HERTO VALUS Cartea Secretă” este o scriere misterioasă, apărută prin anul 2000 î.e.n. şi, după toate probabilităţile, este izvorul spiritualităţii înaintaşilor noştri. Numită şi „Evanghelia geto-dacilor” de mai mulţi autori, HERTO VALUS şochează prin învăţăturile sale precreştine, foarte asemănătoare cu mesajul transmis omenirii de către Iisus Hristos. Şi totuşi există câteva deosebiri esenţiale, faţă de Noul Testament creştin. Cine are ochi de văzut, să vadă; cine are minte, să cugete; cine are înţelepciune, să hotărască!

Cele zece porunci ale Dumnezeului Ler, Decalogul Lui Zamolxe şi Noile Legi Belagine, extrase din Cartea lui Zamolxe sau Înteleapta Scriptura sau NOUL TESTAMENT AL DACILOR

” Eu sunt Dumnezeul, Domnul Zeu al tău, tu omule să nu-ti faci domnezei după mintea ta.

2. Zeii sunt puterile care există în lume, orice întruchipare a lor nu poate tine loc acestor puteri. Iar dacă îti faci chip pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că este asemănare cu zeii-putere, tine minte că tu nu te închini la pictura sau chipul cioplit sau orice asemănare pe care o dai acelor puteri în mintea ta, ci în acea întruchipare venerezi puterile Mele arătate oamenilor.

3. Să urmezi lumina Domnului Zeu şi să nu iei în deşert numele Lui.

4. La fiecare şapte zile să te odihneşti după ce ai muncit în celelalte zile. Şi cel putin o dată la şapte zile să aprinzi şi să priveşti focul sacru care este legătura ta cu Domnul Dumnezeu.

5. Pe tatăl şi pe mama ta să îi cinsteşti dacă ei urmează lumina Lui Dumnezeu, iar dacă ei se află cu mintea în întuneric să fugi de ei. Aşa îti va fi bine şi multi ani vei trăi sănătos.

6. Să nu ucizi pe nedrept.

7. Să nu cazi în patimi, să-ti înfrânezi pornirile care te ostoiesc de vlagă.

8. Să nu pofteşti la bunul altuia sau să iei bunul altuia dacă nu ti se cuvine.

9. Să urmezi dreptatea, să nu mărturiseşti strâmb împotriva nimănui.

10. Să te înfrânezi, să nu agoniseşti lucruri care nu-ti folosesc şi să dai lucrurile care-ti prisosesc.

Decalogul Lui Zamolxe

1. Opune-te răului, respectă adevărul, caută dreptatea şi umple-te de lumină în suflet. Urmând acestea, puterea întunericului scade.

2. Trăieşte în armonie cu oamenii, dar dacă ei nu sunt paşnici, trebuie confruntati pentru că mintile le sunt stăpânite de întuneric.

3. Omul care greşeşte să-şi repare complet faptele rele, dacă mai este posibil, iar dacă nu, să-şi primească pedeapsa pentru greşeli.

4. Respectă pe oricine, dar dacă cineva nu merită onoarea pe care i-o dai, atunci ignoră acea persoană.

5. În tot ce faci, urmează lumina Lui Dumnezeu.

6. Cei care dobândesc Spiritul Înţelepciunii, merg în împărăţia Lui Dumnezeu şi sunt nemuritori.

7. Lui Dumnezeu sau zeilor nu le face niciodată sacrificii bazate pe omorârea fiinţelor şi pe distrugerea de flori şi fructe; divinităţile nu au nevoie de ofertele materiale ale oamenilor. Sacrificiul tău trebuie înţeles că renunţarea la dezordine în gânduri, vorbe şi fapte.

8. Învaţă de la orice popor ceea ce are mai bun, astfel lumina neamului tău va străluci mai puternic.

9. Trăieşte simplu, frumos şi drept.

10. Să priveşti flacăra focului sacru, legătura ta cu Dumnezeu.

Noile Legi Belagine 

1. Dumnezeu este CEL CE ESTE în nemărginire şi veşnicie. Noi, oamenii, I-am dat multe nume CELUI CE ESTE, după mintea noastră. Dar EL cu adevărat nu are nume.

2. Domnul Dumnezeu îşi are fiintarea în Focul Viu. Şi cu Focul Viu Domnul zămisleşte sau pierde lumi. Dumnezeu, creatorul a tot ce există, se află în cerul de purpură şi este Focul Viu care a existat dintotdeauna în lumină sacră.

