Lupul este un simbol comun în mitologiile fundamentale si in cosmologiile popoarelor Eurasiei si Americii de Nord (teritorii ce corespund habitatului natural al lupului cenusiu). Atributul evident al lupului este natura sa de pradator. El este asociat cu pericolul, distrugerea, făcându-l un simbol al razboinicului, pe de o parte, si al diavolului, pe de altă parte. Lupul are o mare importanta în culturile si religiile popoarelor nomade, atât din stepa Eurasiei, cat si din continentul nord-american. În multe culturi, identificarea războinicului cu lupul (totemismul) a dat nastere notiunii de licantropie.

Spatiul carpato-danubiano-pontic se diferentiaza de toate celelalte arealuri, prin faptul ca doar aici lupul este asociat/unit cu balaurul, dand nastere unei fiinte unice, extraordinare, plina de intelesuri subtile.

 Întemeietorii Romei

Conform tradiției romane, unui lup i s-a datorat supraviețuirea fondatorilor Romei, Romulus si Remus. Amulius ordonase uciderea nepotilor sai gemeni, dar robul insarcinat cu infaptuirea crimei nu a putut sa le ia viata si i-a lasat, intr-un leagan, pe malul raului Tibru. Râul s-a umflat din pricina ploilor abundente si a purtat leaganul in aval, gemenii fiind protejati de Tiberinus, divinitatea acelui curs de apa. Copiii au fost ulterior adoptati de catre o lupoaica, hranindu-se din laptele ei. Prin urmare, lupul poate fi considerat fundamentul Republicii italiene moderne.

Popoarele germanice

Mitologia nordica germana vorbeste despre trei lupi răuvoitori: gigantul Fenrisulfr (sau Fenrir), cel mai mare copil al lui Loki si al Angrbodei, temut si urât de catre Aesir, si copiii lui Fenrisulfr, Skoll si Hatti. Fenrir este legat de zei (foto), dar în cele din urmă este destinat sa creasca prea mare pentru obligațiile sale si il devoreaza pe Odin. În acel moment, el era atât de mare, încât maxilarul superior atingea cerul, în timp ce mandibula atingea pământul. El va fi ucis de fiul lui Odin, Viòarr, care fie l-a înjunghiat în inimă, fie i-a rupt falcile, cele doua variante ale legendei. Urmasii lui Fenrir vor devora, la un moment dat, Soarele si Luna. In alte legende, se vorbeste despre lupii Geri si Freki,cele doua animale de companie ale zeului Odin, fiinte credincioase si de bun augur, total diferite deci de “fratii” lor distructivi. În Saga “Hervarar”, Odin il intreaba pe regele Heidrek: “Ce este lampa care-i aprinde pe barbati si a carei flacara sfarseste prin a-i inghiti, fiind devorati de Warg?”. Heidrek stie ca lampa este Soarele si explica: “Ea luminează fiecare țară si străluceste peste toti oamenii; Skoll si Hatti sunt numiti Warg. Acestia sunt lupi. Unul merge înainte soarelui, altul după luna”.

 India

În Rig Veda, Rijrsava este orbit de tatăl său, drept pedeapsă pentru că a dat 101 de oi ale familiei unei lupoaice. Aceasta ii spune sa mearga la Ashwins (gemenii divini in mitologia hindusa), pentru a-si recapata vederea. În „Harivamsa”, Krishna creeaza sute de lupi din firele sale de par, pentru a-i speria pe oameni, determinandu-i astfel sa emigreze din Vraja, in Vrindavan. Bhima, fiul vorace al zeului Vayu, este descris ca un “vrikodara”, adica un lup mancator de maruntaie (intestine, stomac etc.).

