Părintele Pimen Vlad, truditor întru Hristos la Mănăstirea Laccu de pe Muntele Athos, s-a dovedit izvor de multă învățătură, în ultimii ani, pentru creștinii de pretutindeni. L-am descoperit și eu (ca un profan) pe YouTube și mai apoi pe câteva site-uri de profil. Ca și alți duhovnici români, părintele Pimen a vorbit în mai multe rânduri despre realitatea zilelor noastre. Avertismentul părintelui este cumplit: puține din cele pe care le știm și le prețuim astăzi, vor mai exista mâine. Citiți!

Vremuri grele

”Majoritatea ați părăsit satele, v-ați dus la oraș, v-ați dus în străinătate, multe sate au rămas aproape nelocuite, câțiva bătrâni, casele dărăpănate, pământurile nelucrate. Dar vreau să vă spun un lucru: să știți că se apropie timpurile când o să fie foarte greu la oraș. Chiar dacă ai un servici bun, condiții bune, doar că n-o să mai ai libertate. Nu o să mai aveți libertate! Încet, încet, cum se spune, se strânge șurubul. Cine se gândea, cu un an în urmă, că se va ajunge în situația actuală?! În scurt timp, toată lumea a fost închisă în casă! Mulți se băteau cu pumnul în piept: ”Cum, eu?! Dacă e ceva, mor cu ei de gât!”. Rapid, în scurt timp, toți au fost închiși în case.

Acum încă avem libertate. Ne exprimăm cum vrem, postăm ce vrem pe internet, fiecare își dă cu părerea, fără nicio problemă. Dar în scurt timp o să se termine și cu asta. O să se șteargă tot de pe internet și nu doar atât: nu vom mai avea acces la internet decât după ce vom da toate datele personale și vom semna niște lucruri (…). Dacă ai încălcat toate astea, ți se închide accesul la internet și o să suporți consecințele.

De aceea, dragii mei, dacă aveți un locușor la țară, o căsuță bătrânească, acum, cât mai puteți, mai refaceți căsuțele sau faceți-vă câte o căsuță. Și nu pentru că în asta ar sta mântuirea, dar uitați-vă la ce se întâmplă acum. Cine sunt cei care o duc mai bine? Cei de la țară! De ce? Pentru că au o grădină, au un pic de loc, au unde să se miște un pic. Iar situația va fi din ce în ce mai grea. Dintotdeauna viața la țară a fost de bază, de acolo au mâncat și cei de la oraș. (…) Credința cea mai puternică a fost la țară. Țăranul spunea un ”Doamne-ajută!” și cobora ploaie din cer. Înainte se făceau procesiuni pentru orice boală sau altceva. Se scoteau icoanele, se scoteau Sfintele Moaște. M-am bucurat acum când am auzit că, la fel, s-au scos Sfintele Moaște, s-a mers peste tot cu Sf. Cuvioasă Paraschieva, Sf. Ioan de la Suceava, Sf. Dimitrie, cu icoane făcătoare de minuni. Foarte bine! Chiar trebuie mai mult decât atât! Copiii ar trebui scoși la rugăciune”.

Pilda sultanului

”Recent am citit că pe la 1700 și ceva, în Constantinopol, a dat o ciumă de mureau oamenii pe capete. Din zece, cinci mureau! Nu mai știa sultanul ce să facă. I-a pus pe toți ai lui, prin toate geamiile, să cânte, să strige la Mahomed, dar nimic! Până la urmă, l-a chemat pe Patriarhul Constantinopolului și i-a cerut sfat. Patriarhul i-a zis că există scăpare, dacă aduce Brâul Maicii Domnului, de la Mănăstirea Vatoped, de pe Muntele Athos. ”Și zici că așa scăpăm de ciumă?”, a întrebat sultanul. ”Scăpăm!”, a promis Patriarhul. Atunci sultanul nu s-a mai gândit nici la Mahomed, nici la altceva, a trimis imediat o corabie și i-a rugat pe părinți să-i dea Brâul Maicii Domnului. Și Brâul a ajuns la Constantinopol, unde a fost ținut trei luni. S-au făcut procesiuni, cum se făceau înainte, pe jos. Și boala a încetat. N-a mai murit nimeni de ciumă. S-a făcut minunea! Și sultanul a trimis Brâul înapoi, cu daruri multe, la Mănăstirea Vatoped”.

