Avertismentul părintelui Pimen Vlad: ”Se va termina cu libertatea! Pregătiți-vă!”

Părintele Pimen Vlad, truditor întru Hristos la Mănăstirea Laccu de pe Muntele Athos, s-a dovedit izvor de multă învățătură, în ultimii ani, pentru creștinii de pretutindeni. L-am descoperit și eu (ca un profan) pe YouTube și mai apoi pe câteva site-uri de profil. Ca și alți duhovnici români, părintele Pimen a vorbit în mai multe rânduri despre realitatea zilelor noastre. Avertismentul părintelui este cumplit: puține din cele pe care le știm și le prețuim astăzi, vor mai exista mâine. Citiți!

Vremuri grele

”Majoritatea ați părăsit satele, v-ați dus la oraș, v-ați dus în străinătate, multe sate au rămas aproape nelocuite, câțiva bătrâni, casele dărăpănate, pământurile nelucrate. Dar vreau să vă spun un lucru: să știți că se apropie timpurile când o să fie foarte greu la oraș. Chiar dacă ai un servici bun, condiții bune, doar că n-o să mai ai libertate. Nu o să mai aveți libertate! Încet, încet, cum se spune, se strânge șurubul. Cine se gândea, cu un an în urmă, că se va ajunge în situația actuală?! În scurt timp, toată lumea a fost închisă în casă! Mulți se băteau cu pumnul în piept: ”Cum, eu?! Dacă e ceva, mor cu ei de gât!”. Rapid, în scurt timp, toți au fost închiși în case.

Acum încă avem libertate. Ne exprimăm cum vrem, postăm ce vrem pe internet, fiecare își dă cu părerea, fără nicio problemă. Dar în scurt timp o să se termine și cu asta. O să se șteargă tot de pe internet și nu doar atât: nu vom mai avea acces la internet decât după ce vom da toate datele personale și vom semna niște lucruri (…). Dacă ai încălcat toate astea, ți se închide accesul la internet și o să suporți consecințele.

De aceea, dragii mei, dacă aveți un locușor la țară, o căsuță bătrânească, acum, cât mai puteți, mai refaceți căsuțele sau faceți-vă câte o căsuță. Și nu pentru că în asta ar sta mântuirea, dar uitați-vă la ce se întâmplă acum. Cine sunt cei care o duc mai bine? Cei de la țară! De ce? Pentru că au o grădină, au un pic de loc, au unde să se miște un pic. Iar situația va fi din ce în ce mai grea. Dintotdeauna viața la țară a fost de bază, de acolo au mâncat și cei de la oraș. (…) Credința cea mai puternică a fost la țară. Țăranul spunea un ”Doamne-ajută!” și cobora ploaie din cer. Înainte se făceau procesiuni pentru orice boală sau altceva. Se scoteau icoanele, se scoteau Sfintele Moaște. M-am bucurat acum când am auzit că, la fel, s-au scos Sfintele Moaște, s-a mers peste tot cu Sf. Cuvioasă Paraschieva, Sf. Ioan de la Suceava, Sf. Dimitrie, cu icoane făcătoare de minuni. Foarte bine! Chiar trebuie mai mult decât atât! Copiii ar trebui scoși la rugăciune”.

Pilda sultanului

”Recent am citit că pe la 1700 și ceva, în Constantinopol, a dat o ciumă de mureau oamenii pe capete. Din zece, cinci mureau! Nu mai știa sultanul ce să facă. I-a pus pe toți ai lui, prin toate geamiile, să cânte, să strige la Mahomed, dar nimic! Până la urmă, l-a chemat pe Patriarhul Constantinopolului și i-a cerut sfat. Patriarhul i-a zis că există scăpare, dacă aduce Brâul Maicii Domnului, de la Mănăstirea Vatoped, de pe Muntele Athos. ”Și zici că așa scăpăm de ciumă?”, a întrebat sultanul. ”Scăpăm!”, a promis Patriarhul. Atunci sultanul nu s-a mai gândit nici la Mahomed, nici la altceva, a trimis imediat o corabie și i-a rugat pe părinți să-i dea Brâul Maicii Domnului. Și Brâul a ajuns la Constantinopol, unde a fost ținut trei luni. S-au făcut procesiuni, cum se făceau înainte, pe jos. Și boala a încetat. N-a mai murit nimeni de ciumă. S-a făcut minunea! Și sultanul a trimis Brâul înapoi, cu daruri multe, la Mănăstirea Vatoped”.

Salvarea!

”Tare m-aș bucura să înțeleagă și cei din conducerea noastră că ajutorul și salvarea noastră e Dumnezeu și Maica Domnului! E nevoie de multă rugăciune, pentru că vor veni timpuri și mai grele. Mai stau uneori noaptea afară și mă uit pe cer: nu vezi numai stele! Vezi sute și mii de sateliți, unul după altul. Brăzdează cerul dintr-o parte în alta. Încercăm, cumva, să controlăm lumea, să-l dăm pe Dumnezeu deoparte. Nu facem nimic, dragii mei! Dumnezeu este la conducere. El hotărăște. Dacă a îngăduit lucrul ăsta, știe de ce. Și să știți un lucru: la timpurile astea mai grele, vor rezista doar aceia care vor avea Harul lui Dumnezeu. Și Harul lui Dumnezeu nu-l dobândim prin traiul bun, prin răsfăț și dezmăț. Harul lui Dumnezeu nu suportă să stea la cineva care-i plin de patimă. El stă acolo unde e smerenie multă. Omul smerit care permanent se căiește pentru răul făcut, va atrage Harul lui Dumnezeu. La timpurile grele ce vor veni, dacă avem Harul lui Dumnezeu, nici n-o să ne pese! Pentru că o să ne întărească Dumnezeu și vom trece prin ele. Nu înseamnă că gata, într-un an, doi va veni sfârșitul lumii! Dar vor veni totuși timpuri mai grele. Treptat! Se va termina și cu libertatea asta, ușor, ușor. Am avut atâția ani buni și am luat-o razna. Dar tot ce am adunat noi , rămâne aici, pe pământ. (…) Sufletul e mai valoros decât toate așa-zisele bunătăți ale lumii, care sunt îndulcire de moment, dar ne sărăcesc sufletește. Cei mai mulți cu care vorbesc, nu s-au mai spovedit din copilărie sau nu s-au spovedit toată viața. Cum să nu fie în depresie?! E nevoie de spovedanie, împărtășanie și fapte bune. Mai târziu, poate nu vom mai avea duhovnici. Nu știm care-i situația. Deci să ne pregătim, să ne întărim duhovnicește, să fim puternici sufletește. Trebuie să ne rugăm mai mult, să fim mai buni, să dăm mai multă dragoste și atunci atragem Harul lui Dumnezeu. Cel mai mare exemplu pentru noi, a fost Maica Domnului care a trăit o continuă dumnezeire.

Aș vrea, dragii mei, după ce trece pandemia și se mai termină cu restricțiile, să vă duceți la biserică. Spovediți-vă toți, căci vor veni timpuri când n-o să mai puteți. Duceți-vă și hrăniți-vă, căci Harul lui Dumnezeu cel mai mult îl primim în biserică. Să ne alimentăm duhovnicește pentru timpurile când n-o să mai avem de unde să ne hrănim. Obișnuiți-vă cu rugăciunea! Obișnuiți-vă să stați aproape de Dumnezeu. Faceți cât de mult bine puteți. Oricât ați avea, mult, puțin, faceți bine, pentru că, într-o zi, puteți pierde toate acestea. Să facem bine după putere și să ne rugăm cât mai mult. Să ne ajute Maica Domnului să devenim mai buni: ‹‹Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te cea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, pentru că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Amin.››”

(Sursa: Cristi Bumbenici YouTube https://www.youtube.com/watch?v=Sdkv3I0oo40)

Hristos a Înviat! Și s-a făcut lumină.

”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”. A răsunat în sufletele tuturor creștinilor cântarea Învierii Domnului, ca un balsam pe rănile noastre mai vechi sau mai noi. Pentru prima dată, după ani și ani, mulți ar fi dorit să-și îndrepte pașii spre biserică și nu au putut să o facă. Dar tot pentru prima dată, după prea mulți ani, creștinii îngenuncheați de durere și-au deschis inimile pustiite în fața Miracolului Învierii și au fost din nou una cu Dumnezeu și cu preoții noștri.

Sunt unul dintre acei oameni care după mulți ani de ”credință blazată” am suferit că nu eram acolo, în biserică, la picioarele Mântuitorului nostru. Și am vărsat lacrimi amare. Nu am promis nimic, nu mi-am reproșat nimic. Am simțit doar iubire necondiționată și mâna Lui Iisus pe creștet. Hristos a Înviat!

Războiul nevăzut. Chemare la Rugăciune colectivă

Din Faptele Apostolilor

„Dumnezeul Care a facut lumea si tot ce este in ea este Domnul cerului si al pamantului; El nu locuieste in temple facute de maini  si nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea nevoie de ceva, El Care da tuturor viata, suflare si toate lucrurile. Dintr-un singur om, El a facut fiecare neam de oameni, ca ei sa locuiasca pe toata suprafaţa pamantului, le-a desemnat mai dinainte vremurile si a stabilit hotare locuintei lor, pentru ca ei sa-L caute pe Dumnezeu si, poate, sa-L si gaseasca, in timp ce bajbaie dupa El, macar ca nu este departe de nici unul dintre noi. «Caci in El traim, ne miscam si existam»; sau, asa cum au spus si unii dintre poetii vostri: «Caci si noi suntem urmasii Lui».

Sa tinem vie flacara credintei

Suntem greu incercati in aceste vremuri. Multi isi aduc aminte de avertismentele biblice despre vremurile din urma si tremura, in timp ce rostesc rugaciuni fierbinti. Altii se simt alungati, odata cu inchiderea lacasurilor de cult si nu mai gasesc mangaiere in solitudine. Tuturor le spun: fratilor, nu suntem niciodata singuri. Dumnezeu e in noi si peste tot in jurul nostru; nu avem nevoie de temple pentru a-I fi aproape. E nevoie doar de credinta, gand curat si fapte bune. Da, suntem in razboi cu un dusman nevazut, dar cine l-a starnit, oare?! Schimbarea trebuie sa vina din cugetul si din simtirea noastra. Sa privim tot ce ni se intampla ca pe o lectie indelung predata, dar niciodata invatata.

Fiecare crestin, din adapostul locuintei sale, poate sa fie aproape de semenii sai, prin marea putere a rugaciunii colective. Va chem asadar, de trei ori in fiecare zi, la orele 10.00, 16.00 si 21.00, sa rostim impreuna:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce esti bogat in mila si, cu purtarea Ta de grija cea inteleapta, ocarmuiesti viata noastra, asculta-ne rugaciunea, primeste pocainta noastra pentru pacate, opreste noua boala molipsitoare, precum ai incetat pedepsirea poporului Tau in vremea regelui David.

Cel ce esti Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, daruieste insanatosire celor cuprinsi de boala, ridicandu-i grabnic din patul durerii, ca sa Te slaveasca pe Tine, Mantuitorul cel Milostiv, iar pe cei sanatosi ii ocroteste de orice boala.

Binecuvanteaza, intareste si pazeste , Doamne, cu harul Tau, pe toti cei care, cu iubire de oameni si jertfire, ii ingrijesc pe cei bolnavi. Indeparteaza toata boala si suferinta din popor si ne invata sa pretuim viata si sanatatea, ca daruri ale Tale.

Daruieste-ne, Doamne, pacea Ta si umple inimile noastre de credinta neclintita in ocrotirea Ta, de nadejde in ajutorul Tau si de dragoste fata de Tine si de aproapele.

Pentru ca al Tau este a ne milui si a ne mantui pe noi, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.