3. Omul a fost creat de Dumnezeu pornind de la o scânteie a spiritului Lui. Şi scânteia a intrat în materie, s-a îmbrăcat cu materie şi treptat a evoluat în fiinte care seamănă din ce în ce mai mult cu Dumnezeu. Fiinţele sunt în devenire în Dumnezeu, cresc în conştiinţa de sine, până când o ating pe cea a Lui Dumnezeu, în care se mistuie.

4. Domnul trăieşte în multe lumi şi atâta timp cât ESTE, EL creează necontenit. Domnul se revelează prin creaţia Sa şi prin sinele fiinţelor. Fiinţele cu putere mai mare a minţii Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu. Existenţa pe care o creează mintea omului nu are limitări, întocmai ca şi cea creată de mintea Lui Dumnezeu.

5. Tot ceea ce există este creaţia Lui Dumnezeu. Dumnezeu este unul şi omul să nu-şi facă dumnezei după mintea sa.

6. Pentru noi, oamenii, Dumnezeu este şi Tată şi Mamă, pentru că Îl privim ca pe CEL care ne-a creat corpurile şi minţile şi sufletele.

7. Creatorii cei mai mari sunt acele fiinţe cu minţi cereşti, căci trezirea lor este cea care le dă puterea de a crea alături de Domnul Dumnezeu, Foc Viu din cerul de purpură.

8. Mintea omului nu are limitări de gândire, astfel că realitatea pe care mintea sa o creează nu are limitări. Gradul de discernământ al omului cerne participarea sa în universul nelimitat. Dar în viaţa proprie omul să-şi stabilească limitările potrivite unui timp anume, datorită urmelor trecutului lăsate în viaţa sa.

9. Dumnezeu se revelează şi prin Sinele omului. Regulile de a trăi ale omului sunt date de înţelepciunea cunoaşterii sale. Toate fiinţele îşi fac regulile de a trăi, pe cât pot ele să înţeleagă din lumina Lui Dumnezeu.

10. Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Să urmezi lumina Domnului Zeu şi să nu iei în deşert numele Lui.

11. Ca fiinţe umane, suntem legaţi cu întreaga lume prin corp, minte şi suflet. Ne creăm o reţea de interdependenţe, mai mult sau mai puţin controlate. Energiile corpului, ale minţii şi ale sufletului, se pot transforma una în alta.

12. Prin puterea minţii, totul devine posibil. Însă credinţa este cea care dă putere minţii omului.

13. Să simţi nemărginirea din tine, precum este prea-plinul Lui Dumnezeu.

14. Lumea este ceea ce crezi tu că este; gândurile tale sunt cele care ţi-au făcut viaţa aşa cum este.

15. Oamenii care se află în jurul tău sunt rezultatul credinţei tale în vieţile lor, alături de a ta.

16. Lumea existentă este rezultatul intersecţiei lumilor zămislite de minţile cu puteri creatoare.

17. Gândurile tale atrag realitatea pe care o trăieşti; dacă ele sunt pozitive, atunci vor crea o realitate pozitivă, iar dacă sunt negative, aşa îţi va fi şi lumea în care vieţuieşti. Omul îşi schimbă viaţa prin a-şi schimba modul în care gândeşte.

18. Visele îi par omului realitate şi realitatea îi pare vis. Toate câte sunt, sunt şi vis, şi realitate. Realitatea pentru tine este ceea ce tu trăieşti, omul să fie atent la ce i se potriveşte pentru viata pe care şi-o construieşte, din gânduri statornice.

19. Puterea care uneşte este mai mare decât cea care desparte. Cel întelept caută armonia în oameni. Puterea fiinţelor vine dinăuntrul lor.

20. Gândul înţelept, ieşit din lumina sufletului, trebuie urmat de vorbă şi faptă pentru ca el să se împlinească.

21. Urmaţi lumina sufletului din voi, iar dacă o daţi şi altor oameni, ea nu se împuţinează, ci străluceşte şi mai tare.

22. Mintea cea ascunsă (sinele de jos), mintea cea cu care eşti treaz (sinele de mijloc) şi mintea sufletului (sinele de sus), sunt tărâmurile în care omul trăieşte.