 Turcii si mongolii

Turcii shamani se credeau descendentii lupilor, potrivit Legendei Asena. Se spune aici ca turcii aflati intr-un mic sat din nordul Chinei au fost trecuti prin foc si sabie de catre soldatii chinezi. A scapat doar un copil mic, pe care l-a gasit Asena, lupoaica cu coama precum albastrul cerului. Ea ar fi alaptat pruncul si ulterior ar fi dat nastere unui pui, jumatate lup, jumatate om. Aceasta fiinta hibrida ar fi stramosul poporului turc. De asemenea, în mitologia turcă se mai mentioneaza ca un lup gri le-a aratat turcilor iesirea din patria lor legendara, Ergenekon, putand astfel sa se raspandeasca si sa-si cucereasca vecinii. In epoca moderna, acest mit i-a inspirat pe nationalistii de extrema-dreapta, cunoscuti sub numele de “Lupii cenusii”. Ca si în alte credinte ale popoarelor stravechi, lupul a fost descris ca o fiinta cu mari puteri spirituale, asa ca multe parti din corpul lui puteau fi folosite de catre oameni pentru vindecarea diverselor afectiuni sau pentru dobandirea capacitatilor lupului. În „Istoria secreta a mongolilor” se  mentioneaza ca acest popor nomad a luat fiinta din imperecherea dintre o caprioara (Gua maral) si un lup (Boerte Chino). În Mongolia de astazi, lupul este încă văzut drept un simbol al norocului, in special pentru barbati. Medicina populara mongola pastreaza credinta ca intestinele lupului, odata ingurgitate, atenueaza indigestia cronica, in timp ce materiile fecale uscate si macinate, in amestec cu alimentele obisnuite, ar vindeca hemoroizii. Mongolii explica si obiceiul lupilor de a ucide mai mult decat pot manca: cand Dumnezeu le-a spus ca pot manca o oaie dintr-o mie, lupii au inteles ca trebuie sa ucida 1000 de oi, inainte de a manca una singura.

 Finlanda

Spre deosebire de vulpe si urs, lupul a fost întotdeauna temut si urât în Finlanda, un simbol al distrugerii. In limba finlandeza, cuvantul “lup” se traduce “susi” (lucru inutil), sau “hukka” – pierzanie, anihilare. În timp ce ursul a fost animalul sacru al finlandezilor, lupii au fost vânati si ucisi fara mila.

 Extremul Orient

În Japonia, fermierii au ridicat altare in cinstea lupului si au lasat mereu hrana in apropierea vizuinelor, rugand haitele sa le protejeze culturile de mistreti si de cerbi. Spatiul nipon abunda de talismane cu simbolul lupului si de ritualuri de protectie impotriva incendiilor, bolilor etc. Japonezii sunt convinsi ca lupii le aduc prosperitate si fertilitate, pentru ca strabunii lor, “oamenii ainu”, s-au nascut din uniunea dintre o creatura “wolflike” si o zeita.

 Tinutul arctic

Oamenii Tlingit admirau si se temeau de lupi, in egala masura, din cauza puterii lor si a violentei de care sunt capabili. Triburile vanatoresti, cum ar fi Nunamiut si Naskapi, incercau sa imite lupii, pentru a fi eficiente. Alti indieni au vazut lupul ca pe un ghid spiritual, sau ca pe un frate ce a fost candva om (tribul Tanaina din Alaska).

 Plains si Pawnee

Pentru indienii Plains , lupul este reprezentat de punctul cardinal vest, in timp ce pentru tribul Pawnee, reprezinta sud-estul. Potrivit mitului creației Pawnee, lupul a fost prima creatură care a experimentat moartea. Steaua Lupului (Sirius), înfuriata ca nu a fost chemata sa participe la consiliul ce hotara soarta Terrei, ar fi trimis un lup (sub forma unei furtuni napraznice) să fure “geanta” care conținea primii oameni. Dar oamenii au reusit sa se elibereze din “geanta” si au ucis fiara, aducand astfel moartea in lume. Pawnee, fiind atât un popor agricol, cat si unul de vânătoare, a asociat lupul cu porumbul și cu bizonul. „Nașterea” și „moartea” din Steaua Lupului (Sirius) a insemnat pentru ei mersul lupului pe jos, prin Calea Lactee, cunoscut sub numele de “Wolf Road” – drumul lupului.

Lupii au fost, in general, reprezentati pozitiv de catre nativii americani. Ei cred ca trecerea in viata de apoi este pazita de lupi gigantici care ucid vanatorii neglijenti, daca se aventureaza prea aproape de aceasta granita invizibila. Indienii Navajo se tem foarte tare de o vrajitoare in blana de lup, supranumita “Mai-cocean”. Cei din triburile Tsilhqot’in sunt convinsi ca un contact cu lupul iti aduce boli nervoase sau chiar moartea.