Ce se ascunde in spatele declasificarii Fenomenului OZN

Cu atatea emisiuni de gen, da, a inceput sa ma preocupe fenomenul OZN si OSN din Romania si din lume. In primul rand m-am intrebat de ce, dintr-o data, inalti oameni de stat americani, englezi, canadieni, rusi etc. si-au facut „curaj” sa vorbeasca despre extraterestri, conspiratii si comandamente stelare. Cu o lista impresionanta de „disparuti”, din randurile celor care, de-a lungul ultimelor decenii, si-au asumat riscul de a face dezvaluiri pe tema, te-ai fi asteptat ca nimeni, niciodata, sa nu se mai puna cu „oamenii in negru”. La prima vedere, toti am avea tendinta sa picam pe spate de admiratie pentru „curajosi”. La o cercetare mai atenta insa, sesizezi „diversionismul la diversionism”, ca sa spun asa, iar scopurile din spatele „marilor dezvaluiri” nu mai par chiar atat de nobile. A nu se intelege de aici ca dezavuez fenomenul aparitiilor ciudate. Dimpotriva! Pun, in schimb, la indoiala buna credinta a personajelor care orchestreaza documentarele tv. Am ajuns, in acest fel, la cateva concluzii si doresc sa vi le impartasesc:
1. Marile puteri sunt cu adevarat ingrozite de ozn-uri, mai ales ca multe astfel de obiecte se invart pe langa bazele militare ce adapostesc arme nucleare;
2. Marile puteri cunosc originea osn-urilor (obiectele subacvatice, neidentificate doar de catre publicul larg!);
3. Scopul neasteptatei campanii televizate pe acest subiect, este complex: scoate la lumina indivizi care detin informatii reale si sustenabile – verificandu-se astfel scurgerile de informatii din sistem – si, totodata, inoculeaza in gandirea colectiva convingerea ca ozn-urile pun in pericol securitatea terestra;
4. Statele puternic militarizate au in dotarea fortelor armate aeronave de lupta ce pot fi confundate usor cu ozn-urile, tocmai pentru ca au avut la dispozitie modele de origine extraterestra, pamantenilor neramanandu-le decat sa aplice ingineria inversa;
5. Pamantenii „de frunte” stiu ca adevarul va iesi oricum la iveala, in viitorul nu prea indepartat, asa ca au luat-o inaintea evenimentelor (ca stim noi cine!), pentru a-si impune „adevarul” lor, menit sa ne tina prinsi, la nesfarsit, in plasa minciunilor fara numar.
6. Marile puteri nu au solutii cu privire la o eventuala amenintare din spatiu, chiar daca s-au aliat cu specii non-umane de frecventa extrem de joasa.

Fenomenul OZN in Romania

In Tarile Române, o prima atestare a unui fenomen bizar vine din anul 1517, in ziua de 8 noiembrie, evenimentul fiind mentionat in Letopisetul Moldovenesc: „sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miadzănoapte ca un chipu de om, de-au stătut multă vreme și iară s-au ascuns în văzduh” (Cându au venit Trifăilă cu oaste ungurească asupra lui Bogdan vodă)”.
In timpul atacului din 15 octombrie 1595 al lui Mihai Viteazul, asupra orasului Targoviste, aflat pe atunci sub ocupatie otomana, este mentionata aparitia unei „comete” bizare care a stat tintuita pe cer, deasupra taberei muntene, timp de „un ceas sau doua”, pentru ca apoi sa dispara fara urma.
Cele mai importante cazuri OZN din ultimul secol, în România, sunt următoarele:

Munții Apuseni

Intr-o noapte din vara anului 1904, in muntii Apuseni, un taran se afla cu carul său, pe câmp. Omul a vazut, la un moment dat, cu groaza, o „roata de foc” coborand din vazduh, apropiindu-se foarte rapid, in timp ce descria cercuri, cercuri in aer. Cand a ajuns langa el, roata de foc s-a prefacut in om „și om cu om se priviră lung, fără a-și spune un cuvânt”.

„Avioane-fantoma”

In anul 1913, in Romania s-ar fi înregistrat un alt fenomen OZN. Timp de o luna, ar fi fost semnalate 23 de cazuri de aparitii ale unor obiecte zburatoare neidentificate, de forma rotunda, ce emiteau o lumina foarte puternica. Cercetarile ar fi scos la iveala faptul ca ozn-urile ar fi zburat deasupra unor unitati militare situate in apropierea oraselor  Focsani, Braila, Iasi si Targoviste. Evenimentele nu au fost ocolite de presa vremii. Ziarele de atunci ar fi relatat despre aceste întamplari misterioase, precizand chiar faptul ca soldatii inregimentati in respectivele unitatii ar fi încercat sa goneasca bizarele farfurii zburatoare, cu salve de tun. Oficialii Ministerului Apararii din acele vremuri au precizat faptul că nu a fost vorba despre ozn-uri, ci despre o serie de „avioane – fantomă rusesti, plecate in recunoaștere”. Pe principiul, „de la rusi vine ploaia” si nu numai!

Triunghiul zburator

In anul 1967, pe cerul localitatii Berzasca a stationat, timp de o ora, un “triunghi zburator”, sub privirile buimacite ale localnicilor. Un an mai tarziu, deasupra regiunii Banat, a survolat timp de 38 de ore tot un triunghi zburator, obiectul fiind vazut de mai multi oameni, printre care meteorologi si ingineri.

Padurea Baciu

În anul 1968 a fost fotografiat un obiect zburator, de forma discoidala, ce se deplasa lent, la joasa inaltime, deasupra padurii Baciu, de langa Cluj. Plecat sa se relaxeze alaturi de prietenii sai, intr-o poiana din inima padurii, un barbat ar fi observat pe cer obiectul mare, argintiu, de forma rotunda, aplatizat, ce se misca pe direcția NV–SE. Omul l-a asemanat cu „o farfuire întoarsa”. A scos aparatul de fotografiat si a realizat câteva instantanee. Fotografiile au fost analizate de numerosi experti din Europa care au confirmat faptul ca, intr-adevar, plansele fotografice nu sunt trucate.

Valea Plopului

Intr-una din noptile dintre 2 si 6 septembrie 1972 (nu s-a putut stabili cu precizie data), in intervalul orar 24.00-01.00, Vasile Carabus, paznic de noapte la CAP Posesti, a vazut, de pe dealul Tabacioi, un obiect stralucitor («o stea cu coadă» de culoare galbena), traversand cerul, planand si aterizand lin intr-o livada  aflata la circa 2 kilometri de el, pe dealul La Odaia.

Balea Lac. Atacul „uriasilor” cu gheare

In zilele de 23-25 septembrie 1978, nu departe de cabana Balea Lac a avut loc una dintre cele mai terifiante întâlniri de gradul III, precum si unul dintre rarele cazuri in care oamenii au fost atacati de entitati necunoscute. Victimele, circa 20 de militari in termen, incartiruiti intr-o fostă cabana din apropiere de lacul Bâlea, au trait momente cosmar.

La data de 23 septembrie 1978, la ora 24.00, doi tehnicieni de la statia de sus a telefericului – aflat nu departe de cabana militarilor – s‑au trezit datorita unei lumini roscate, in forma de cerc, care se zarea prin ceata deasa, cuprinzand tot campul vizual. Martorii au apreciat ca se afla la circa 5 – 10 metri de geam. Era o liniste perfecta. Initial cei doi au crezut ca arde cabana Balea‑Lac, fapt neconfirmat. Ulterior s-au eliminat si alte explicatii posibile: faruri auto, lanterne etc.

Aproximativ la aceeasi ora, fruntasul Ioan Dorr a iesit din dormitorul cabanei militare, pentru a bea apa. In drumul sau spre robinetul aflat la coltul cladirii, luminat de un bec aflat deasupra usii, a zarit, de la 6-8 metri, o silueta intunecata, nemiscata, apreciata a avea inaltimea de 1,90-2,00 metri. Din cauza cetii nu a putut distinge detalii. Fruntasul a strigat „cine-i acolo?”, dar, neprimind raspuns, a socotit ca e mai prudent sa se intoarca in camera. Peste cinci minute, silueta era inca acolo, mai aproape de zidul cladirii, dar peste alte zece minute disparuse.

In seara urmatoare, in jurul orei 21,45, in fata cabanei, sergentul Ion Radu a atras atentia militarilor Dorr si Vulpe ca pe o ridicatura de pamant, in directia telefericului, la o distanta de 15-20 de metri, se afla o silueta intunecata. Inaltimea ei a fost apreciata la 2,5 metri, prin comparatie cu o cisterna cu motorina inalta de 2 metri, aflata alaturi. Era senin si fara ceata. Dorr a comparat silueta cu cea a unui cosmonaut cu miscari greoaie. In acelasi timp, militarii din camera vecina au inceput sa strige ca cineva le-a deschis obloanele de la ferestre, pe care tocmai le asigurasera cu sarma rasucita cu patentul si cu un lant transversal (inchizatoarele obloanelor se aflau la 2,5 metri de sol). Alti militari au inceput sa arunce cu pietre spre silueta care, intre timp, se deplasase pe ridicatura de pamant. La un moment dat, sergentul Radu, apucand un ciomag, s-a indreptat intr‑acolo, strigand spre soldatii D. Sibu si Gh. Stan sa-l urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de aratare, Radu a ridicat ciomagul s-o loveasca. S-a auzit un “suflu ca de tigru”, iar sergentul a cazut pe spate, ca fulgerat, in zapada, cu bratele desfacute, cu capul spre vale. Ceilalti doi, aflati la 3‑4 metri distanta, au ramas cateva secunde paralizati. Entitatea care – dupa unii martori – avea la maini gheare lungi, l-a examinat pe sergent, apoi a disparut, “parca plutind, in salturi laterale”. Alti doi martori au urmarit scena ceva mai de departe. Unul dintre ei spunea ca entitatea se deplasa “ca un om care merge pe apa, aplecandu-se mult intr-o parte si in alta, dar nu ca un urs sau alt animal, ca am vazut ursi destui. Parca plutea, cand pe un picior, cand pe celalalt”.

Cei doi si-au revenit, s-au dus la sergent si au inceput sa-l tarasca, apoi, cu ajutorul altor doi camarazi, l-au dus in cabana. Era inconstient, dar nu-si desclesta mana de pe ciomag. Si-a revenit abia dupa zece minute de incercari repetate de resuscitare. Nu-si amintea nimic, incepand din momentul in care ridicase batul. In acest timp, cinci militari au vazut, pe locul in care fusese “umbra”, deasupra solului, “o coronita de lumini” cu diametrul de circa o jumatate de metru. Patru lumini erau mai mici, iar alte patru mai mari, “cam de marimea unui ou”, care “dansau in cerc” si “sareau dintr-o parte in alta”. Militarii s-au baricadat intr-una din camere. Peste circa o ora si jumatate, au auzit cum cineva zgaria obloanele de la fereastra. Doi martori au declarat ca au auzit o voce groasa care aparent a repetat cuvintul „sergend… sergend…”. A urmat pentru toti o noapte alba…

A doua zi dimineata, pe obloanele care fusesera vopsite cu numai 2-3 zile in urma, au observat patru zgarieturi paralele, oblice, distantate la circa 10 centimetri, intersectate de o a cincea, perpendiculara pe ele. In locul unde Ion Radu fusese doborat, nu se vedea nicio alta urma in zapada, in afara de cea a sergentului. In noaptea urmatoare, militarii, cu exceptia sergentului si a unui caporal, erau atat de inspaimantati, incat au coborat la o cabana situata langa “Balea Cascada”, intorcandu-se abia in ziua 26 septembrie, impreuna cu un ofiter.

Cazul a fost investigat de un grup de membri ai clubului “Univers” din Sibiu, condus de Gabriel Pál si Gheorghe Butiu, impreuna cu inginerii bucuresteni Justin Capra si M.T., iar ulterior si de Calin Turcu. Cu aceasta ocazie au fost culese declaratii scrise si schite ale zonei, cu evenimentele in succesiunea lor, dar si cateva desene reprezentand „silueta”, asa cum au perceput-o martorii si cum au reusit s-o redea.

Mihai Danciu din Brasov a remarcat ulterior o asemanare cu un alt eveniment de gen, petrecut in acelasi an, dar mult mai cunoscut pe plan mondial. In noaptea de 6 spre 7 decembrie, in localitatea Marzano, din provincia Genova, Italia, paznicul Fortunato Zanfretta s‑a intalnit cu un ozn triunghiular care a lasat urme pe sol, dar si cu mai multe aratari monstruoase, inalte de circa 3 metri, care l-au doborat in iarba, l-au dus apoi “in alta parte”, fiind, pare-se, vorba despre un caz de rapire.