23. În ACUM se află toată puterea vietii. Puterea lui ACUM depinde de puterea conştiinţei prezentului. Fiinţele există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de clipă. Schimbând gândul ACUM se schimbă şi realitatea prezentului şi pasul următor către viitor.

24. Puterea omului vine întotdeauna dinăuntrul său şi tot ceea ce creează omul este rezultatul folosirii puterii sale lăuntrice.

25. Prin manifestarea atenţiei (năzuinţei) către trecut, trăim în trecut, pe când folosind-o spre viitor, trăim în viitor; dar când atenţia are direcţia către prezent, numai atunci trăim cu adevărat realitatea.

26. Oamenii se deosebesc esenţial, prin puterea minţii fiecăruia dintre ei.

27. Frica paralizează puterea omului.

28.Vinovăţia slăbeşte energia omului şi-i năruie viata.

29. Să nu cazi în patimi, să-ţi înfrânezi pornirile cele care te ostoiesc de vlagă.

30. Dumnezeu creează cu înţelepciune, din iubire. Iubirea, pasărea cu aripi de foc, este taina vietii.

31. A iubi, înseamnă a fi în Dumnezeu şi a fi fericit, căci iubirea este măsura fericirii şi intensitatea de a trăi.

32. Crescând în iubire, omul creşte în Dumnezeu.

33. A fi îndrăgostit, înseamnă a fi în Dumnezeu.

34. Începutul înţelepciunii este iubirea de Dumnezeu, iar ruina înţelepciunii este frica de Dumnezeu.

35. Iertarea îl vindecă în primul rând pe cel care iartă.

36. Urmele trecutului se manifestă în prezent datorită amestecului lor cu realitatea prezentului.

37. Puterea prezentului poate prevala asupra predestinării trecutului. Omul cu conştiinţa prezentului slăbeşte sau şterge influenţa trecutului, manifestată prin obiceiuri şi tipare create de minte şi menţinute în memorie.

38. Omul a fost creat pentru a cunoaşte lumina divină şi prin ea, el să se ridice la cerul de purpură al Lui Dumnezeu.

39. Schimbând gândul acum, se schimbă şi realitatea prezentului; omul unde gândeşte, acolo se pomeneşte.

40. Slăbind trăirea în prezent, se slăbeşte esenta fiintei, de aceea pentru a întări fiinta, este bine să trăim în prezent.

41. Să învăţăm să deosebim adevărul de iluzie. Când omul nu mai face diferenţa între propriul suflet şi ego-ul fals, atunci el îşi făureşte iluzii şi vise nedefinite, legate de cele văzute şi auzite.

42. Energia curge într-acolo unde o direcţionează atenţia (năzuinţa) care arată calea intenţiei.

43. Lumea omului se creează din energia direcţionată. Puterea omului se manifestă într-acolo unde se îndreaptă năzuinţa minţii.

44. La Focul Sacru se creează o realitate care trezeşte puterea mentalului colectiv al celor care privesc focul.

45. Înainte de a acţiona, omul să se adune în sine, să-şi drămuiască puterea şi abia atunci să-şi îndrepte năzuinţa către ceea ce vrea să realizeze. Şi astfel va fi ajutat de energiile corpului, ale minţii şi ale sufletului, puteri care se pot transforma una în alta.

46. Împlinirea este măsura adevărului, căci pomul după roade se cunoaşte şi omul după fapte.

47. Lumea este ceea ce cred minţile fiinţelor că este. Gândurile fiinţelor atrag realitatea pe care ele o trăiesc. Fiinţele îşi pot schimba viaţa dacă îşi schimbă gândurile care sunt urmate de fapte.

48. Dacă opiniile şi credinţele tale nu dau rezultate bune şi-i fac pe oamenii buni să sufere, renunţă la ele, căci ele sunt manifestări ale lipsei luminii din sufletul tău.

49. Faptele sunt măsura adevărului gândurilor tale.

50. Dumnezeu dă dreptul la viaţă.

51. Aşa ne spune Domnul Dumnezeu: Zeii sunt puterile care există în lume, orice întruchipare a lor nu poate tine loc acestor puteri. Dar dacă îţi faci chip pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că este asemănare cu zeii-putere, ţine minte că tu nu te închini la pictura sau chipul cioplit, sau la orice asemănare pe care o dai acelor puteri în mintea ta, ci venerezi puterile Mele arătate oamenilor.

