de salvare.
 
18 decembrie 2012
 
♦ ♦ ♦
                                                         
PAZNICUL VIETII
 
Am fost intre viata si moarte. Momentul meu de cumpana s-a consumat intr-un spital bucurestean si a marcat o trecere. Am mers dincolo si m-am intors, gratie unui om minunat, medicul Ciprian Vajeu. Nume predestinat, nu? Ce poti spune despre cel care ti-a salvat viata? imagesCAB1WVCVCuvintele vor fi intotdeauna prea sarace. Sunt elocventa atunci cand trebuie sa descriu raul, dar n-am invatat inca sa zugravesc lumina. Vorbim usor despre lucrurile familiare si, din pacate, traim inca intr-o lume stramba, in care foarte rar si cu greu isi face loc binele. De aceea nu stiu sa elogiez lumina. Din fericire sunt altii mai priceputi decat mine.
     Oricum, ce vreau sa spun este ca doctorul Ciprian Vajeu este un inger pamantean care si-a dedicat intreaga viata semenilor sai. Desi s-a stabilit in Franta in urma cu 20 de ani si este unul dintre cei mai apreciati medici ortopezi din Europa, specializat in neurochirurgie spinala, Ciprian Vajeu vine in Romania saptamanal si realizeaza interventii chirurgicale pe care niciun alt medic de la noi nu indrazneste sa le aplice. Si in cazul meu a reusit sa faca o minune. Ii doresc viata lunga, sanatate si putere de munca. Sa i se intoarca ìnmiit tot binele facut si sa-i fie urmat exemplul.
 
octombrie 2012
 
 ♦ ♦ ♦
 
 SEMNE
 
Cicatricile, ranile Pamantului sunt peste tot. Sub talpile noastre nepasatoare, o lume intreaga moare. Sub ochii nostri, mii de suflete mor sau se pierd in neant, infrante de un titlu bombastic din nu-stiu-ce fituica obscura. Ca un tavaluc deviant, omenirea se lupta cu ea insasi si tot din ea se hraneste cu sangele stricat. Antropofagi de ultima generatie, cu iPod la purtator, ne invata lectia noncreatiei. Cu pacea pe buze ne invata razboiul si ne impun crima, pe post de purificare genetica. Iar noi aplaudam frenetic. Ne leganam in ritmul retard al regresarii, pe muzica involutiei neodarwiniste si inca ne mai credem oameni. In noul dictionar de masa, umanitatea e ca o reptila alunecoasa. Noul TRex e poliglot incercat, fara solzi la vedere, dar cu specifica uitatura galbena, rece si goala. E cel care ne vinde iluzii si cel care ne cumpara pe nimic.
 Si toti ca unul, ne indreptam spre nicaieri, in singura unitate de grup pe care-o mai pricepem. Cu behaieli tampe, incuviintam „progresurile” in arta eviscerarii, a noilor si vechilor stapani. Mirosul fetid de intestine revarsate ne multumeste deplin. Tabloul, demn de un Goya cuprins de delir mistic, e tot ce ne-am putea dori. Ca doar e trupul nostru comun, lasat la putrezit in bataia soarelui. Din el se vor infrupta stapanii, la vremea cuvenita, atunci cand lalaielile noastre de slavire vor amuti.
 
august 2012
 
 ♦ ♦ ♦
 
 TESTAMENTUL ILUSTRULUI NECUNOSCUT
 
Cine trece prin viata fara lupta, cica degeaba ar fi trait. Cine se lupta o viata pentru o cauza pierduta, nume de cavaler poarta. Sa ridicam o statuie teapana, in piata publica, impersonala si asexuata, pentru a personifica fiecare barbat si fiecare femeie din lumea asta care a pretuit si altceva inafara de legile stomacului. Atunci voi avea si eu satisfactia de a fi imortalizata (macar pana la primul cutremur!) pentru toata stradania in slujba binelui! Ma voi considera astfel rasplatita pentru toate framantarile spirituale, in timp ce mai prozaicii mei cospecimeni se relaxau cu o bere in fata televizorului.
Voi fi pe deplin multumita sa ma stiu de piatra, dupa miile de ore petrecute in fata calculatorului, tot cautand “solutii” problemelor de interes general care, fie vorba-ntre noi, nu prea interesau pe nimeni. Ca a fost aurul, ca a fost coruptia, ca a fost nu stiu ce informatie vitala pe care m-am simtit datoare s-o arunc mai departe, niciodata nu am dat inapoi si niciodata n-am primit lauri. Ca orice anonim plin de intentii bune, am primit pana acum tot ce am meritat, pentru ca – nu-i asa! – nicio fapta buna nu ramane nepedepsita. Si in timp ce discret puneam umarul la propasirea dreptatii, lumea isi vedea de-ale ei, in alb si negru, fara bucurie sau intristare. Ca orice lume. Asa ca ma voi multumi cu o statuie asexuata in piata publica a oricarui targusor de provincie, suport demn zburatoarelor obosite. Repet, ma doresc de piatra. Nu ma vreau din fier, din motive obiective legate de pretul materialului la REMAT.
 
iulie 2012

 
 

 

One response to “Jurnal de blog

  1. Salut. Interesanta pagina. Itii prezint o pagina de anunturi gratuite: taman.ro anunturi gratuite

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s