Peste cativa ani, sergentul Ion Radu i-a confirmat lui Calin Turcu evenimentele, precizand ca aratarea era “ca un tub gros de metal, cu diametrul de cel mult 50 de centimetri, fara alte particularitati” si ca nu era mult mai inalta decat el. Ofiterul care a urcat cu militarii, in ziua de 26 septembrie, venise inarmat, pentru a-i incuraja pe soldati si a ramas la cabana cateva zile dupa aceea. Militarii erau ingroziti, intre altele, si de faptul ca aratarea nu a lasat nicio urma pe sol. La vreo doua luni dupa evenimente, a venit si o comisie de ancheta militara, care a tras concluzia ca “a fost vorba despre un fenomen de electrizare sau magnetizare a aerului”, care a cauzat un “un soc electric” capabil sa-l doboare pe sergent. Ion Radu si-a insusit aceasta explicatie. Cum altfel?! (Sursa: Calin Turcu, „Cazuri OZN in Romania”, Editura Sincron 1992)

Alexeni

In ziua de 23 august 1984, la baza militara Alexeni, un obiect necunoscut a fost reperat prin instrumente optice (lunete, teodolite). Avea forma ovoidala, lung de 2–3 m si lat de 1,5 m, parand sa fie facut dintr-un material stralucitor, asemanator aluminiului.

Mălina

A aparut pe cer un obiect aplatizat, argintiu-mat, fara hublouri sau alte geamuri. OZN-ul a plutit o vreme, la aproximativ 1,5 metri de sol, invaluit intr-o ceata verde-albastruie, pentru ca apoi sa se faca nevazut.

Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Intr-una din zilele lunii octombrie 1988, la ora 14.14, statia radar ce deservea aerodromul, a semnalat turnului de control si punctului de conducere a zborului, ca pe directia nord-sud se deplaseaza, la altitudinea de 7000 de metri si cu o viteza de 11000 km/h, un obiect, format din mai multe „obiecte-elementare”.

Muntele Retezat

Membrii unui grup de turisti au ob­servat, spre Valea Rea, o lumina de un alb intens, apoi o alta, de un albastru pal. Dupa cateva minute, au vazut o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz, dar si galben-rosiatice si roz. Ele au luat mai intai forma unui ovoid, situat in partea de sus dreapta a vaii, ce s-a transformat intr-un cilindru bine conturat; au urmat un parale­lipiped cu toate laturile luminate, un triunghi si un obiect in forma de inima uriasa.

Arad

In luna iunie 1994 a fost observat un disc luminos, perfect rotund, foarte mare, avand o cupola transparenta, plutind la trei metri deasupra unui lan de grau. In usa navei stateau doi indivizi cu infatisare umana, cu barba si ochi oblici, „iar altii isi mișcau capurile” (?!).

Certești

In noaptea de 8 spre 9 iunie 1996, un ozn a plutit deasupra soselei, „iar langa el se misca un omulet cu infatisare neobisnuita”. Obiectul era discoidal, avea diametrul de circa 5-6 metri si circa 2-2,5 metri inaltime.

Aeroportul Otopeni

În iulie 1997, operatorii turnului de control de la aeroportul Otopeni au remarcat aparitia unei lumini circulare, situata in vestul aeroportului, intre Buftea si Corbeanca. Prin binocluri, s-a vazut ca la mijlocul petei circulare era o fasie orizontala colorata în alb, portocaliu si rosu, culori care se transformau una intr-alta. Pareau sa fie doua globuri de dimensiuni diferite, lipite unul de altul, ce se miscau intr-o zona strict delimitata.

Râmnicu Vâlcea

In ziua de 5 mai 2004, pe deasupra orasului a trecut, cu viteza relativ mare, un obiect de forma unui corp compus sau un grup de 4 lumini asezate simetric pe o traiectorie usor ascendenta. „Fenomenul” a fost vizibil timp de 1,41 secunde.

Câmpia Turzii

Pe 31 octombrie 2007, in timpul unui zbor de antrenament, desfasurat la Baza Aeriana 71, de langa Campia Turzii, carlinga unui avion militar a fost sparta, in urma contactului cu patru obiecte zburatoare neidentificate. (Sursa: Wikipedia)

Despre aparitiile ozn din intreaga lume, nu mai are rost sa scriu acum. Este suficient sa deschidem televizorul pe un canal de documentare si sa aflam o multime de lucruri. Cat este adevar si cat este dezinformare, ramane de vazut. Mai interesant mi se pare sa coroboram informatiile din Biblie, cu evenimentele curente. Si pentru ca de Dumnezeu nu-mi este nicidecum teama, ii las pe mai-marii planetei sa se ingrijoreze de soarta elitei. Noi, ceilalti, putem sta, cu siguranta, foarte linistiti! Nu de alta, dar n-are rost sa ne lasam angrenati in isteria colectiva. „Curati la suflet si la minte, nu ne speriem de cele sfinte,/ Nu ne-agatam de rugaciune, sperand desart intr-o minune,/ Ci ne rugam cu-ncredintare, ca Slava Domnului e mare!”.

Suntem deja in 2032? Teorii stiintifice si repere biblice despre comprimarea timpului fizic.

Multi oameni de stiinta vin cu argumente solide in acreditarea ideii comprimarii timpului fizic. Si este un subiect „fierbinte”, as putea spune, bazandu-ma chiar pe observatiile personale. Suntem oarecum „pe repede inainte”, nu ne mai ajunge ziua, avem uneori impresia ca trecutul destul de indepartat s-a petrecut „mai ieri”, suntem prinsi ca intr-un vartej in permanenta criza de timp. Revnind la parerile oamenilor de stiinta, se pare ca durata unei zile s-a scurtat dramatic, incepand din 1978, pentru ca acum sa mai avem maxim 16 ore, in loc de 24. Omul, ca fiinta astrala, este influentat permanent de planeta pe care traieste, dar si de celelalte planete/corpuri ceresti din sistemul solar, in special de soare si de luna.

Se stiu foarte putine lucruri despre structura interna a Pamantului si cum influenteaza aceasta fizicul si psihicul uman. Cercetatorii fizicieni nu au reusit sa ajunga la un numitor comun, asa ca „miezul Terrei” continua sa fie subiect de controversa” unii sustin ca ar fi un lichid fierbinte, altii il descriu drept un conglomerat de metale grele, in timp ce altii, mai avangardisti, merg pe varianta Pamantului gol, locuibil. Un lucru este insa, incontestabil: Terra are o frecventa de vibratie – oscilatia Schumann, pe frecventa 8 Hz. Aceasta valoare coincide, pe anumite segmente, cu ritmul alpha al creierului uman, cel asociat cu starea de relaxare. Specialistii estimeaza ca timp de 10.000 de ani, pana in 1978, pulsul Terrei s-a mentinut constant, dar, dupa aceea, din motive necunoscute inca, oscilatia Schumann a crescut spre valoarea de 13 Hz. „Schimbarea este evidenta. Cei nascuti inainte de 1978 acuza trecerea mai rapida a timpului si scurgerea rapida a evenimentelor. Pentru ei timpul a suferit un proces de «contractie». Fenomenul nu este valabil si pentru persoanele nascute dupa ’78, acestea avand creierul acordat pe noua oscilatie”, este de parere grl.(r) dr. Emil Strainu.

13 Hz este frecventa beta a creierului uman, activitatea cerebrala constienta, „trezia”, gandirea logica, analitica. Prin urmare, creierul nu se mai poate relaxa la fel de profund ca inainte (cand functiona pe frecventa de 8 Hz), practic este permanent in alerta; chiar si atunci cand avem impresia ca ne odihnim. Fenomenul comprimarii timpului ne afecteaza iremediabil stilul si calitatea vietii. Astfel, daca generatiile nascute inainte de 1978 sunt parca intr-o goana permanenta spre nicaieri, cei veniti pe lume dupa anii ’80 se dovedesc a fi mult mai adaptabili. Foarte multi prezinta caracteristicile supradotarii, altii au capacitati psihice „paranormale”. Coincidenta sau nu, modificarea frecventei de vibratie a planetei, coincide cu un alt fenomen contestat: cresterea diametrului Terrei.

Comprimarea timpului fizic se pare ca va continua, pana la apropierea de „punctul zero” ce corespunde inversarii polilor magnetici ai Pamantului. Acest fenomen este asociat de multi cu Apocalipsa biblica, potrivit careia Terra va fi in bezna totala timp de trei zile. Pe de alta parte, oricat de ciudata ar fi asocierea dintre teoriile stiintifice si mesajele biblice, nu putem sa nu remarcam ca in Biblie se mentioneaza, intr-adevar, contractarea timpului, in directa legatura cu sfarsitul lumii:

Marcu 13:20 Si daca n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scapa; dar le-a scurtat din pricina celor alesi.

In „momentul zero”, cele 24 de ore ale timpului fizic/terestru, vor corespunde cu zero ore efective. Acela ar fi momentul in care Terra impreuna cu locuitorii sai ar trece intr-o noua dimensiune. Daca ar fi sa dam crezare unor texte stravechi, aceasta transformare nu este singulara in istoria pamantului. Trecutul indepartat al omenirii marcheaza si alte evnimente similare. Si de aceasta data, se pare ca va trebui sa renuntam la stilul nostru de viata, intrucat cea mai mai mare parte a tehnologiilor actuale nu vor mai fi operationale. Exceptie va face energia libera, blocata cel putin 100 de ani de interesele marilor concerne petroliere.

 Si cum comprimarea timpului fizic este, precum spuneam, asociata cu inceputul sfarsitului pentru civilizatia umana, poate ca ar fi interesant sa estimam in ce an suntem, „cu adevarat”. Un calcul simplu, bazat pe scaderea de la 24, la 16 ore – durata unei zile, incepand din anul 1978, pana in prezent, ne arata ca nu ne aflam in anul 2019, ci in 2032. Si daca ar fi sa-i dam crezare parintelui Cleopa din Arad, cel care ne avertiza ca Antihristul a venit deja pe lume (in 1999), atunci anul 2032 (sau 2019!) ar trebui sa fie unul de cotitura in istoria omenirii, monahul fiind convins ca, in acest an, se va declansa temuta Apocalipsa. Discutabil, spun eu, sau preziceri pe seama sfarsitului … fara de sfarsit al lumii! Sau poate, nu!

Surse: newsconspy.wordpress.com; jurnaldinromania.ro

 

 

 

 

„Unirea necondiționată și pe vecie”!

“Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare”.(Ecclesiastul 1:9 , Biblia ortodoxa)

1 Decembrie este Ziua cea Mare pentru romanii de pretutindeni. Marcheaza Marea Unire de la 1918, momentul cu cea mai mare incarcatura spirituala, simbolica si social-politica, de la inceputul secolului XX  si pana astazi. Nu avem dreptul sa uitam jertfa de sange a fratilor nostri si nici implicarea oamenilor de stat de atunci, in recuperarea teritoriilor romanesti, aflate sub stapanire straina. Trebuie sa ne reamintim, de asemenea, contributia Reginei Maria la savarsirea actului Marii Uniri.

In 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, Romania era o tara sfartecata: Basarabia se afla sub stapanire ruseasca, Transilvania si Bucovina faceau parte din Imperiul austro-ungar. Dupa doi ani de neutralitate, in 1916, in speranta redobandirii teritoriilor aflate sub stapanire austro-ungara, Romania se aliaza cu Antanta, formata din Franta, Anglia si Rusia. Alianta celor trei mari puteri recunoaste public drepturile Romaniei, drepturi platite cu sange, pe campul de lupta, de catre ostasii romani.

Putini stiu insa, cat de mare a fost contributia reginei Maria, la infaptuirea Marii Uniri. Maria Alexandra Victoria, Printesa de Edinburgh, nepoata a Reginei Victoria a Angliei si a Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani consoarta Printului mostenitor Ferdinand al Romaniei si apoi, in 1914, Regina Maria a Romaniei. Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politica, asa ca Regele Carol I si Principele mostenitor Ferdinand au numit-o comandant onorific al Regimentului 4 Rosiori (cavalerie). Maria a purtat cu mandrie uniforma militara si s-a participat la toate actiunile pe care Regimentul 4 Rosiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Rosiori „Regina Maria”) le-a desfăşurat. După razboi, de pe o pozitie neoficiala, Regina Maria s-a alăturat oamenilor de stat romani, la convorbirile de pace de la Paris si a pledat cauza tarii noastre, cu privire la castigurile teritoriale. A scris, de asemenea, numeroase cărti si articole despre Romania, in speranta inlaturarii sentimentelor negative fata de tara pentru care ajunsese sa nutreasca o iubire atat de profunda.

Dupa 106 ani de dominatie ruseasca, Basarabia revine la patria muma in aprilie 1918. In noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, in unanimitate, la Cernauti, motiunea privind “unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare, pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romaniei”.