52. Dumnezeu este Cel care vede prin lumina ochilor sufletului tău, căci Dumnezeu este în timp şi în afară de timp, El este în existenţă şi în afara existenţei.

53. Creând în iubire, omul creşte în Dumnezeu. Iubirea este măsura fericirii fiinţelor.

54. Noi, oamenii, suntem alcătuiţi, în felul nostru, din frumuseţe şi nesfârşire, iar natura întreagă este marea operă a Lui Dumnezeu.

55. Întunericul este lipsa luminii. Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Lumina este ordine, întunericul este dezordine.

56. Tu, omule, eşti templul viu al Lui Dumnezeu. Iar când îţi faci temple cu mâinile tale, ele sunt doar trepte ca tu să păşeşti către Dumnezeu şi să aduci iubirea ta ofrandă Lui Dumnezeu, cu mânile întinse spre focul sacru.

57. Omul există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de clipă. Prin conştiinţa trăirii în prezent, se pot şterge tiparele curgerii vieţii dintr-un trecut care predispune.

58. Experienţa eternităţii depinde de intensitatea trăirii mentale, în clipa de acum se poate afla toată eternitatea lumii şi atunci timpul dispare.

59. Să nu pofteşti la bunul altuia sau să-ţi însuşeşti orice bun dacă nu ţi se cuvine.

60. Să vă creşteti copiii în legea strămoşească, că numai aşa neamul vostru va dăinui.

61. Iubirea zideşte şi înţelepciunea înaltă.

62. Gândurile plăcerilor trăite orientează omul către făgaşul acelor trăiri.

63. Popoarele care-şi sacralizează istoria vor dăinui mult timp.

64. Pacea lumii este punerea împreună a păcii din minţile oamenilor.

65. Şi iertaţi, că aşa şi Tatăl Cel din ceruri vă va ierta vouă greşelile.

66. Averea cea mai de pret, omul o tine în inimă, în legătura lui cu Dumnezeu, şi astfel nu i-o poate lua nimeni.

67. Robia minţii se naşte din necunoaştere. Năzuieşte la a şti şi cunoaşterea te va face liber.

68. Singurul lucru care-l poate salva cu adevărat pe om este iubirea. În iubire se află izvorul năzuinţelor celor bune.

69. Să urmezi dreptatea şi să nu mărturiseşti strâmb împotriva nimănui.

70. Fii cumpătat în cele ce faci şi temeinic în lucrarea mâinilor tale.

71. Drumul suferinţei nu este drumul iubirii. Pe treptele suferinţei nu urci, ci cobori, căci treptele acestea nu formează scări înspre cer, ci spre adâncurile întunericului.

72. Să te înfrânezi să agoniseşti lucruri care nu-ţi folosesc şi să dai lucrurile care îţi prisosesc.

73. Atât lumina cât şi întunericul sunt eterne şi nemărginite, în fiinţarea lor. Doar lumina există cu adevărat, căci întunericul este lipsa luminii.

74. Ridicându-te mai presus de lumină şi de întuneric, aşa vei înţelege, de pe acele înălţimi, de unde a luat fiinţă chiar Domnul Dumnezeu.

75. Când omul are cunoaşterea de sine, atunci va putea să vadă lumina sufletului şi aşa se va mântui.

76. Împărăţia Domnului este înlăuntrul vostru şi ea vi se face cunoscută atunci când omul se cunoaşte pe sine însuşi.

77. Dacă Dumnezeu ar fi avut ceva de ascuns faţă de om, nu i-ar fi dat gândul de a cunoaşte.

78. Cunoaşterea, ca şi lumina, este de natură divină.

79. Tainele Domnului vor fi aflate doar de acei oameni care sunt vrednici de ele.

80. Temelia pe care s-a construit veşnicia, este iubirea. Din această esenţă divină este creat şi omul.

81. Omul se împlineşte prin dragostea sa de Dumnezeu.

82. Ia seama că oricând vei fi la strâmtoare, să chemi numele tainic al Domnului care este ZAM. Dar numai cei care, cu adevărat, caută lumina, vor putea avea marea putere dată de acest nume.

83. Să nu uitaţi vreodată de focul sacru dacic şi de sufletele străbunilor. Aşa inimile voastre nu vor fi cuprinse niciodată de lanţurile robiei.

84. Să aprindeţi focuri sacre pe oriunde veţi fi şi aşa vă veţi păstra sănătoşi şi vă veţi însănătoşi, iar duhurile întunericului s-or duce de la voi.