 Indienii Quileute

“Pentru cititorii romanelor din seria “Twilight” de Stephanie Meyer si pentru iubitorii filmelor cu acelasi nume, orasul Forks, plaja La Push sau rezervatia indienilor Quileute sunt zone familiare, deoarece acesta este cadrul unde se desfasoara actiunea. Credintele indienilor din tribul Quileute  au contribuit la povestea romanelor, aducand un plus de culoare locala. Legenda spune ca stramosii stramosilor lor au fost transformati din lupi in oameni, de catre o forta supranaturala, Dokibatt. Ei vorbesc o limba care nu este inrudita cu nici o alta din lume, cresc o rasa speciala de caini lupi si sunt pescari de balene, la fel ca si indienii Makah, construind canoe din lemn de cedru, de dimensiuni capabile sa poarte incarcaturi de pana la 3 tone. In traditie, tinerii plecau in calatorii initiatice, pentru a-si descoperi puterile supranaturale launtrice. In “Twilight” apar cateva personaje din tribul Quileute: Jacob Black, Sam Uley si familia Clearwater. In orasul Forks, fanii “Twilight” au parte de o experienta unica, descoperind toate locatiile atat de viu evocate de Stephanie Meyer. Casa Bellei Swan si a tatalui sau, casa familei Cullen, Spitalul Forks Community, Sala de Urgenta a Dr. Cullen, sectia de politie Forks sau liceul unde s-au cunoscut Bella si Edward, toate acestea si multe alte taramuri din lumea “Twilight” asteapta sa fie descoperite de cei care vor sa le intalneasca si in realitate”.

(Sursa: Diana Teganeanu, http://www.asiiromani.com)

 Crestinism

Biblia conține 13 referiri la lupi, de obicei ca metafore pentru lăcomie si distrugere. În Noul Testament, Iisus vorbeste despre pericolul reprezentat de lupi, pentru urmasii sai. (Matei 10:16, Fapte 10:29, Matei 7:15)

Virgil il conduce pe Dante departe de lupoaica, în “Inferno” cantul 1, versurile 87-88. Cartea Genezei a fost interpretată în Europa medievala astfel: tot ce se gaseste in natura, inclusiv animalele, exista pentru a le fi oamenilor de folos (Geneza 2:15, 2:18-20). Din această perspectivă, natura este “acceptata” doar dacă este controlata de om. Lupul este menționat în mod repetat in scripturi, ca un dușman al multimilor umane: o metaforă pentru oamenii răi, avizi de putere și câștig necinstit, dar si o metaforă pentru Satan, cel care ii atacă pe “nevinovații” temători de Dumnezeu, creștinii, în contrast cu Isus, păstorul care-si apara turma. Biserica romano-catolica se foloseste frecvent de imaginile negative cu lupi fiorosi, pentru a crea sentimentul ca diavolii pot oricand sa navaleasca in lumea reala. Citând din “Levitic” și „Deuteronom”, Malleus Maleficarum afirmă că lupii sunt fie agenți ai lui D-zeu, trimisi sa-i pedepseasca pe pacatosi, fie agenti ai diavolului, trimisi, cu binecuvantarea lui D-zeu, sa testeze credinta “oilor”. Doar Sfantul Francisc din Assisi face nota discordanta, fiind singurul care reuseste sa se imprieteneasca cu lupul. Fioretti povesteste ca orasul Gubbio a fost multa vreme terorizat de un lup singuratic, asa ca Sfantul Francisc a plecat in cautarea fiarei, insotit fiind de mai multi locuitori. Curand a ramas singur in salbaticie, tovarasii sai fugind care-ncotro. Teribila intalnire dintre om si lup a avut loc in final. Sfantul si-a facut semnul crucii si i-a poruncit bestiei sa vina la el. Aceasta s-a supus in mod miraculos si s-a asezat la picioarele crestinului. “Frate lup”, i s-a adresat Sfantul Francisc, “mult rau ai mai facut oamenilor de aici, dar eu as vrea sa fac pace intre tine si ei”. Lupul a fost de acord si l-a insotit pe Francisc in oras, spre groaza cetatenilor adunati in piata publica. Dar Sfantul i-a linistit, spunandu-le ca lupul a facut rau pentru ca-i era foame, lucru care nu se va mai intampla daca oamenii se vor ingriji sa-l hraneasca din cand in cand. Si asa s-a intamplat. Mai mult, Sfantul i-a convins si pe cainii orasului sa nu-l mai deranjeze pe lup in locurile lui de vanatoare si de odihna.

 Islam

Lupii sunt menționati de trei ori în Coran, în special în “Yusuf Sura”:

12. Trimite-l mâine împreunã cu noi, sã se bucure si sã se joace, iar noi îl vom pãzi pre el!”

13. A zis: “Eu sunt trist cã voi îl luati si mã tem sã nu-l mãnânce lupul, când voi veti fi fãrã bãgare de seamã fatã de el!”Ei au zis: “Dacã o sã-l mãnânce lupul, când noi suntem o ceatã, înseamnã cã noi suntem atunci cei pierduti!