In perioada 18 noiembrie – 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost convocată Adunarea Nationala a Romanilor din Transilvania si Ungaria. Sunt alesi deputati si reprezentanti ai organizatiilor si societătilor culturale, reprezentanti ai romanilor din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures. Cei 1.228 de deputati au decis in unanimitate Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România. S-a constituit, de asemenea, Marele Consiliu Naţional Roman care a numit un guvern provizoriu – Consiliul Dirigent al Transilvaniei, in frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegatie la Bucuresti, condusa de Episcopul de Caransebes, Miron Cristea (viitorul patriarh al Romaniei Mari), care i-a înmânat Regelui Ferdinand I, Declaratia de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, Regele Ferdinand a promulgat decretul de sanctionare a Unirii. Ulterior, Tratatele de pace din cadrul Conferintei de pace de la Paris (Versailles) din 1919-1920, au recunoscut desavarsirea unitătii statale nationale – Unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, cu Romania.

Surse: Arhivele Nationale, reginamaria.ro

 

 

Sântandrei – Marele Lup Alb, preotul lui Zamolxe

Metamorfoza spirituala

Sarbatoarea Sf Andrei a  luat locul unei sarbatori dacice, in cinstea lui Santandrei – divinitate care ar fi personificat lupul. O balada dobrogeana vorbeste chiar despre Decebal, urmasul regelui Duras, care ar fi venit la pestera Sfantului Andrei, situata in apropierea satului Ion Corvin (jud. Constanta): “La schitul cu tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea,/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-mi gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina,/ Nici cruce-si facea./”.

Santandreiul dacilor este, de fapt, Marele Lup Alb, un preot al lui Zamolxe. Acesta cutreiera fara incetare pamanturile Daciei, ca mesager al Zeului. Ii ajuta pe cei aflati in nevoie si le reamintea ca Zamolxe le este intotdeauna aproape. Fiarele padurii ascultau de el, dar lupii il indrageau cel mai mult, asa ca l-au recunoscut drept conducator. Apreciindu-i valoarea, Zamolxis a decis sa-l tina aproape. Dupa un timp a hotarat sa-l transforme in animal, Marele Lup Alb, a carui misiune era sa adune si conduca toate haitele, intru apararea teritoriilor. Astfel, de fiecare data cand dacii erau in primejdie, lupii le sareau in ajutor. Era suficient sa auda urletul Celui Alb! Dacia a ramas neatarnata atat timp cat dacii au avut incredere in zeul lor si in Marele Lup Alb. Cand si-au pierdut credinta, au pierdut si protectia acestora. Tradatorii au ucis o multime de lupi, in speranta ca unul dintre ei va fi chiar Marele Lup Alb. Atunci Zamolxe si primul sau preot au fost nevoiti sa se retraga in Muntele Sacru, asistand cu mahnire la invazia romanilor in Dacia si la decaderea spirituala a geto-dacilor.

Peste credintele stramosilor nostri s-a suprapus Sarbatoarea Apostolului Andrei, ucenic al lui Hristos, propovaduitor al Evangheliei in Dobrogrea, decretat Ocrotitor al Romaniei. Incepand din anul 2011, la hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ziua de 30 noiembrie a devenit sarbatoare legala.

Noaptea strigoilor

Noaptea de Santandrei (29 – 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti (fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice), pastreaza numeroase urme precrestine. Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau, in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea, inainte de lasarea serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea strigoilor – timp nefast, cand strigoii cei vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada – o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii cei morti ies din sicrie, morminte si cimitire, provoaca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata, pentru a fi pazite de o batrana, la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, la lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei si incingeau hora, in jurul unui flacau care juca o covata cu usturoi. Se impartea apoi usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra cu sfintenie, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, ori pentru prinderea farmecelor si descantecelor.

Anul Nou dacic a fost inlocuit cu Sarbatoarea crestina a Sf Andrei, dovada de netagaduit stand obiceiurile pastrate inca in tara noastra, dar si de catre romanii din Transnistria (Bocetul Andreiului).

Divinatie

Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magice de aflare a ursitei, adica a viitorului sot. Fata de maritat prepara o „Turtuca de Andrei”, turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sa-si potoleasca setea, urma sa o ceara de nevasta in cursul anului.

Alte fete, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.

Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie. Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu usturoi etc., aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos – urat, bogat – sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau „pe fata”, cu participarea mai multor surate.

Elemente de ritual specifice reinnoirii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Ca si la Anul Nou, Sangiorz sau Paste, se credea ca in noaptea de 20 spre 21 noiembrie cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele, al caror punct culminant era atins in noaptea de Santandrei (29 spre 30 noiembrie).

Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani, nestiutori de carte dar „cititori” in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau razboi etc. Obiceiul de a semana grau intr-o oala de pamant, in noaptea de Santandrei, pentru a interpreta rodnicia ogoarelor in noul an, este practicat si astazi.

Precum spuneam la inceputul acestui material, dedicat, cu precadere, Santandreiului dacic, decaderea spirituala a poporului roman a inceput in vremuri de mult apuse. Inca ne dormim somnul cel greu al necunoasterii de sine. Ne-am rupt de constiinta strabunilor si am permis astfel stergerea istoriei neamului nostru. Iubim tradarea si-i prea-marim pe tradatori. Nu mai avem dragoste pentru pamantul nostru, ne lasam copiii in parasire, cu scuza ca plecam hai-hui, prin lume, spre “binele lor”, pentru a ne plange ulterior ca trebuie sa suportam consecintele nesocotintei noastre. Timpul nu mai lucreaza pentru noi. Ne paste cea mai mare primejdie dintre toate: sa pierim ca neam, ca tara, in val-vartejul istoriei si credintelor mincinoase. Asta e soarta tradatorilor!

Surse: historia.ro; crestinortodox.ro

 

Hercule, în tradiția populară românească

Faima despre calatoriile si faptele lui Hercule, in partile de nord ale Istrului (numele geto-grec al Dunarii), mai traieste si astazi in legendele poporului român. Poetul antic Pindar, in odele sale, vorbeste despre calatoriile lui Hercule la Hyperborei, despre urmarirea cerboaicei cu coarnele de aur, pana în tara numita Istria, de langa Pontul Euxin. Gramaticul Apollodor aminteste, de asemenea, despre venirea lui Hercule la muntele Atlas din Tara Hyperboreilor si despre cum il elibereaza pe Prometheu. Hercule ia parte si la expeditia Argonautilor, pentru a duce in tarile meridionale lana de aur, din padurea cea sfanta a lui Marte.  Nicolae Densusianu a indicat zona comunei Colti, judetul Buzau, drept loc de provenienta a celebrei lani de aur. Herodot il indica pe Hercule ca fiind protoparintele agatarsilor, scitilor si gelonilor, amintind de urma sa cea gigantica, lunga de doi coti, imprimata  intr-o stâncă de pe tarmul raului Tyras (Nistru).

In colindele noastre populare, acest ilustru erou al timpurilor preistorice, este celebrat ca junele care se lupta cu leul (Nemeic); baladele romanesti canta invingerea si taiarea balaurului celui gigantic al lumii, luptele sale cu Marte (Marcociu = Mavors), amorul cu Echidna (Serpoaica), calatoria sa in partile meridionale ale Dunării de Jos, pentru cautarea hergheliei de cai a regelui Diomede din Thracia, persecutarea cea strasnica a cerboicei cu cornele de aur (a ciutei galbioare) prin muntii Jiului si ai Oltului. Peste tot in cantecele populare romanesti, el este “eroul calator”, după cum tot astfel il infătiseaza si traditia greceasca.

Numele sub care Hercule, acest nemuritor erou al lumii pelasge, figureaza, in cantecele si legendele poporului roman, este “lovan Iorgovan, brat de busdugan, mandru falnic capitan, lovan cel tare si mare”. Pentru romani, el este eroul care “a cutreierat lumea in lung si in lat” si care a învins toate halele (iele) si toti monstrii din lume.

Memoria faptelor lui Hercule este localizata, in special, in Oltenia si in partile vecine ale Banatului, unde el ne apare in epoca romana ca „deul” tutelar al regiunii Cernei, adorat ca “Hercules invictus, Hercules sanctus, Hercules salutiferus”. In aceasta zona s-a descoperit un numar insemnat de statui ale sale. Aici, in mijlocul Cernei, ne spune traditia populara, a existat odata un chip colosal al lui Hercule, un vechi monument, pe care cantecele noastre eroice il aduc in legatura cu legenda unei frumoase fecioare care locuia într-o pestera, din falnicii munti ai Cernei. Vom reproduce mai intai traditia antica, despre relatia amoroasa a lui Hercule cu nimfa Echidna care isi avea salasul intr-o regiune muntoasa, numita “Paduroasa”(Hylea), de lângă Scitia.

Grecii care locuiesc langa Pontul Euxin, scrie Herodot, povestesc ca Hercule, intorcandu-se cu cirezile luate de la Geryon, a venit si in tara pe care acum o locuiesc scitii, dar care atunci era pustie. Si pentru ca se lasase un ger napraznic, s-a acoperit cu pielea leului si a adormit. In acest timp, iepele de la carul sau, slobode fiind, au disparut, ca si cum le-ar fi inghitit pamantul. Cand s-a trezit din somn, Hercule a inceput sa le caute, cutreierand toate tinuturile din jur. A ajuns, pana la urma, si in regiunea numita Paduroasa (Hylea). Aici locuia, într-o pestera, nimfa Echidna (Vipera, Serpoaica), care avea o natură mixta: de la brau in sus era femeie, iar de la brau in jos, serpoaica. Serpoaica domnea, de la inceputul vremurilor, peste Scitia. Hercule, vazand-o, a ramas uimit, apoi a intrebat-o daca nu cumva i-a vazut iepele ratacite. Ea ii raspunde ca iepele sunt la dansa si i le va restitui daca, mai intai, vor face amor. Si asa petrecu Hercule mult timp cu Echidna care ii darui trei fii: Agathyrsos, Gelonos si Scythes. Conform intelegerii, Echidna i-a restituit in final iepele, iar eroul nostru a plecat mai departe. Fiii lui Hercule si ai Echidnei au fost, dupa traditia comunicata de Herodot, intemeiatorii dinastiilor regale, a Agathyrsilor (din Transilvania de astazi), a Gelonilor (din partile Podoliei) si a Scythilor, din nordul Mării Negre.

Herodot crede ca regiunea numită Hylea sau Paduroasa, patria nimfei Echidna, se afla in apropierea raului Borysthene (Nipru), in Scythia. Insa dupa traditiile anterioare epocii lui Herodot, resedinta Echidneï, a acestei femei legendare, nu se afla în tinuturile Scythiei din nordul Marii Negre, ci în Tinutul Arimilor de la nordul Istrului. «Echidna cea divina si cu inima neinfranta», scrie Hesiod, «era pe jumatate nimfa, cu ochi negri si gene frumoase, iar de jumatate era un sarpe gigantic. Deii ii destinasera ca locuintă o pestera celebra, sub o stanca, dintr-o vale incunjurata de munti, departe de deii nemuritori si de omenii muritori. Aici, în Tinutul Arimilor, sub pamant, se retrasese Echidna, nimfa nemuritoare si nesupusa batranetii, in toata viata sa».