85. La focul sacru se ard impurităţile care atârnă greu pe sufletul omului. Priviţi flăcările şi gândiţi-vă la tot ceea ce doriţi să faceţi, pentru vieţile voastre.

86. Uită-te la natură cum se reînnoieşte în fiecare an. Tot aşa să-ţi înnoieşti şi tu mereu fiinţa şi să te îmbraci cu un nou veşmânt de viaţă.

87. Vitalitatea este o realitate a gradului de conştientizare a existenţei sufletului. Deşi vitalitatea este dată de suflet, ea se exprimă şi prin minte şi prin trup.

88. Cel ce-L slujeşte pe Domnul, ia din lumina Lui nesecată şi nemărginită şi astfel va fi puternic şi înţelept.

89. Când lumina divină vă va merge direct în inimi, atunci rodul ei este umplerea cu duhul înţelepciunii. Iar cine are duhul înţelepciunii, are totul.

90. Aduceţi copiii voştri la lumina focului sacru şi acolo să-şi ţină ochii deschişi şi să-l privească. Şi aşa vor creşte să ajungă oameni înţelepţi.

91. Focul sacru este dat oamenilor ca mijloc de legătură cu zeii.

92. Aduceţi-vă aminte mereu să vă bucuraţi la întâlnirile cu zeii şi aşa să ştiţi că lumina există în inimile voastre.

93. Şi ţineti minte că ceea ce spuneţi în prezenţa focului sacru dacic, Le spuneti zeilor, Lui Dumnezeu şi Doamnei Zâne.

94. Iubirea vindecă.

95. Înţelepciunea este marea cale către Dumnezeu şi ea se înfiripă prin speranţă, iubire şi adevăr. Conştiinţa iubirii este înţelepciunea care-l apropie pe om de Dumnezeu.

96. Din lumina din noi, oamenii, ne modelăm lumea frumoasă care ne înconjoară.

97. Acceptând zeii şi zânele, nu facem altceva decât să-i descoperim în noi, în armoniile firii noastre.

98. Nu există legătură între zeităţile noastre şi idolatria. Noi nu ne închinăm la idoli, ci venerăm viata.

99. Cercetează universul, privind stelele.

100. Lumea care se vede şi cea care nu se vede, este rezultatul intersecţiei lumilor create de toate minţile fiinţelor, din acel spatiu.

101. Oricine poate să cadă în cursul vieţii, dar cei întelepţi se pot ridica iarăşi, prin puterea minţii lor.

102. Dacă tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui care crede.

103. Fiinţele se deosebesc esenţial, prin puterea minţilor lor.

104. Cât priveşte îngrijirea de sine, a minţii şi a trupului, trebuie să o dăm în primul rând sufletului şi atunci şi capul şi restul trupului deopotrivă or s-o ducă bine.

105. Preotul aflat pe Calea Lui Zamolxe trebuie să cunoască tainele cerului şi ale pământului.

106. Fii responsabil de faptele tale.

107. Fă faptele bune cu discernământ şi vei rămâne în lumina spiritului.

108. Omul este propriul său stăpân.

109. Frumuseţea vieţii tale să ţi se arate pe chip.

110. Zâmbetul pe buze să-ţi vină din inimă.

111. Priveşte înainte, căci acolo îţi este direcţia de mers.

112. Fii activ cu sufletul, cu mintea şi cu trupul. Aşa, fiinţa îţi va dăinui în bună stare.

113. Poartă cu tine spiritul copilăriei şi întreaga viaţă nu te vei simţi bătrân. Bătrâneţea înseamnă renunţarea la năzuinţele vieţii.