17. Si au zis: “O, tatã! Noi ne-am dus si ne-am luat la întrecere si l-am lãsat pe Iosif lângã lucrurile noastre. Si l-a mâncat lupul. Tu nu ne crezi, mãcar cã noi spunem adevãrul!”.

Lupul dacic

Legendele atribuite dacilor nu sunt foarte complexe sau pompoase, insa felul cum s-au propagat, intriga si invatamintele pe care ni le ofera, fac sa fie cele mai interesante legende ale lumii. Cea mai reprezentativa este Legenda Marelui Lup Alb. Se spune ca Marele Lup Alb nu este animal, este OM… Candva, in vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fara ragaz taramurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, pentru a transmite geto-dacilor ca Marele Zeu veghea asupra lor. Spre deosebire de toti ceilalti, fara a fi in varsta, avea parul si barba albe ca neaua iar credinta, curajul si darzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni si de Zalmoxis insusi, ci si de fiare. Zeul, dandu-si seama de valoarea slujitorului sau, il opreste la el, in munti, pentru a-l servi de aproape. Departe de oameni, preotul continua sa slujeasca cu aceeasi determinare ca si inainte. In scurt timp, fiarele Daciei au ajuns sa asculte de el si sa il considere conducatorul lor. Cel mai mult il indrageau lupii, caci acestia erau singurii fara conducator, numai foamea tinandu-i in haita. Dupa un timp, Zalmoxis vorbeste cu preotul sau si decide ca a venit timpul ca acesta sa il slujeasca in alt chip si il transforma in animal. Insa nu in orice animal, ci in cea mai temuta si mai respectata fiara a Daciei, intr-un Lup Alb, mare si puternic ca un urs, dandu-i menirea sa adune toti lupii din codri intru apararea taramului. Astfel, de cate ori dacii erau in primejdie, lupii le veneau in ajutor. Era de ajuns sa se auda urletul Marelui Lup Alb si de oriunde ar fi fost, lupii sareau sa ii apere pe cei care le devenisera frati. Lupul Alb insa, era si judecator, pedepsind lasii si tradatorii.
Intr-o zi, Zeul il cheama din nou pe slujitorul sau la el, de aceasta data pentru a-i da posibilitatea sa aleaga, pentru ultima oara, daca vrea sa ramana lup sau sa redevina om. Desi mahnit, stiind ce vremuri vor urma, proetul-lup decide sa ramana alaturi de Zeul sau, sperand ca astfel sa-si slujeasca mai cu folos tinutul si poporul. Cu toata atentia dacilor si in pofida protectiei zeilor si a Marelui Lup Alb, romanii se infiltreaza in randurile lor si in apropierea zilei invaziei sadesc in inimile lasilor samanta neincrederii. Astfel dacii incep sa-si piarda increderea fata de protectia oferita de zeul lor. Tradatorii incep sa omoare fiecare lup ce le iesea in cale, sperand ca unul dintre acestia va fi Marele Lup Alb, pe care ulterior il vor putea folosi ca moneda de schimb pentru vieile lor. Putinii lupi care au mai scapat au fugit in munti, refuzand sa mai sara in ajutorul fratilor daci. Zamolixis si Lupul Alb s-au refugiat pe Muntele Sacru de unde au privit indurerati lupta dintre daci si romani, terminata cu infrangerea dacilor din cauza tradarii catorva.

Stindardul geto-dacilor, balaurul cu cap de lup, este unic in lume. Lupii apar ca simbol pe multe obiecte descoperite de arheologi pe tot cuprinsul tarii si in vecinatati. De asemenea, lupii sunt considerati de unii cercetatori ca fiind simbolul sanctuarelor dacice. Simbolul lupului, ca aparator al acestor pamanturi, nu se opreste la perioada geto-dacilor. In alte legende, in marea lor majoritate demonstrate de catre istorici, Sfantul Andrei a fost trimis sa propovaduiasca in “taramurile lupilor“ si a fost vegheat pe tot parcursul sau inspre sanctuarele dacice de catre Marele Lup Alb. De asemenea, una din versiunile cu privire la originea numelui dacilor, ia in considerare originea cuvantului „daoi” – provenit dintr-un dialect al limbii trace, semnificand lup. Aceasta atribuire este dupa alti autori legata si de rolul dacilor ca Protectori ai Centrului Spiritual al Lumii.

(Surse : Wikipedia; Felix Crainicu, Cristi Ionita – „Legendele dacilor liberi”, Editura Dacica, 2009)