Vechea legenda, despre intalnirea lui Hercule cu Echidna, s-a pastrat, in parte, pana in zilele noastre, in cantecele eroice ale poporului roman. Continutul acestei traditii este urmatorul:

Iorgovan, un mare viteaz din partile de rasarit, vine sa vaneze cerbi si caprioare, in muntii Carunti (ai Cernei, ori, dupa alte variante, in muntii Vergii, ori Covergii, Sovergii) si sa caute, totodata, o fata frumoasa din Muntii de Aur. Sosind la Cerna, Iorgovan pleaca la vanatoare, intr-o zi de joi, dis-de-dimineata. Mergea calare pe malul apei in sus, inarmat cu arc si sageti. Avea cu sine soimi de la Bogaz (de la gurile Dunarii) si ogari din Provaz, iar inainte-i mergea cateaua sa cea isteata, numită Yija. In acele timpuri insa, Cerna era un rau mare, salbatic si cu apa neagra. Talazurile sale erau inalte ca manastirile si ea curgea cu un urlet înfiorator!. Cerna ii rapusese pe toti cei care se incumetasera sa o infrunte. Hercule o roaga sa-l crute si sa-l ajute sa treaca pe cealalta parte, pentru ca el a venit, “dupa cum a fost ursit”, ca sa gaseasca aici o fata salbatica si voinica. La ruga sa, Cerna il sfatuieste sa mearga “pe rau in sus, pana va osteni, pana la trei paltinei, la dealul rotat, la malul sapat”, acolo putand sa treaca fara pericol pe celalalt mal. I mai spune ca trebuie sa gaseasca “o stana de piatra, cu muschiul de o schioapa, unde este dusa, si unde e ascunsa fata salbatica, mandra si voinica”. Iorgovan urmeaza intocmai indicatiile Cernei, si ajunge la stana cea de piatra. Aici, ascunsa sub stanca, plangea frumoasa fecioara, “cu fata ca luna, cu par aurit, pe umeri leit, cu un graiul frumos si glas mangaios”. Iorgovan se indragosteste pe loc de ea si o cere de nevasta. Ea ii reaminteste ca, de fapt, s-au cunoscut candva, pe cand amandoi slujeau intr-o casa bogata. Pe atunci, eroul nostru ar fi profitat de naivitatea fetei, iar ea, de rusine, s-a ascuns, departe de lume. Prin urmare, fata refuza acum sa mai paraseasca siguranta pesterii in care se ascunsese. Rugile lui Iorgovan nu au reusit sa o induplece, asa ca acesta, furios din cale-afara, a asmutit aupra ei ogarii si soimii. Fiind la un pas de moarte, fata l-a blestemat astfel:

“lovane, Iovane,/ Dare-ar Dumnezeu,/ Tu cand mi-i pleca,/ Prin Cerna mi-i da,/ Cerna-i apa rea./ Dare-ar Dumnezeu/ La mijloc de Cerna/ Cal sa poticneasca,/ Pe tine te tranteasca/ Si sa mi te faci/ Steniulet de piatra,/ Cu muschiu’ de-o schioapa,/ Caluselul tau,/ Randunica neagra,/ Pe Cerna sa-mi umble,/ Si seara sa traga,/ Pe tine sa-mi doarma./ Blestemul de fata,/ E ca si al de tata,/ Te ajunge indată./ El că mi-si pleca,/ Prin Cerna ca da,/ Calul poticnea,/ Pe el mi-l trantea,/ Precum ea zicea./ Si el se facea/ Steniulet de piatra,/ Cu muschiul de-o schioapa,/ Caluselul lui,/ Randunica neagra,/ Pe Cerna umbla,/ Si seara tragea,/ Pe el se culca,/ Precum ea zicea”.

Aceasta este varianta romaneasca a povestii Echidnei, cum o numeste Hesiod, si care, in alte fragmente ale poeziei noastre populare, ne mai apare si sub numele de «Serpoaica».

Sursa: Dacia preistorica, Nicolae Densusianu

Spiritul Marelui Urs

Cine ucide un urs din placere sau pentru a se hrani din carnea lui, va sfarsi in chinuri cumplite, in mai putin de jumatate din anii ursului sacrificat.

Ursul – animal totemic pentru geto-daci, alaturi de Marele Lup Alb, il intruchipa chiar pe Zamolxis, despre care se credea ca s-ar fi intrupat dintr-un urs. Au ajuns pana in zilele noastre reminscente ale credintelor de odinioara, calendarul popular romanesc marcand cele mai importante zile de sarbatoare dedicate ursului: 1 august (Impuiatul ursilor – cand toate activitatile lucrative sunt lasate deoparte, iar ursului ii sunt oferite ofrande bogate), Ziua Ursului (2 august), Martinii de iarna (1-3 februarie), Sambata ursului – cu o saptamana inaintea Mosilor de Florii, cand se crede ca toate ursoaicele isi nasc puii.

Pe teritoriul Romaniei s-au descoperit mari depozite de oase si cranii de ursi, in special in Pestera Muierilor, Pestera Ursilor si la Baile Herculane. Prin urmare, s-a concluzionat ca sacralitatea ursului, in spatiul carpato-danubiano-pontic, are radacini stravechi, dinaintea erei noastre, fiind o prezenta constanta aici, prin datini si obiceiuri.

Din Paleolitic ne-au ramas oase de urs gravate cu insemne geometrice (la Portile de Fier), din Neolitic avem figurine de lut (idoli sau talismane), iar din Epoca fierului au fost descoperite alte obiecte uzuale marcate cu siluete de ursi.

Renastere ritualica

Sacrificiul ritual al ursului pare a fi constituit, pe teritoriul Daciei preistorice, un eveniment incarcat de prototipuri si protoceremonii magico-mitologice legate de moarte, al carui scenariu il vedem si astazi in relicvele etnografice si reminiscentele folclorice legate de sarbatorile de iarna. Mastile de urs sunt un exemplu in acest sens, folosite in ceremoniile inaugurale de Anul Nou. In aceste jocuri-ceremonii, ursul moare si apoi invie, simbolizand moartea si invierea naturii.

La geti ursul avea rol cosmogonic. Se credea ca pe spinarea unui urs au fost sprijiniti stalpii Pamantului. Pentru ca era un animal  pur si sincer, a fost inclus pe cer, in constelatiile Ursa Mare si Ursa Mica care devin Carul Mare si Carul Mic.

Protectia

Mitologia romaneasca investeste ursul cu multiple  virtuti protectoare, terapeutice si meteorologice. Chiar exista credinta ca un nou-nascut uns cu grasime de urs, la prima imbaiere, va castiga forta si norocul ursului. Pe vremuri, cei bolnavi sau speriati erau afumati cu parul jumulit din blana salbaticiunii. Se mai obisnuia ca debilii fizic sau cei lipsiti de vigoare sa fie „rebotezati”, cu numele de Urs sau Ursul, pentru alungarea nevolniciei sau mortii. Inca din Evul Mediu exista atestari ca ursii dresati erau folositi pentru vindecarea durerilor lombare, prin procedeul „calcatura de urs”. 

Blestemul

Se spune ca, jupuit de blana, trupul ursului seamana cu corpul uman, de aceea nu este bine sa-i consumi carnea. Cine ucide un urs din placere sau pentru a se hrani din carnea lui, va sfarsi in chinuri cumplite, in mai putin de jumatate din anii ursului sacrificat. Dar pana atunci va fi bantuit de cosmaruri si vedenii ingrozitoare, noptile nu-i vor mai aduce odihna si va fi lasat in seama spiritelor rele. 

Surse: Mitologie romana, Romulus Vulcanescu; crestinortodox.ro, https://www.facebook.com/ThraxusAres/videos/1967833540095877/?v=1967833540095877)

Prigoana

Puternic si maiestuos, ursul este prezent in cultura si in legendele tuturor popoarelor din emisfera nordica si chiar in unele regiuni din America de Sud. Omul modern are, in schimb, o atitudine total eronata fata de urs. In padurile din Romania, ursii mor chinuiti in latzurile braconierilor. Sunt hacuiti cu topoarele si uneori incinerati, pentru ca nimeni sa nu gaseasca urmele bestialitatii comise. Teoretic, ursul este specie protejata, dar, in realitate, habitatul lui natural este invadat constant de catre om. Lipsit de hrana, da uneori iama prin gospodariile muntenilor, multe dintre ele neimprejmuite corespunzator, cu adaposturi rudimentare destinate animalelor domestice. Asa se face ca braconajul este tolerat si chiar incurajat tacit in comunitatile izolate de deal si de munte. In astfel de zone, romanul nu mai este frate cu codrul si uraste ursul. Vorbesc din postura celui care a initiat salvarea a doua ursoaice mititele. Atitudinea ostila a locuitorilor, tacerea lor incruntata si antipatia cu care i-au intampinat pe reprezentantii autoritatilor, e greu de descris in cateva cuvinte. Pentru mine insa, nu a contat deloc. Chiar le-am promis ca voi proceda la fel, de fiecare data cand un urs sau un alt animal se va zbate, lipsit de aparare, in latzul braconierilor. Este o lupta pe care am ales-o, fara sa stau pe ganduri.

GAURA NEAGRĂ DIN CENTRUL TERREI

Varianta ştiinţei materialiste

În principiu, oamenii de ştiinţă cred că Pământul este solid şi rigid la interior şi au extins această concluzie la toate corpurile telurice din Cosmos. Ei spun că dacă planeta noastră ar fi goală în interior, atunci şi celelalte planete solide ar trebui să fie la fel. Asta
înseamnă că toate planetele telurice sunt fie pline şi solide la interior, fie goale la interior. În această idee, nu se poate ca unele planete să fie pline, iar altele să fie goale la interior, deoarece s-a observat că atunci când masele planetare sunt comparate, densităţile lor apar ca fiind similare. De aceea, savanţii au tras concluzia că planetele telurice se formează şi se structurează în mod asemănător, adică ele sunt fie pline, fie goale în interior.

Din nefericire, ei au ales varianta Pământului solid şi rigid la interior, ceea ce ridică multe probleme ce au rămas nerezolvate. Structura internă a planetei a fost
„elaborată” de ştiinţă pe baza unor presupuneri şi extrapolări de rezultate şi pe baza măsurătorilor care au fost realizate, dar adeseori acestea furnizează rezultate stranii sau chiar contradictorii, ce nu pot fi înţelese. În prezent, concepţia ştiinţifică acceptată este
aceea că în centrul Pământului se află o sferă solidă, alcătuită în principal din fier şi nichel, care sunt metale cu puternice proprietăţi magnetice. Această sferă solidă
de metal ar reprezenta, în viziunea oamenilor de ştiinţă, miezul sau nucleul interior al Pământului. Ea este înconjurată de un strat gros de magmă, care reprezintă
aşa-numitul nucleu exterior al Pământului. Savanţii afirmă că, datorită mişcării de rotaţie a planetei şi prin dinamismul intens dintre nucleul exterior şi cel interior,
care este solid, la care se adaugă energia termică ce este emanată de acesta spre suprafaţă, se generează câmpul magnetic al Pământului.

În realitate, pentru fizicieni şi geologi nimic nu este clar din punctul de vedere al structurii interne a planetei. Există multe date şi rezultate contradictorii, care nu suportă modelul ştiinţific realizat „pe nevăzute”. De pildă, care este sursa adevărată a câmpului magnetic al planetei noastre? Cum ia el naştere cu adevărat? în această privinţă, ca şi în celelalte vizavi de structura internă a Pământului, se emit doar supoziţii, se susţin anumite concepte şi se fac aproximări, având la bază un model ipotetic, pe care cercetătorii l-au încropit pentru a avea totuşi o idee despre ceea ce se
află în interiorul planetei noastre.

Întreaga viziune este pur materialistă. Nimeni nu a făcut o „secţiune verticală” prin planetă pentru a se convinge de adevărul ipotezei pe care o emit savanţii despre structura ei interioară. Cu tehnologia actuală nu s-a reuşit să se foreze dincolo de 12 kilometri, dar cu toate acestea se emit păreri sigure despre ce se află în nucleul Terrei, la peste 6300 de kilometri adâncime.

Ce se află totuşi în centrul planetei noastre, vă veţi intreba. Răspunsul poate să pară şocant, dar este o variantă ce merită luată în calcul, chiar dacă apare enunţată într-un roman de ficţiune.

În mijlocul Pământului se află o gaură neagră! 

Dacă trecem de scoarţa terestră si mai inaintăm puţin, frecvenţa vibraţiei creşte şi ne apropiem de planul ezoteric, de locul unde legile fizicii nu mai au aplicabilitate practică. Oamenii de ştiinţă deja au obţinut date care le arată că dincolo de grosimea scoarţei terestre există un ocean imens de apă, ce separă grosimea fizică a planetei, de partea subtila, care urmează de acolo spre centru. Într-un mic procent, apa de pe planeta noastră a provenit şi de la cometele care au lovit-o, dar, în realitate, apa care există, atât cea din oceanele şi mările de la suprafaţă, cât şi cea a imensului ocean din interiorul Pământului, provine în mare parte de la gaura neagră care există în centru. Cei care vor intui că acesta este adevărul şi, de asemenea, cei care au avut deja experienţa interiorului planetei, vor accepta mai usor realitatea. Unii dintre ei au văzut Soarele central, care este chiar gaura neagră. Aici, inteligenţa sterilă şi diplomele sau onorurile academice nu înseamnă nimic prin comparaţie ai cunoaşterea veritabilă şi cu experienţa directă. Lucrurile acestea pot fi verificate de către cei care au ajuns la un anumit nivel de cunoaştere spirituală sau chiar prin mijloace tehnologice foarte avansate. Astfel de chestiuni depăşesc cadrul ştiinţific materialist actual; ele sunt ezoterice. Nu le poţi judeca prin formule sau alte observaţii, aşa cum ar vrea savanţii. Mai degrabă au legătură cu alt gen de ştiinţe, care prin natura lor sunt discreditate în zilele noastre, aşa cum este de exemplu alchimia. Ea nu îţi vorbeşte despre oceanul imens de apă din interiorul Pământului, dar îţi dă indicii despre umiditatea radicală şi despre felul în care se formează mai apoi elementele, metalele şi mineralele. Aproape toate sursele indică faptul că, la începuturi, totul a pornit de la apă, de la umiditate.
Este un mare mister, care are conotaţii atât metafizice, cât şi ştiinţifice. Până şi cercetătorii moderni au admis că, de fapt, viaţa a început în oceanele planetei.