114. Noi, neamul dacilor, suntem fiii şi fiicele soarelui şi ai luminii.

115. Bărbatul luminează minţile prin raţiune, căci poate gândi profund şi vorbi minţii.

116. Fericirea se trăieşte pe calea vieţii, nu la capătul drumului.

117. La fiecare şapte zile să te odihneşti după ce ai muncit în celelalte zile.

118. Cel putin o dată la şapte zile să aprinzi şi să priveşti focul sacru, care este legătura ta cu Domnul Dumnezeu.

119. Domnul este în voi, în primul rând. Pe acel Domn să-L treziţi şi atunci rugăciunea vă este împlinită.

120. Doamne, Dumnezeule, adu-mi soarele Tău în inimă!

121. Nu întrebaţi la fiecare pas ce aveţi de făcut, căci aşa veţi face toată viaţa numai ce vă spun alţii.

122. Speranţa întinereşte.

123. Să nu glorificaţi suferinţa sub nici o formă, căci suferinţa omului este desprinderea sa de inima Lui Dumnezeu.

124. Tradiţiile străvechi ale întelepţilor titani, oamenii cei blajini din vechime, trebuie să le transmiteţi urmaşilor.

125. Cerul ne face să căutăm, pământul să iubim, soarele să trăim, luna să visăm. Aşa, viaţa omului se împlineşte.

126. Omul echilibrat este parte din natură şi aşa va înţelege cel mai bine ce sunt zeităţile, ca puteri ale naturii.

127. Învaţă să-L cunoşti pe Domnul Cel Preaînaltul.

128. Când vei cunoaşte zeii, atunci te vei trezi în plină conştiinţă creatoare.

129. Aveţi capacitatea de a fi parţial zei, adică semizei, deoarece acolo unde există conştiinţă se află şi identitatea acelei conştiinţe.

130. Fiintele conştiente sunt conştiinţa zeilor.

131. Cel care ridică sabia, de sabie va muri, şi cel care oferă sânge zeilor, de sânge va avea parte.

132. Zeii sunt intermediarii ofrandelor făcute de cei buni, pentru menţinerea bineţii între oameni.

133. Dumnezeu îl ajută pe cel îndrăzneţ în bine.

134. Urmează-ţi perseverent idealul.

135. Chemaţi mereu la focul sacru reîntoarcerea, prin reîncarnarea marilor suflete încărcate de ordine, armonie, adevăr, dreptate şi iubire de oameni.

136. Religia noastră hrăneşte viata, că noi nu avem zei plăsmuiţi, ci pe cei care au menire în trăirile noastre, în frăţie cu natura.

137. Zideşte-te în credinţă. Încrederea unui singur om mişcă munţii.

138. A trăi cu scop divin, este singurul mod de a vieţui cu adevărat, de a simţi din plin că eşti viu.

139. Întunericul nu există decât atunci când lumina nu se arată. Să luaţi seama că întunericul sufletului nu va exista atunci când voi vă veţi cunoaşte pe voi înşivă.

140. Să lăsaţi lumina divină să intre în voi şi să vă transforme viaţa, căci viaţa fără lumină, credinţă şi demnitate, nu merită trăită.

141. Treptat lumea va fi curăţită şi însănătoşită cu Focul Viu, Focul Vieţii, Focul Lui Zamolxe.

142. Nu uitaţi că natura, cu toţi zeii şi zânele ei, este sacră, îngrijind-o vă îngrijiţi de voi.

143. Botezul oamenilor se face cu apă vie, foc sacru şi Duhul Înţelepciunii care este Duhul Lui Dumnezeu.

144. Marile taine ale vieţii vor fi aflate doar de către cei vrednici de ele.

145. Tine-ţi visele vii, că aşa se vor împlini. Optimismul atrage fapta împlinită. Fapta bună face viaţa omului bună.

146. Credeţi în puterea invocaţiei. Deşi invocaţia este adresată zeilor, scopul ei este de a armoniza sufletul, mintea şi trupul celui care o face şi prin aceasta de a-l însănătoşi şi a-l ţine sănătos pe acel om.

147. Sunteţi legaţi cu lumea întreagă. Sporiţi-vă puterile cu puterile lumii.

148. Armonia naturii şi înţelepciunea omului, merg mână în mână.

149. Cel mântuit este ca cel care se naşte din nou în spirit, deşi trupul în care se găseşte sufletul lui îi este acelaşi.

150. Iubirea te poate salva de căderile cele mai grele.

151. Cei care aduc pe oameni la înţelepciune, sunt purtătorii luminii Lui Dumnezeu.

152. Duhul Lui Dumnezeu este Duhul Înţelepciunii care este mai înalt decât Duhul Sfânt. Cine are Duhul Înţelepciunii, are şi Duhul Sfânt.

153. Nu faceţi sacrificii sângeroase, nu oferiţi nimic zeilor, căci zeii nu au nevoie de ofrandele voastre, ci doar de credinţa voastră în bine.