Salvarea!

”Tare m-aș bucura să înțeleagă și cei din conducerea noastră că ajutorul și salvarea noastră e Dumnezeu și Maica Domnului! E nevoie de multă rugăciune, pentru că vor veni timpuri și mai grele. Mai stau uneori noaptea afară și mă uit pe cer: nu vezi numai stele! Vezi sute și mii de sateliți, unul după altul. Brăzdează cerul dintr-o parte în alta. Încercăm, cumva, să controlăm lumea, să-l dăm pe Dumnezeu deoparte. Nu facem nimic, dragii mei! Dumnezeu este la conducere. El hotărăște. Dacă a îngăduit lucrul ăsta, știe de ce. Și să știți un lucru: la timpurile astea mai grele, vor rezista doar aceia care vor avea Harul lui Dumnezeu. Și Harul lui Dumnezeu nu-l dobândim prin traiul bun, prin răsfăț și dezmăț. Harul lui Dumnezeu nu suportă să stea la cineva care-i plin de patimă. El stă acolo unde e smerenie multă. Omul smerit care permanent se căiește pentru răul făcut, va atrage Harul lui Dumnezeu. La timpurile grele ce vor veni, dacă avem Harul lui Dumnezeu, nici n-o să ne pese! Pentru că o să ne întărească Dumnezeu și vom trece prin ele. Nu înseamnă că gata, într-un an, doi va veni sfârșitul lumii! Dar vor veni totuși timpuri mai grele. Treptat! Se va termina și cu libertatea asta, ușor, ușor. Am avut atâția ani buni și am luat-o razna. Dar tot ce am adunat noi , rămâne aici, pe pământ. (…) Sufletul e mai valoros decât toate așa-zisele bunătăți ale lumii, care sunt îndulcire de moment, dar ne sărăcesc sufletește. Cei mai mulți cu care vorbesc, nu s-au mai spovedit din copilărie sau nu s-au spovedit toată viața. Cum să nu fie în depresie?! E nevoie de spovedanie, împărtășanie și fapte bune. Mai târziu, poate nu vom mai avea duhovnici. Nu știm care-i situația. Deci să ne pregătim, să ne întărim duhovnicește, să fim puternici sufletește. Trebuie să ne rugăm mai mult, să fim mai buni, să dăm mai multă dragoste și atunci atragem Harul lui Dumnezeu. Cel mai mare exemplu pentru noi, a fost Maica Domnului care a trăit o continuă dumnezeire.

Aș vrea, dragii mei, după ce trece pandemia și se mai termină cu restricțiile, să vă duceți la biserică. Spovediți-vă toți, căci vor veni timpuri când n-o să mai puteți. Duceți-vă și hrăniți-vă, căci Harul lui Dumnezeu cel mai mult îl primim în biserică. Să ne alimentăm duhovnicește pentru timpurile când n-o să mai avem de unde să ne hrănim. Obișnuiți-vă cu rugăciunea! Obișnuiți-vă să stați aproape de Dumnezeu. Faceți cât de mult bine puteți. Oricât ați avea, mult, puțin, faceți bine, pentru că, într-o zi, puteți pierde toate acestea. Să facem bine după putere și să ne rugăm cât mai mult. Să ne ajute Maica Domnului să devenim mai buni: ‹‹Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te cea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, pentru că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Amin.››

(Sursa: Cristi Bumbenici YouTube https://www.youtube.com/watch?v=Sdkv3I0oo40)


”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”. A răsunat în sufletele tuturor creștinilor cântarea Învierii Domnului, ca un balsam pe rănile noastre mai vechi sau mai noi. Pentru prima dată, după ani și ani, mulți ar fi dorit să-și îndrepte pașii spre biserică și nu au putut să o facă. Dar tot pentru prima dată, după prea mulți ani, creștinii îngenuncheați de durere și-au deschis inimile pustiite în fața Miracolului Învierii și au fost din nou una cu Dumnezeu și cu preoții noștri.