Orice structură, oricât de mică sau de mare ar fi, se bazează pe acelaşi Principiu fundamental: în centrul ei există o gaură neagră, un vortex care este atât principiul ei
creator, cât şi cel al resorbţiei ei la sfârşitul existenţei. Orice galaxie are în centrul ei o gaură neagră masivă; orice atom are în nucleul său o gaură neagră minusculă,
care îi asigură existenţa şi evoluţia în manifestare. Paradigma ştiinţei contemporane  este încă la un nivel foarte modest al felului în care concepe lumea, fie că este vorba despre universul cuantic, fie despre cel macrocosmic, pentru că se limitează doar la o
înţelegere pur fizică a lucrurilor. Realitatea spaţio-temporală este foarte distorsionată în preajma unei găuri negre, care semnifică un pasaj de trecere spre alte dimensiuni ale
manifestării. Apa lichidă este doar expresia fizică a unei energii subtile specifice, care
este elementul subtil denumit „apă”. În jurul unei găuri negre sunt condiţii energetice speciale, aşa că în anumite circumstanţe această „apă” subtilă din planul eteric „condensează” în apa lichidă din planul fizic. Deja sunt observaţii clare în această privinţă.

În general vorbind, la savanţii contemporani există un set de principii şi concepţii învechite, de natură materialistă, care se opune în mod sistematic unei înţelegeri largi, de ansamblu, a Universului. Doar puţini dintre ei au început să aibă o viziune holografică asupra funcţionării creaţiei. Celor mai mulţi le lipseşte deocamdată puterea
de înţelegere, pentru ca mintea oamenilor de ştiinţă este blocată într-un cadru foarte limitat de evenimente spaţio-temporale ce aparţin planului fizic.

Sursa: „In interiorul Pamantului; al doilea tunel”, de Radu Cinamar. Editura Daksha

Popoarele Alese – Tinta Fortelor Intunericului

Ca geto-dacii au fost si sunt, prin urmasii lor, un popor ales, nu se mai indoieste niciun om de buna credinta. La fel, nu mai exista nicio indoiala ca razboaiele nesfarsite duse impotriva Daciei si, mai tarziu, impotriva romanilor au avut o conotatie oculta. Este intr-adevar o minune ca nu ne-au sters de pe fata pamantului, asa cum si-au dorit. Au reusit totusi sa ne invrajbeasca mereu, asa incat cu mana noastra sa ne distrugem conducatorii vrednici si iubitori de tara. Si daca nu ne amintim invataturile lui Zamolxe, daca nu vom inlocui ura si dezbinarea cu iubire si unitate, nimic nu ne va mai salva in viitor.

Fortele Intunericului au actionat si vor actiona in directia anihilarii nasterii, consolidarii si raspandirii luminii spirituale in lume. Lumina spirituala intretine nemurirea omului, asa cum oamenii de lumina intretin flacara unitatii, in spirit, popoarelor. Fortele raului au stiut sa-si aleaga soldatii impotriva popoarelor alese, a acelor popoare scrise de Dumnezeu in Cartea Vietii, a caror misiune este sa pregateasca terenul pentru cea de-a doua venire a Invatatorului si a Imparatiei Sale. Vedele, Tora ebraica, Dao, Avesta, Bhagavat-Gita etc., sunt texte sacre ce au in spate cate un popor ales care a creat conditiile propice aparitiei unui profet sau a unei constelatii de intelepti transcendentali. Cand vorbim despre Antichrist, vorbim, de fapt, despre toate acele forte axate pe anihilarea potentelor intelectuale, afective si spirituale ale oamenilor, in scopul crearii de sclavi robotizati, foarte usor de manipulat. Dusmanii omului ne cunosc slabiciunile pentru ca au avut cateva milenii la dispozitie sa studieze textele sacre, dar si natura umana. Pasajul din Biblie referitor la momentul inspitirii Fiului lui Dumnezeu, este foarte graitor in sprijinul acestei concluzii.

Rivalitatea dintre Antichrist si om este foarte veche. De aceea primul nu se da inapoi de la distrugerea Pamantului. Fara un mediu material si pur, fiinta umana nu poate evolua spiritual, ramanand astfel prada celor mai josnice instincte si celor mai abjecte frici. Asa s-a format omul de tip nou, cu urmatoarele caracteristici de baza:

• total nemultumit de societatea „corupta, nepasatoare si rea”;
• usor de dezamagit in plan amoros, profesional, amical etc.;
• foarte sensibil la socurile psihice, nervos, cu tulburari de comportament si de constiinta;
• afectat psiho-emotional din cauza muncii indelungate pe calculator;
• usor de manipulat/indoctrinat, mai ales prin intermediul retelelor de socializare.

Politizarea populatiei si intregul angrenaj diabolic ce are drept scop derutarea si manipularea colectiva a maselor, este cel mai periculos factor poluativ. Marea masa a ignorantilor este manipulata si insufletita artificial, prin tehnici studiate si aplicate stiintific. Aglomerarile urbane sunt mana cereasca pentru fortele intunericului. „Indivizii devin afectati de hipoxia pranica, hipoxia de oxigen si furtul fluidic; acest furt fluidic reprezentand actiunea prin care Satan, folosindu-se de vampirii energetici, fura esenta divina la care nu mai are acces din clipa repudierii sale. (…) Intr-un astfel de <<mediu>> poate aparea fenomenul racolarii masive de catre demon a celor curati sufleteste, a caror stergere din Cartea Vietii inca nu a avut loc”, precizeaza Alexandru Dobos, in cartea sa „Dacia contra Antichrist”.

Va intrebati, poate, daca exista salvare pentru noi. Raspunsul este afirmativ, cu o singura conditie: sa ne dorim sa avem acces la Adevarul Primordial. Adevarul nu-l vom gasi in carti, el este una cu fiinta noastra eterna. Cand va simtiti bombardati cu stiri si informatii contradictorii, meditati in solitudine si cereti raspunsuri fiintei voastre divine. Cand nu veti mai sti cu ce masura puteti judeca faptele semenilor, procedati la fel. Cand indemnurile la ura colectiva va invadeaza spatiul personal, indreptati ganduri pline de iubire spre cei transformati in tinte ale urii necontrolate. Si daca toate acestea vi se par prea complicate, puteti ajunge la Adevar punand iubirea fata de tara mai presus de interesele noastre marunte. Rugati-va pentru binele Romaniei si pentru binele celor care lucreaza intru apararea pamantului nostru. In felul acesta nu veti da  gres. Va raportati direct la forta Binelui, va conectati la Lumina, iar Adevarul va ajunge la voi. Negresit!

Blestemul Phoenixului dacic

• „Blestemat sa fie hotul”.
• Toti cei implicati in traficarea si instrainarea Tezaurului de la Pietroasele, au avut o soarta cumplita
• „Closca cu pui” isi implineste blestemul peste veacuri, asa cum „a promis”, marturie stand chiar inscriptia prezenta pe vestita „veriga de la Pietroasele”

Undeva, departe, in inima Europei Centrale, tocmai prin tinuturile unde legendele spun ca Baba Dochia (Mama Mare, Cybele ori Doamna Neaga, cum ii mai zic localnicii) obisnuia a calari pe un leu feroce, avandu-l la dreapta ei pe falnicul Caloian (Attis, fiul lui Calaus), exact in zona unde Arcul Carpatic tinde a se recurba catre miazanoapte, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita (din Judetul Buzau), in timp ce pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele. Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand  evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie carpato-dunareana (fie ea vedica, pelasgica, tracica sau dacica, in speta inaintasii aceleiasi natiuni, ai poporului botezat “Roman”, in modernitate). Reputatul istoric si cercetator in sfera timpurie a devenirii neamului nostru, profesorul Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avand diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume “Sura de Aur”. Totodata, o alta stanca aflata pe acelasi munte prezinta simbolica forma a unui armasar, facandu-i pe localnici a denumi locul “Piscul Calului Alb”. Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de profesorul Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene. In fapt, cercetand mitologia antica daco-romaneasca, este vorba aici despre o noua dovada a cultului zeului solar trac, Gebeleizis, sau poate al vreunei si mai vechi divinitati vedice. In plus, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, infruntand veacurile, poarta denumirea de “Piatra Soimului”, si nu departe de acestea se inalta, semet, piscul botezat “Cuibul Corbului”, din care tasneste apa limpede precum clestarul a unui izvor zis “Fantana Vulturului”. Apele sale se aduna intr-o imediata apropiere formand, la randul lor, “Lacul Vulturului”. Dupa cum se vede, niciunul din reperele acestor locuri “bantuite” de legenda nu poarta vreo banala denumire de… gaina, pui sau closca (desi indepartatul Maramures, din nordul Transilvaniei, se mandreste cu al sau Munte Gaina, locul unde se desfasoara, anual, “Sambra Oilor”, populara sarbatoare a ciobanilor din regiune). Si totusi aici, in anul de gratie 1837, doi tarani din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru si socrul acestuia, Stan Avram, aveau a face o descoperire senzationala si totodata de un interes arheologic primordial. Lucrand pe coastele amintitului Munte Istrita, spre a extrage pietrele necesare constructiei unui pod, acestia descopera, sub un bolovan aflat la mica adancime, o impresionanta colectie de podoabe din aur, insumand nu mai putin de 22 de obiecte, vase si ornamente. Firi simple, “pragmatice”, taranii s-au grabit sa ascunda insa tezaurul ivit la lumina din negurile istoriei noastre pentru a planui ulterioara si pripita sa comercializare, pe un pret de nimic, unui albanez numit Anastase Verussi. Negustorul respectiv se va dovedi si mai “inventiv” decat descoperitorii comorii, apucandu-se sa sparga o mare parte din nepretuitele obiecte cu dalta si ciocanul, sperand intru evitarea hoteasca, in acest fel, a intrarii tezaurului sub jurisdictia legilor specifice ale tarii. Si-a trebuit sa mai treaca, astfel, un an intreg pana cand, in 1838, guvernul tarii Romanesti sa capete ceva informatii despre existenta acestei comori (la propriu si la figurat) si sa incerce a salva ceea ce mai putea fi salvat. Ca urmare, pe la sfarsitul anului 1842 sunt depuse la Muzeul National din Bucuresti un numar de 12 piese apartinand tezaurului de la Pietroasa, urmand a fi ulterior cunoscute sub numele impropriu de Closca cu puii de aur. In realitate, antichitatea nu a produs nicio valoare artistica (statuie, tablou, bijuterie etc.) care sa nu reprezinte, in acelasi timp, si un simbol metafizic, iar daca unele voci autorizate considera azi ca pasarile de aur ar reprezenta, in fapt, simboluri ale vechilor divinitati tracice ori geto-dacice (carora li se mai spunea si “Bukolion”, sau “Vukalan”), poate ca nu se insala defel.

Comoara despre care vorbim a fost gasita in vecinatatea acelui ansamblu natural ce include “Piatra Soimului”, “Cuibul Corbului”, Fantana si Lacul Vulturului. Se naste intrebarea: de unde, oare, se va fi nascut ideea acordarii denumirii de “Closca”?! Aplecandu-ne asupra stravechilor legende si traditii, vom constata ca suprema si totodata cea mai nobila si fenomenala zburatoare mentionata in cadrul acestora a fost asa-numita “Pasare Phoenix”.