154. Mintea bună coboară în inima cea luminată.

155. Rugăciunea Minţii în inimă, conduce omul la renaşterea în spirit, la transformare interioară şi la devenirea omului întru fiinţă conştientă de propria-i existenţă.

156. Veţi păstra vatra nemuririi dacilor arieni mereu aprinsă, supraveghind aprinderea focurilor sacre la altarele zeilor.

157. Primul pas către înţelepciune este să poţi simţi liniştea, apoi înveţi să asculţi şi să ţii minte lucrurile, iar pe cele bune să le foloseşti. Numai după ce le ai pe acestea poţi da din înţelepciunea ta şi altora.

158. Nu-i copia pe alţii, găseşte-ţi propria ta cale pe care să mergi plin de încredere, întru împlinirea vieţii.

159. De-a pururea să ţineti minte că noi, dacii, suntem Poporul Lui Dumnezeu.

160. Durerea apare ca să te trezească la viaţă, să devii mai conştient de calea pe care să o urmezi. Acceptă această trezire şi vei rămâne treaz.

161. Învaţă să trăieşti natura ta interioară şi din linişte îţi va izvorî bucuria fără un motiv anume.

162. Dacă vei urma mulţimea, ajungi pierdut în mulţime. Adevărurile se relevă doar anumitor suflete.

163. Doar Dumnezeu este adevărata realitate. Scânteia din sufletul nostru face parte din Dumnezeu.

164. Focul sacru vine de la zei, îngerii veghetori au dat focul sacru oamenilor şi datoria oamenilor este să-l menţină întru ţinerea vieţii în armonie.

165. În prezenţa focului sacru, oamenii se schimbă în bine. La focul sacru sufletele sunt purificate şi umplute treptat de un duh al înţelepciunii.

166. Înţelepciunea neamului este zidită în vorbele de duh ale poporului.

167. Învaţă din greşelile altora ca să nu ţi se întâmple şi ţie la fel.

168. Caută-i pe înţelepţi şi vei învăţa de la ei cum să fii înţelept.

169. Cei înţelepti aleg simplitatea vieţii.

170. Să păstraţi cultul strămoşilor, să respingeţi cultul morţilor.

171. Când faci bine altora, e mai bine ca de asta să nu ştie nimeni, ci doar Domnul. Mila faţă de alţii este mâna de ajutor pe care ţi-o întinzi singur, pentru când vei avea vreodată nevoie. Dar ia seama să nu dai ceva bun celui rău, căci răsplata lui pentru tine va veni din răutatea lui.

172. Pomana este bună, dar jertfa este rea.

173. Atât cele bune, cât şi cele rele ale fiintei noastre întregi, se revarsă din suflet.

174. Femeile cele bune sunt cele care te fac să uiţi de orice fel de suferinţă.

175. Cine vrea să fie iubit, să iubească, cine vrea să primească, să dăruiască. Aceasta este legea vieţii frumoase.

176. Dacă vei părăsi iubirea, vei uita şi scopul pentru care trăieşti.

177. Când omul iese din legea divină, umblă rătăcit în întunericul pe care-l întreţine cu faptele întunericului.

178. Idolii tăi, precum icoane şi statui, sunt faceri de mâini omeneşti şi puterea lor vine din credinţa ta în ei. Focul sacru este viu şi curăţă sufletul, pe când idolii doar încântă privirea.

179. Prin orice poate omul cădea în viaţă, numai prin iubire nu.

180. Pe tatăl şi pe mama ta să îi cinsteşti, dacă ei urmează lumina Lui Dumnezeu, iar dacă ei se află cu mintea în întuneric, să fugi de ei. Aşa îţi va fi bine şi mulţi ani vei trăi.

181. Ia seama că lucrurile lumii vin şi pleacă, trăinicia există doar în sufletele oamenilor.

182. Cunoaşte-ţi şi construieşte-ţi arborele genealogic, pentru ca sufletul să nu-ţi rătăcească prin familii străine.

183. O iubire nerealizată este ca pierderea fiinţei proprii. Este ca şi cum L-ai văzut odată pe Dumnezeu şi apoi ţi s-au închis toate căile ca să-L poţi zări iarăşi.

184. Să nu ucizi pe nedrept.

185. Află omul înţelept după viaţa pe care o duce. Mulţi pot părea întelepţi după vorbe, dar proba înţelepciunii este viaţa trăită cu înţelepciune.