Sunt unul dintre acei oameni care după mulți ani de ”credință blazată” am suferit că nu eram acolo, în biserică, la picioarele Mântuitorului nostru. Și am vărsat lacrimi amare. Nu am promis nimic, nu mi-am reproșat nimic. Am simțit doar iubire necondiționată și mâna Lui Iisus pe creștet. Hristos a Înviat!


Din Faptele Apostolilor

Dumnezeul Care a facut lumea si tot ce este in ea este Domnul cerului si al pamantului; El nu locuieste in temple facute de maini  si nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea nevoie de ceva, El Care da tuturor viata, suflare si toate lucrurile. Dintr-un singur om, El a facut fiecare neam de oameni, ca ei sa locuiasca pe toata suprafaţa pamantului, le-a desemnat mai dinainte vremurile si a stabilit hotare locuintei lor, pentru ca ei sa-L caute pe Dumnezeu si, poate, sa-L si gaseasca, in timp ce bajbaie dupa El, macar ca nu este departe de nici unul dintre noi. «Caci in El traim, ne miscam si existam»; sau, asa cum au spus si unii dintre poetii vostri: «Caci si noi suntem urmasii Lui».

Sa tinem vie flacara credintei

Suntem greu incercati in aceste vremuri. Multi isi aduc aminte de avertismentele biblice despre vremurile din urma si tremura, in timp ce rostesc rugaciuni fierbinti. Altii se simt alungati, odata cu inchiderea lacasurilor de cult si nu mai gasesc mangaiere in solitudine. Tuturor le spun: fratilor, nu suntem niciodata singuri. Dumnezeu e in noi si peste tot in jurul nostru; nu avem nevoie de temple pentru a-I fi aproape. E nevoie doar de credinta, gand curat si fapte bune. Da, suntem in razboi cu un dusman nevazut, dar cine l-a starnit, oare?! Schimbarea trebuie sa vina din cugetul si din simtirea noastra. Sa privim tot ce ni se intampla ca pe o lectie indelung predata, dar niciodata invatata.

Fiecare crestin, din adapostul locuintei sale, poate sa fie aproape de semenii sai, prin marea putere a rugaciunii colective. Va chem asadar, de trei ori in fiecare zi, la orele 10.00, 16.00 si 21.00, sa rostim impreuna:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce esti bogat in mila si, cu purtarea Ta de grija cea inteleapta, ocarmuiesti viata noastra, asculta-ne rugaciunea, primeste pocainta noastra pentru pacate, opreste noua boala molipsitoare, precum ai incetat pedepsirea poporului Tau in vremea regelui David.

Cel ce esti Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, daruieste insanatosire celor cuprinsi de boala, ridicandu-i grabnic din patul durerii, ca sa Te slaveasca pe Tine, Mantuitorul cel Milostiv, iar pe cei sanatosi ii ocroteste de orice boala.

Binecuvanteaza, intareste si pazeste , Doamne, cu harul Tau, pe toti cei care, cu iubire de oameni si jertfire, ii ingrijesc pe cei bolnavi. Indeparteaza toata boala si suferinta din popor si ne invata sa pretuim viata si sanatatea, ca daruri ale Tale.

Daruieste-ne, Doamne, pacea Ta si umple inimile noastre de credinta neclintita in ocrotirea Ta, de nadejde in ajutorul Tau si de dragoste fata de Tine si de aproapele.

Pentru ca al Tau este a ne milui si a ne mantui pe noi, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.


Multi oameni de stiinta vin cu argumente solide in acreditarea ideii comprimarii timpului fizic. Si este un subiect „fierbinte”, as putea spune, bazandu-ma chiar pe observatiile personale. Suntem oarecum „pe repede inainte”, nu ne mai ajunge ziua, avem uneori impresia ca trecutul destul de indepartat s-a petrecut „mai ieri”, suntem prinsi ca intr-un vartej in permanenta criza de timp. Revnind la parerile oamenilor de stiinta, se pare ca durata unei zile s-a scurtat dramatic, incepand din 1978, pentru ca acum sa mai avem maxim 16 ore, in loc de 24. Omul, ca fiinta astrala, este influentat permanent de planeta pe care traieste, dar si de celelalte planete/corpuri ceresti din sistemul solar, in special de soare si de luna.