Conform teologiei antice, aceasta ar fi fost un unicat pe intregul mapamond (cu alte cuvinte singura “Semper Avis”). Ea constituia o zeitate solara consacrata astrului zilei, care traia perpetuu in cicluri vitale estimate, dupa unii, la 700 de ani, iar dupa altii la “doar” 509 ani. Periodic, la apropierea sfarsitului unui ciclu al lungii sale vieti, aceasta isi construia un fel de cuib din ramuri alese si plante frumos mirositoare, in care isi incheia astfel existenta. Ulterior, “cuibul” se metamorfoza intr-un ou, simbol al Genezei primordiale, continand cenusa Pasarii Phoenix, din care aceasta avea a renaste de-a pururi.

Dar sa comparam acum descrierile Pasarii in viziunea anticilor cu aspectul asa-numitei “Closti” din Tezaurul de la Pietroasa. Vom incepe cu randurile ce i le-a dedicat celebrul istoric grec Herodot: “Este o pasare cu unele pene de culoare aurie si altele rosii, iar dupa forma si marime asemanatoare cu acvila. Ea pleaca din Arabia, transportand in gheare un ou din smirna, pentru a se duce in Templul Soarelui si a renaste”.

Dupa Pliniu cel Batran, “cea mai nobila pasare o reprezinta Phoenixul originar din Arabia, avand marimea unei acvile si gatul ca aurul, parte a corpului rosie iar coada albastra, insa si aceasta intretesuta cu pene rosii. Phoenixul isi transporta cuibul din Arabia pana in apropiere de Panchea, in orasul Soarelui”.

Si, conform cercetarilor geografului Mela, “Panchea se afla tocmai in apropierea Muntilor Ceraunici”, adica Muntii Cernei de astazi. Textele marelui poet roman exilat Ovidiu considerau ca Phoenixul ar fi vietuit pe o colina apartinand celor mai frumoase meleaguri ale Elizeului, de fapt una si aceeasi regiune geografica a timpurilor preistorice cu Valea Jalesului din Romania moderna, care incepe din sus de Arcani. Ar rezulta, asadar, ca cea mai faimoasa inaripata a religiei pre-crestine poate fi localizata concret intr-o legendara regiune a emisferei nordice, aflata sub orizontul cel pur si senin al Istrului (fluviu numit ulterior Dunare), din apropierea sus-numitilor Munti Ceraunici.

Iata, prin comparatie, cum se prezinta “Closca” noastra de la Pietroasa: fibula reprezinta imaginea unei pasari sacre, cam de marimea unui soim; intreaga suprafata a acestei zburatoare, modelata in aur masiv, fusese initial decorata cu felurite pietre pretioase ori semipretioase rosii, verzi, albastre si galbene. Deasupra, in crestet, “Closca” prezenta un imens granat rosu, tot din pietre rosii fiindu-i si ochii, in timp ce coada i se termina in nenumarate lantisoare suspendate, din aurul cel mai fin. Scriitorul roman Alexandru Odobescu, cel care avea a-si insuma anii dedicati studierii pasionate a respectivului tezaur intr-o monumentala lucrare publicata la Paris, “Le Trésor de Petrosa”, “uita” insa a o mai numi “Closca” pentru a se referi, in schimb, la “gatul Vulturului”, care ii aparea incadrat cu granate avand forma unor inimioare cu varful in jos (in fotografii, eu le-am vazut totusi cu varful in sus!). Si tot el, Odobescu, vorbeste in detaliu despre !ciocul si ceafa Vulturului”, de asemenea ornate cu granate de o marime apreciabila. Si intrucat la stravechiul popor carpato-dunarean, cu deosebire in cadrul cultului religios, toate isi aveau formele si canoanele lor tipice, se poate sintetiza, afirmand in consecinta, ca avem de-a face cu figura celebrei Pasari, careia un artist anonim ii va fi dat viata dupa un model strict traditional! De altfel, atunci cand, in anul 1885, prof. N. Densusianu lucra la a sa Dacie Preistorica, el nu uita sa mentioneze Octoihul Slavonesc tiparit la 1575, in care Pasarea Phoenix este descrisa printr-un detaliu suplimentar, acela ca tine in cioc o cruce incarligata de forma vechii zvastici pelasgice, un foarte vechi simbol al Soarelui renascut odata cu aparitia primaverii. Si tot astfel apare ea si in Psaltirea Slavo-Romaneasca din 1577.

Mai tarziu vom gasi Phoenixul ca pasare heraldica in emblemele Tarii Romanesti, fiind reprezentata exact in momentul depunerii cuibului deasupra unor flacari regeneratoare, avand deasupra-i Soarele, Luna si Ursa Mare (constelatia “Carul Mare” de azi, compusa din 7 stele), deci in total 9 astri “veghetori” ai eternitatii sale, iar in cioc tinand acum traditionala cruce crestina ce avea a inlocui primordiala zvastica (vezi Pravila tiparita la Govora in 1640).

Dar si “istoricii” ceva mai nechemati in domeniu au un drept al opiniei personale; iar acestia, fara a cerceta prea mult covarsitoarea semnificatie din substratul acestei descoperiri, s-au grabit in a cataloga prima reprezentare mondiala autentica a legendarei Pasari Phoenix drept o “amarata” de “Closca cu pui”! Cand, de fapt, “puii” sugereaza simbolic tocmai eterna renastere a Phoenixului din propria-i cenusa, ca mici duplicate menite a reface, iar si iar, divinitatea originara!  Dar asa-zisii “istorici” ai nostri de ieri si de azi nu se opresc aici. Foarte recent vede lumina tiparului la Bucuresti volumul “Heraldica Romaniei”, scris si redactat de Maria Dogaru. Cartea mi-a placut pe ansamblu dar, vazand cum sunt, deliberat, omise ori trecute “pe linie moarta” nenumarate informatii si rationamente considerate, probabil, “neconfortabile politic”… cum este crucea pelasgica, sigur ca m-am simtit jenat pentru nerespectarea adevarului. Dar asa cum comorile Faraonilor egipteni si-au dovedit malefica influenta asupra tuturor descoperitorilor lacomi, cat si a profitorilor ce le-au ravnit ulterior, putem spune si dezvolta, in ce constau manifestarile unui similar blestem invaluind Tezaurul descoperit la Pietroasa, blestem menit a-i afecta letal, la propriu si la figurat, pe toti acei ce  i-au incercat sau ii vor incerca instrainarea de urmasii vechilor pelasgi, carpato-danubieni, stapanitorii sai eterni de fapt si de drept. Straniu este ca nu doar Lemnaru, Avram si Verussi aveau sa moara la scurt timp dupa ilegalitatile comise asupra tezaurului dat la lumina, dar si tainuitorii obiectelor ce n-au mai putut fi recuperate de Guvern urmau a o sfarsi la fel de repede si straniu, de obicei in mod violent.

In iarna anului 1875, comoara este furata din muzeu, pe o noapte cu viscol grozav, de catre un fost seminarist pe nume Pantazescu. Iute prins si inchis, acesta va fi impuscat intr-o impulsiva incercare de evadare.

Insusi scriitorul Alexandru Odobescu, autorul celebrului Pseudo-Kynegheticos (Fals Tratat de Vanatoare) se sinucide in mod bizar, la scurt timp dupa ce “indrazneste” a publica “Le Trésor de Petrosa” tocmai la Paris, deci nu in Romania, tara sa de origine (n.a. – Poate ca Odobescu isi datoreaza nefericirea mai degraba opiniei sale privitoare la originea Clostii, el sustinand – fara temei, sunt de parere unii specialisti – ca tezaurul ar fi fost creat si ascuns de goti, pe teritoriul vechii Dacii Romane). La inceputul veacului nostru, “inteligentul” guvern roman din timpul primului razboi mondial, face o greseala istorica: evacueaza tezaurul tarii, inclusiv “Closca cu puii de aur”, la Moscova spre a-l salva de armatele Puterilor Centrale, “uitand”, probabil, vechea zicala “ce ia muscalul, e bun luat”! Insa, de indata ce Phoenixul pelasgic “se trezeste” retinut abuziv la Kremlin, pe cuprinsul uriasei Rusii incep sa se petreaca uriase nenorociri (vezi si Dacia Secreta de Adrian Bucurescu): are loc o lovitura de Stat bolsevica ce instaureaza un sistem social negand existenta oricarei divinitati, intreaga familie imperiala a tarului Nicolae al II-lea Romanov, autoritate suprema in momentul acelei “preluari” a tezaurului, sfarseste violent – fiind executata si izbucneste razboiul civil; mai tarziu, milioane de rusi pier atunci cand Germania ataca U.R.S.S., si inca si mai multi mor din cauza genocidului ordonat de Stalin, din pricina ororilor sistemului comunist in general. In plus, mai toti conducatorii Romaniei care fie n-au reusit (cazul lui Antonescu), fie nici macar n-au dorit recuperarea “Pasarii Phoenix” din locurile straine “cuibului” ei (cazurile Dej si Ceausescu) urmau sa sfarseasca de moarte naprasnica, deseori intocmai lui Pantazescu, Odobescu sau tarului Nicolae al II-lea! (n.a. – N. Savescu face probabil referire la faptul ca din fosta U.R.S.S., in 1956, ne-au fost restituite doar 10 din cele 12 piese ale Tezaurului de la Pietroasele).

Tezaurul de la Pietroasa poarta intr-adevar un teribil blestem, incrustat intr-o veriga, iar sensurile sale se dezvaluie doar ochiului atent si mintii cultivate: de la stanga la dreapta, inscriptia tracica infatiseaza trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, in traducere: “Casa (Neamul) in pace sa-ti fie”, dar, citita pe dos, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adica: “Blestemat sa fie raufacatorul (hotul)”.

Poate ca ar fi mai bine sa le spunem si rusilor adevarul, poate vor si ei ceva mai multa liniste in tara … Dupa cum locul “Inelului Nibelungului” nu poate fi decat in apele Rinului, “Casa” Pasarii Phoenix trebuie sa redevina, cat mai curand, Romania.

(Sursa: Fragment din cartea „Noi NU suntem urmasii Romei”, de Napoleon Savescu.)

N.a. Multe dintre comorile Romaniei mai sunt si astazi retinute abuziv de statele vecine, dar niciodata prietene. Si daca toate aceste comori, smulse din sufletul Daciei, poarta intr-insele blesteme, aidoma celui ce insoteste Phoenixul, soarta hapsanilor sa stea „in mainile” faptelor lor.

Magii de la Şinca Veche

Pentru spiritualizati, Sinca Veche, o modesta denumire geografica peribrasoveana (pentru ceilalti), este un nesecat izvor de taine. In acceptiunea lui Iorgu Iordan, autorul lucrarii „Dictionar al numelor de familie romanesti”, cuvantul „Şinca” ar proveni din slava veche si s-ar traduce prin „sina” sau „bara de lemn”. Insusi numele asezarii brasovene sugereaza deci existenta in zona a unei bariere energetice, conceptie familiara in gandirea cosmo-energetica ariana. Prin urmare, aceasta grota – templu – sanctuar nu apare in zona intamplator. Preotii daci au stiut sa utilizeze acest spatiu tainic, la mare inaltime devotional-spiritual-mistica, iar acum a venit vremea ca Sinca dacica sa-si dezvaluie adevaratele secrete.

Zid de netrecut pentru Agentii Negri

Cu toate ca zona este arhicunoscuta parapsihologilor romani si straini, articolul de fata va aduce (poate) un spor de limpezire  acestui fenomen unic pe Terra. Poporul dac a fost, vreme de milenii, tinta unor atacuri energetice extraordinare, menite sa franga destinul luminos al acestui neam. Dacia nu mai e astazi la fel, noi, poporenii, mai suntem doar in mica masura urmasii geto-dacilor intelepti, dar atacurile energetice marsave continua, poate cu si mai mare indarjire decat in stravechime. Dar cine ne sunt dusmanii? Specialistii in paranormal sunt de parere ca principalele atacuri au venit intotdeauna dinspre malul sudic al Marii Mediterane si ca ar fi opera „seniorilor negri”, ultraspecializati in practici de esenta chaldeeana, egipteana si centr-africana. Magii de la Sinca Veche au reusit intotdeauna sa contracareze loviturile energetice, reusind practic sa filtreze, sa converteasca aceste unde de magie neagra care vin periodic peste noi, ca niste escadrile de reptile infernale, spre a nimici inima arché-ului christic.