186. Mergi la omul înţelept şi ia sfat bun pentru viata ta. Cel înţelept va cunoaşte tulburarea din inima ta.

187. Să aduci lumina divină în tine şi aşa vei găsi răspunsuri la problemele tale.

188. Legile Lui Zamolxe se nasc şi renasc din ele însele, pentru că sunt legile vietii.

189. Să luaţi bine aminte că Legea Domnului este viaţa, nu Scriptura, care oricât ar fi ea de bună, nu poate să fie mai presus de cuvântul viu. Viaţa în lumină este cuvântul viu al Domnului.

190. Ia seamă să asculţi de bătrânii întelepţi. Domnul îi răsplăteşte cu lumină şi ei strălucesc puternic înainte de a părăsi viaţa pământească.

191. Pe toate câte cereti rugându-vă, să credeti că le-ati şi primit şi le veti avea.

192. În faţa Lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali. Doar felul lor de a-L înţelege pe Dumnezeu îi desparte.

193. Păstrează-ţi dreptul de a alege şi fii liber.

194. Nu-ţi da pământul strămoşesc străinilor, că vei ajunge străin în glia străbună. Tu, omul Lui Zamolxe, să fii legătura între Cerul Lui Dumnezeu şi Mama pământ.

195. Iubirea să-ţi fie temelia pe care să-ţi trăieşti viaţa care să urmeze calea inimii şi să asculte de vocea raţiunii.

196. Femeia dă iubire inimii, căci poate intui adânc şi vorbi sufletului.

197. Virtutea înseamnă putere.

198. Priveşte adânc înăuntrul fiinţei tale şi acolo vei descoperi zeii şi tainele lumii. Iar când priveşti lumea stelelor, te vei găsi pe tine.

199. Hărnicia îţi va face viaţă îmbelşugată şi te vei bucura de rodul braţelor şi minţii tale întru trezirea sufletului din tine.

200. Ascultă ce-ţi spune natura, urmează calea armoniei naturii.

201. Bucuria simţurilor este dată de la Dumnezeu pentru oameni. În trezirea simţurilor Îl întâlnim pe Domnul.

202. Renunţă la tot ce nu-ţi aduce pace şi mulţumire în viaţă. Calea suferintei nu duce la Dumnezeu.

203. Armonizează-ţi mintea şi apoi poţi pătrunde şi în tainele inimii.

204. Marile taine se găsesc în sufletul tău şi le vei afla atunci când sufletul ţi se va trezi.

205. Viaţa omului este ca o grădină, dacă o îngrijeşte, este frumoasă ca florile din ea şi grădina dă rod, iar dacă nu este îngrijită, cade în paragină.

206. Spune-ţi EU SUNT, în prezenţa focului viu, şi aşa poţi intra pe poarta fiinţării, a cunoaşterii de sine.

207. Dimineaţa când te trezeşti, să simţi lumina Lui Dumnezeu cum intră în inima ta. Şi ziua îţi va fi plină de bucurii şi vei fi mulţumit de ceea ce vei face.

208. Calea zeilor e uşoară pentru că este calea inimii. Păşeşte cu încredere pe ea şi te va duce la armoniile cerului de purpură.

209. Să te fereşti de cearta şi de gâlcevile oamenilor.

210. Răutatea oamenilor nu te va atinge dacă nu laşi să-ţi intre în minte gândurile lor negre.

211. Fii neclintit ca stânca atunci când întunericul altor oameni te împresoară şi nu te lăsa ademenit de ei.

212. Multe ne sunt date fără efort în lume, soarele aduce căldură, ploaia aduce rod, păsările cânta. Oare ce motiv avem să nu fim fericiţi în viaţa dată nouă de către Dumnezeu?

213.Lucrul mâinilor tale să-ţi fie temeinic, ori că faci pentru tine sau pentru oricine altcineva.

214. Ascute-ţi simţurile şi aşa vei simţi că trăieşti în lume.

215. Când omul îşi trezeşte memoria ancestrală, dobândeşte mari puteri.

216. Frumuseţea trupului este felul în care Dumnezeu ne arată bucuria de a trăi în trup. Frumuseţea minţii omului este felul în care Domnul ne arată bucuria minţii în armonie. Iar frumuseţea sufletului, ne arată bucuria Lui Dumnezeu.

(Extrase din Cartea lui Zamolxe sau Înţeleapta Scriptură sau Noul Testament al dacilor)