Se stiu foarte putine lucruri despre structura interna a Pamantului si cum influenteaza aceasta fizicul si psihicul uman. Cercetatorii fizicieni nu au reusit sa ajunga la un numitor comun, asa ca „miezul Terrei” continua sa fie subiect de controversa” unii sustin ca ar fi un lichid fierbinte, altii il descriu drept un conglomerat de metale grele, in timp ce altii, mai avangardisti, merg pe varianta Pamantului gol, locuibil. Un lucru este insa, incontestabil: Terra are o frecventa de vibratie – oscilatia Schumann, pe frecventa 8 Hz. Aceasta valoare coincide, pe anumite segmente, cu ritmul alpha al creierului uman, cel asociat cu starea de relaxare. Specialistii estimeaza ca timp de 10.000 de ani, pana in 1978, pulsul Terrei s-a mentinut constant, dar, dupa aceea, din motive necunoscute inca, oscilatia Schumann a crescut spre valoarea de 13 Hz. „Schimbarea este evidenta. Cei nascuti inainte de 1978 acuza trecerea mai rapida a timpului si scurgerea rapida a evenimentelor. Pentru ei timpul a suferit un proces de «contractie». Fenomenul nu este valabil si pentru persoanele nascute dupa ’78, acestea avand creierul acordat pe noua oscilatie”, este de parere grl.(r) dr. Emil Strainu.

13 Hz este frecventa beta a creierului uman, activitatea cerebrala constienta, „trezia”, gandirea logica, analitica. Prin urmare, creierul nu se mai poate relaxa la fel de profund ca inainte (cand functiona pe frecventa de 8 Hz), practic este permanent in alerta; chiar si atunci cand avem impresia ca ne odihnim. Fenomenul comprimarii timpului ne afecteaza iremediabil stilul si calitatea vietii. Astfel, daca generatiile nascute inainte de 1978 sunt parca intr-o goana permanenta spre nicaieri, cei veniti pe lume dupa anii ’80 se dovedesc a fi mult mai adaptabili. Foarte multi prezinta caracteristicile supradotarii, altii au capacitati psihice „paranormale”. Coincidenta sau nu, modificarea frecventei de vibratie a planetei, coincide cu un alt fenomen contestat: cresterea diametrului Terrei.

Comprimarea timpului fizic se pare ca va continua, pana la apropierea de „punctul zero” ce corespunde inversarii polilor magnetici ai Pamantului. Acest fenomen este asociat de multi cu Apocalipsa biblica, potrivit careia Terra va fi in bezna totala timp de trei zile. Pe de alta parte, oricat de ciudata ar fi asocierea dintre teoriile stiintifice si mesajele biblice, nu putem sa nu remarcam ca in Biblie se mentioneaza, intr-adevar, contractarea timpului, in directa legatura cu sfarsitul lumii:

Marcu 13:20 Si daca n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scapa; dar le-a scurtat din pricina celor alesi.

In „momentul zero”, cele 24 de ore ale timpului fizic/terestru, vor corespunde cu zero ore efective. Acela ar fi momentul in care Terra impreuna cu locuitorii sai ar trece intr-o noua dimensiune. Daca ar fi sa dam crezare unor texte stravechi, aceasta transformare nu este singulara in istoria pamantului. Trecutul indepartat al omenirii marcheaza si alte evnimente similare. Si de aceasta data, se pare ca va trebui sa renuntam la stilul nostru de viata, intrucat cea mai mai mare parte a tehnologiilor actuale nu vor mai fi operationale. Exceptie va face energia libera, blocata cel putin 100 de ani de interesele marilor concerne petroliere.