Un alt rol al Lojilor Energetice de la Sinca Veche este cel de protector ciclonic, stiut fiind ca filtrele de atac mistic au si proprietati de structura-tampon in fata oricaror manifestari radicale ciclonice sau anti-ciclonice. Cu alte cuvinte, aceste loji au rolul de a atenua, la distante apreciabile, variatiile radicale si violente ale fronturilor de umiditate, presiune si temperatura care, in alte conditii, ar putea deveni distructive pentru poporul nostru. Preotii daci au infiintat aceste loji protectoare si in scopul protectiei seismo-vulcanico-tectonice, prin  stabilizarea ciclului stresului geologic, pe perioade de timp foarte lungi.

Rezultatul lucrarii tainice a preotilor daci a fost extraordinar: lantul carpatic a fost practic transformat intr-o linie/bariera inexpugnabila, pentru atacatorii din Sud. In epoca moderna, acest lucru are si un alt mare avantaj: Romania este aparata de orice atac cu rachete conventioale sau nuceare, directionate pe nilia sud-nord! 

Agentii magiei negre stiu foarte bine ca exista un zid protector in intregul perimetru al Carpatilor, motiv pentru care, un grup format din 60 de magicieni negri, vine regulat in Romania si efectueaza ritualuri de magie neagra pe apa Oltului. Intunecatii spera sa diminueze astfel forta defensiva a barierei de la Sinca.

Magii de la Sinca Veche au ajutor de nadejde in pesterile secrete ale Kogaion-ului, dar protectie harica zamolxiana.

Sursa: „Dacia contra Antichrist”, de Alexandru Dobos

Scrierea Îngerilor 666 prezice sosirea lui Zamolxe, „Noul Tată”

Sfarsitul vremurilor

Profetii stravechi ne-au avertizat ca, in preajma anului 2000, vor fi descoperite scrieri despre adevarata istorie a Terrei. In vara anului 1999, intr-o pestera din Franta, profesorul Ph. Garoche a descoperit mai multe inscriptii stranii, vechi de 50.000 de ani (?!). Textul a fost prezentat si unor calugari initiati, concluzia acestora fiind de-a dreptul socanta: „este scrierea Ingerilor 666”! Expertii au afirmat si ei, la vremea respectiva, ca pictogramele ancestrale nu se inrudesc cu nicio limba cunoscuta si ca, intr-adevar, ar putea reprezenta mesaje ale ingerilor. Mesajul scrierii este, de fapt, o prezicere infricosator de precisa a mai multor evenimente care au avut deja loc, dar si a altora ce urmeaza sa se intample. „Interesant este ca ca pictogramele sunt aproape identice cu o forma de scriere ce se regaseste in anumite manuscrise medievale rare”, precizeaza prof. Garoche.

Dupa un an de la uluitoarea descoperire, inscriptiile au fost partial descifrate si au dat peste cap intreaga istorie cunoscuta. Iata mesajul:

„Cu mult timp in urma, inainte de primul rasarit de soare, Tatal a creat lumea, Fiii Cerului si Fiii Pamantului. Iar din Fiii Pamantului i-a facut atat pe cei mici si parosi, cat si pe cei inalti”.

Autorii inscriptiei sunt Fiii Cerului si se considera fiinte asemanatoare cu ingerii, preciza profesorul francez, care ii identifica, nejustificat, pe „cei parosi”, cu neanderthalienii.

Tatal revine, inamicii vor disparea

Extraordinarul text continua cu si mai multe informatii uluitoare: „A avut loc un razboi mare intre Fiii Cerului care i s-au alaturat Tatalui si cei care s-au opus. Acesti inamici au fost alungati, iar noi, cei buni, am fost desemnati drept Pazitori ai Pamantului”.

De remarcat ca in Vechiul Testament, ingerii lui Iahve sunt de statura mica, iar Iahve se temea de rasaritul Soarelui! Profesorul Garoche asocia acest pasaj cu revolta Satanei.

„Peste putin timp, si cei parosi se vor rascula impotriva Tatalui si vor fi condamnati la moarte”.

Putin probabil ca „cei parosi” sa fie neanderthalienii, asa cum presupunea Garoche, intrucat nu exista nicio dovada in istorie ca acestia ar fi fost agresati de cineva, fara sa mai vorbim despre nivelul scazut de dezvoltare al acestora!

O alta parte din text spune ca „Fiii Pamantului vor construi triunghiuri enorme …” (urmeaza o parte netradusa), pe care le putem asocia cu piramidele sau cu „Proiectul Aurora” al americanilor, acele uriase avioane-spion invizibile, folosite si in razboiul din Irak, pasari metalice de forma triunghiulara aproape imposibil de detectat.

„Intr-o zi, Tatal va merge printre Fiii Pamantului. El va fi cu ei, dar nu unul dintre ei. (…) Fiii Pamantului se vor inmulti. Ei vor construi multe drumuri, si poduri, si roti. Va veni o vreme cand Fiii Pamantului se vor dezice de Tatal. El le va da atunci trei averismente care sa-i anunte ca se apropie sfarsitul. Primul avertisment este ca Pamantul va deveni fierbinte. Cel de-al doilea – aparitia unei maladii oribile. Al treilea – o furtuna imensa pe suprafata Soarelui. Dar nimeni nu va tine cont de aceste avertismente”.

Sa incercam sa identificam corect cele trei avertismente. „Pamantul va deveni fierbinte” se poate referi la trezirea vulcanilor, urmata de cutremure si miscari tectonice. „Oribila maladie” ar putea fi o dereglare genetica, precum cea observata la Hiroshima, „oameni de pe care curge carnea”, conform profetiilor biblice. Cat despre al treilea avertisment, cel legat de furtuna de pe Soare, putem observa ca de fiecare data cand au aparut pete solare, istoria a inregistrat evenimente sangeroase: Revolutia franceza (1789), Revolutia bolsevica (1917), cele doua razboaie mondiale, cat si cele din Coreea si Vietnam.

Se pare insa, ca omenirea nu va disparea: „Inamicii se vor rascula ca sa cucereasca Pamantul. Iar uriasii din vechime se vor trezi si se vor alatura armatelor care lupta impotriva Fiilor Pamantului. Si va urma un mare razboi, in care multi vor muri. Tatal se va intoarce …”.

Noul Tata

Mesajul stravechi, scos la lumina dupa 50.000 de ani, vine sa completeze schema aparitiei vietii pe Terra, asa cum apare ea in miturile precolumbiene. Referitor la Razboiul Cerului, acesta este mentionat in mai multe culturi stravechi, sumerienii apropiindu-se cel mai mult de adevar. Cele doua tabere aveau acelasi Tata (Anu, „Tara Lu’ An” – din Muntii Buzaului!). Multi invatati sunt de parere ca istoria a fost inversata, pentru satanizarea Fiilor Luminii si pentru „sfintirea” dusmanilor omului si ai Tatalui. Scrierea din pestera vorbeste clar despre cum Fiii Cerului, ramasi alaturi de Tata, au invins si au fost desemnati drept pazitori ai Pamantului – zei inalti, blonzi si cu ochi albastri, asa cum erau si strabunii nostri, geto-dacii.

Scriitorul american Zecharia Sitchin spune ca sumerienii isi numeau zeii „Paznici”, iar tara lor de origine era „Pamantul Paznicilor”, cu toporul drept simbol.

Ca sa vezi! Simbolul lui Saturn/Cronos/Zamolxe, localizat de antici la nordul Dunarii de Jos, era securea dubla! „Cuvantul egiptean pentru zei, era neteru, adica „paznicii” (…), iar in traducerile timpurii ale textelor biblice in greaca, cuvantul nefilim (adica Anunnaki) era redat prin „Paznicii”. Hieroglifa acestui cuvant, era un topor”, precizeaza Zecharia Sitchin.

Adica, Fiul primeste domnie vesnica asupra Pamantului, iar Tatal/Dumnezeu/Creatorul Lumii se retrage pe planeta Sa. Fiul devine la randu-i Tata/Dumnezeu/Creator pentru civilizatiile ulterioare care si-au adaptat religiile la noul conducator.  Saturn devenise Zeul Mos/Zamolxe, iar acum, se pare, a venit vremea sa se intoarca printre Fiii Pamntului!

Sistemul solar al Tatalui poarta numele Dunarii noastre!

Mai multe mediumuri celebre, printre care si americanca Betty Andreasson, afirma ca „zeii buni” sunt fiinte blonde venite cu intentii misionare si ca Iisus era „unul de-al lor”. „Suntem Invatatorii, Veghetorii, Creatorii Omenirii, Ramanii”, cam aceasta ar fi esenta mesajelor transmise de catre acestia. Ei poarta simbolul Sarpelui zburator al lui Quetzalcoati, cel inalt si blond. Si mai semnificativ, spun ca vin din Sistemul solar al stelei Epsilon Eridani (10,8 ani lumina, cu un Soare identic cu al nostru!). In stravechime, Dunarea mai era numita si Eridani!

Revenind la textul din pestera franceza, pare-se ca se apropie momentul unei invazii extraterestre, asa cum a prezis si Nostradamus. Adica Tatal vine sa revendice Pamantul, luat in stapanire, cu de-a sila, de slugile „cenusiilor” mici si rai. Va avea sprijinul uriasilor care se vor trezi. In Antichitate, Dacia/Aria/Ge-ta (Tara Mamei si Tatalui) era denumita si Tara Zeilor sau Tara Uriasilor. Zamolxe era cunoscut si ca Marele Zeu Alb, fiind totuna cu Cronos/Saturn. Zecile de schelete de uriasi descoperite la Argedava, dar si in judetul Buzau, in satele Scaieni si Stroiasca, vin sa confirme varianta lui Enoh care spune, in Cartea sa, ca in Carpati se afla locuinta Regelui Vesnic, „unde viata va fi rasadita”.

Sursa: „Iisus, Fiul Daciei”, de Eugen Delcea, Editura Obiectiv Craiova.

Blestemul geţilor – între libertate şi sclavie prin nemurire

Catalogati adeseori drept „personaje secundare” in istoria de inceput a umanitatii, getii sunt totusi mentionati in scrierile „cheie” din Antichitate. Ca si cum n-ar fi putut sa fie ocoliti si au devenit firesc personaje centrale. Cu mult inainte de „Istoriile” lui Herodot si tragediile sofocliene, getii au fost … https://iokronos.wordpress.com/adevarul-despre-noi/

 

Secretul Vietii – transmis unui roman

Prof. Scarlat Demetrescu

Intr-una dintre cartile sale de frunte (Les Lumières de l’Invisible), Jean E. Charon – cunoscut atomist francez, a descris stiintific „memoria”, „intuitia” si „ratiunea”, demonstrand ca decodificarea acestora se gaseste nemijlocit in particulele lumii atomice: „Fiecare particula individuala a Materiei dispune, in microuniversul ei imaginar, de o „memorie semnificativa” – sigma – de care va trebui sa se tina cont, pentru a putea explica, in mod complet, comportamentul individual al fiecarei particule”.

Inca de la inceputurile atomisticii, evidentiindu-se personalitatea particulelor elementare, oamenii de stiinta au fost intrigati de modul in care fiecare entitate a microcosmosului „stie” sa-si aleaga felul particulelor cu care „poate” sau chiar „trebuie” sa se asocieze, precum si felul acelora pe care „trebuie” sa le evite. Surprinzator este insa, faptul ca aceste informatii au fost transmise, in anii ’30, profesorului Scarlat Demetrescu (foto), de catre „un duh superior”, cu mult inainte de constatarile stiintifice mentionate anterior. Ca un adevarat Enoh modern, http://wp.me/P1IC7f-vG

LILITH – Prima Femeie

   „Cherchez la femme”, expresia eternizata, universalizata, de marele Alexandre Dumas (tatal), prin romanul „Mohicanii Parisului” (1857), este cat se poate de potrivita pentru LILITH, cel mai longeviv personaj mitologic din istoria umanitatii. Numele sau este strans legat de ideea de libertate suprema, de stigmatizarea femeii in general, si a femeii voluntare, nesupusa barbatului, in mod special. LILITH, doar ea, a avut curajul sa pronunte sfidator numele Domnului, fara ca Luminatia Sa sa o … http://wp.me/P1IC7f-a4

666 – Marca geneticã a geto-daco-românilor

„Stralucitoare,/ Curata,/ Mareata Doamna,/ Sunt credincioasa,/ Sunt cu trei de sase,/ Dar atat te rog,/ Candva sa ma ajuti/ Sa renasc” …

              http://wp.me/P1IC7f-ya