 Si cum comprimarea timpului fizic este, precum spuneam, asociata cu inceputul sfarsitului pentru civilizatia umana, poate ca ar fi interesant sa estimam in ce an suntem, „cu adevarat”. Un calcul simplu, bazat pe scaderea de la 24, la 16 ore – durata unei zile, incepand din anul 1978, pana in prezent, ne arata ca nu ne aflam in anul 2019, ci in 2032. Si daca ar fi sa-i dam crezare parintelui Cleopa din Arad, cel care ne avertiza ca Antihristul a venit deja pe lume (in 1999), atunci anul 2032 (sau 2019!) ar trebui sa fie unul de cotitura in istoria omenirii, monahul fiind convins ca, in acest an, se va declansa temuta Apocalipsa. Discutabil, spun eu, sau preziceri pe seama sfarsitului … fara de sfarsit al lumii! Sau poate, nu!

Surse: newsconspy.wordpress.com; jurnaldinromania.ro

 

 

 

 


Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare”.(Ecclesiastul 1:9 , Biblia ortodoxa)

1 Decembrie este Ziua cea Mare pentru romanii de pretutindeni. Marcheaza Marea Unire de la 1918, momentul cu cea mai mare incarcatura spirituala, simbolica si social-politica, de la inceputul secolului XX  si pana astazi. Nu avem dreptul sa uitam jertfa de sange a fratilor nostri si nici implicarea oamenilor de stat de atunci, in recuperarea teritoriilor romanesti, aflate sub stapanire straina. Trebuie sa ne reamintim, de asemenea, contributia Reginei Maria la savarsirea actului Marii Uniri.

In 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, Romania era o tara sfartecata: Basarabia se afla sub stapanire ruseasca, Transilvania si Bucovina faceau parte din Imperiul austro-ungar. Dupa doi ani de neutralitate, in 1916, in speranta redobandirii teritoriilor aflate sub stapanire austro-ungara, Romania se aliaza cu Antanta, formata din Franta, Anglia si Rusia. Alianta celor trei mari puteri recunoaste public drepturile Romaniei, drepturi platite cu sange, pe campul de lupta, de catre ostasii romani.

Putini stiu insa, cat de mare a fost contributia reginei Maria, la infaptuirea Marii Uniri. Maria Alexandra Victoria, Printesa de Edinburgh, nepoata a Reginei Victoria a Angliei si a Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani consoarta Printului mostenitor Ferdinand al Romaniei si apoi, in 1914, Regina Maria a Romaniei. Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politica, asa ca Regele Carol I si Principele mostenitor Ferdinand au numit-o comandant onorific al Regimentului 4 Rosiori (cavalerie). Maria a purtat cu mandrie uniforma militara si s-a participat la toate actiunile pe care Regimentul 4 Rosiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Rosiori „Regina Maria”) le-a desfăşurat. După razboi, de pe o pozitie neoficiala, Regina Maria s-a alăturat oamenilor de stat romani, la convorbirile de pace de la Paris si a pledat cauza tarii noastre, cu privire la castigurile teritoriale. A scris, de asemenea, numeroase cărti si articole despre Romania, in speranta inlaturarii sentimentelor negative fata de tara pentru care ajunsese sa nutreasca o iubire atat de profunda.

Dupa 106 ani de dominatie ruseasca, Basarabia revine la patria muma in aprilie 1918. In noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, in unanimitate, la Cernauti, motiunea privind “unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare, pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romaniei”.

In perioada 18 noiembrie – 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost convocată Adunarea Nationala a Romanilor din Transilvania si Ungaria. Sunt alesi deputati si reprezentanti ai organizatiilor si societătilor culturale, reprezentanti ai romanilor din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures. Cei 1.228 de deputati au decis in unanimitate Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România. S-a constituit, de asemenea, Marele Consiliu Naţional Roman care a numit un guvern provizoriu – Consiliul Dirigent al Transilvaniei, in frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegatie la Bucuresti, condusa de Episcopul de Caransebes, Miron Cristea (viitorul patriarh al Romaniei Mari), care i-a înmânat Regelui Ferdinand I, Declaratia de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, Regele Ferdinand a promulgat decretul de sanctionare a Unirii. Ulterior, Tratatele de pace din cadrul Conferintei de pace de la Paris (Versailles) din 1919-1920, au recunoscut desavarsirea unitătii statale nationale – Unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, cu Romania.

Surse: Arhivele Nationale, reginamaria.ro

 

 

%d blogeri au apreciat: