KNS land   Noi am scris primii!
       Basmul romanizarii
 
„Revansa Daciei” – lucrarea scriitorului Cornel Bârsan (Editura Obiectiv, Craiova) contribuie la dezgroparea adevaratei istorii a neamului romanesc. Si ma intreb: de ce romànii au fost intotdeauna asa de inversunati in a-si desfiinta originile? Ca n-am avut dusmani mai aprigi decat noi insine si detractori mai cainosi printre straini, decat am gasit in randurile alor nostri. „Romanii nu au sentimentul unitatii” remarca un politolog, „de aceea nu vor fi prea afectati de destramarea Uniunii Europene”, si-i dau perfecta dreptate. Cum am ajuns de la „urmasii celor mai viteji si mai intelepti dintre traci„, la cei mai haini si mai lipsiti de atasament fata de Maicuta Dacia? Poate ca e timpul sa ne amintim ce sange ne curge prin vene si odata cu aducerea aminte vom redeveni ce am fost. Pentru ca altfel, 50 de ani vor fi prea multi pentru ca praful uitarii sa se astearna peste acest neam. Din lucrarea amintita mai sus, am spicuit pentru voi, indemnandu-va totodata sa cumparati si sa  cititi cartea in intregime.
 
Noi am scris primii!
 
Pana in urma cu cativa ani, s-a considerat ca aparitia scrisului este legata de civilizatia protosumeriana. Si nu in mod deductiv, ci bazat pe vaste cercetari arheologice. Pe teritoriul vechii Mesopotamii au
Tablitele de la Tartaria
fost gasite o serie de tablite cu scriere pictografica, datate din  mileniile IV-V ì.e.n. Tablitele descoperite la El Obeid (langa vechea asezare Ur), Warka (langa vechiul oras sumerian Uruk) si Djemdet-Nasra (in apropierea miticului oras Kis) sunt din lut ars, acoperite cu diverse desene si inscriptii, dovedind o scriere pre-sumeriana ideografica. Dar, si aici este un „dar”, in anul 1961, Nicolae Vlasa descopera, in satul Tartaria (jud. Alba), trei tablite din lut ars (teracota), intr-o groapa de sacrificiu. Consensul arheologic unanim, bazat pe datari cu radio-carbon (C14), le apreciaza ca apartinand mileniilor VII-VI ì.e.n. (anii 6200 – 5200). Doua placute au desenate reprezentari animale si vegetale, iar a treia prezinta o scriere grafica. Tablita contine informatii despre ritualul uciderii si arderii unui sacerdot. Cine au fost locuitorii stravechi ai Tartariei care scriau in sumeriana, cand despre Sumer nu se pomenise inca? Se impune de la sine o concluzie: inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricat de paradoxal ar parea, nu sumerienii, ci locuitorii Balcanilor. Sumerienii ca si babilonienii au fost doar elevi buni, preluand scrierea pictografica de la popoarele balcanice si apoi dezvoltand-o in scriere cuneiforma.
 
Romanizarea – poveste de adormit copiii
 
Uriasele prazi de razboi luate de catre romani dupa moartea lui Decebal si infrangerea Daciei, ca si tezaurul dacic descoperit de romani in urma tradarii lui Bicilis, dupa cum afirma scriitorul Ioannes Lydos pe baza textelor lui Criton, medicul lui Traian, au fost fabuloase, ridicandu-se la cinci milioane livre de aur (1.625.00 kg) si 10 milioane livre de argint (3.270.000kg). Si astfel, Imperiul Roman cunoaste un salt economic foarte mare, guvernantii putand sa se angajeze la o serie de lucrari monumentale care se vad si acum in Italia. Toate pe banii geto-dacilor! Radu Sterian Carpianu afirma: „In afara faptului de a fi distrus o veche civilizatie si puternica organizatie statala, care de milenii apara poarta Europei, Traian a scos din vechile tainite ale Daciei aceste uriase cantitati de aur si argint pentru a le pune in circulatie pe piata lumii. Aceste metale pretioase au fost motorul care, de-a lungul veacurilor, au pus in miscare popoarele pentru a creea, la inceput in cadrul Imperiului Roman, aceste realizari de o nepretuita valoare, apoi preluate spre zonele nordice ale Europei sau in alte zone, unde au contribuit si mai contribuie inca, intr-o mare masura, la realizarea noilor civilizatii ale acestor popoare”. Romanii au fost un factor de dereglare si de stagnare pentru poporul romàn si nu unul civilizator, de asa-zisa „romanizare” si formare a unui popor, cum „bine” am fost invatati. In primul rand, Dacia  ocupata de romani in anul 106 se limita doar la partea sud-vestica a tarii (actualul Banat si Severin, plus o parte a Olteniei) si in zona partial centrala (sudul si o parte din centrul Transilvaniei). Abia in anul 118, dupa lupte inversunate duse de armata romana impotriva bastinasilor, suprafata provinciei se mareste cu o septime din teritoriul Daciei Mari, restul de 6/7 din acest teritoriu fiind locuit de carpii moldoveni, dacii liberi nord-transilvaneni, costobocii carpatici si carpo-getii din Muntenia de est pana la Dunare (mai putin Dobrogea). In aceste zone, populatia geto-dacica depaseste cu mult 6/7 din populatia fostului stat dac. Emigrarea sigura a unei parti din populatia supusa de romani, spre fratii lor liberi a marit si mai mult numarul dacilor extraimperiali. Faptul ca romanii s-au oprit doar la infrangerea lui Decebal in sine si ocuparea doar a unei septimi a tarii ne conduce imediat la ideea ca fortele existente dincolo de aceasta granita erau mult mai puternice decat ne putem inchipui. O dovada in acest sens e si hotararea imparatului Hadrian, inca din anul 118, de a retrage legiunile romane din aceasta provincie, legiuni obosite si sistematic decimate de catre permanentele atacuri ale dacilor liberi. Ipoteza romanizarii poporului dac prin colonizari cu veterani si teoria casatoriilor mixte este hilara si lipsita de sens. In doar 165 de ani romanii nu aveau cum sa schimbe identitatea unui popor, conferindu-i o limba, recladindu-i obiceiurile si modul de viata. Alta aberatie este si afirmatia parasirii teritoriului provinciei de catre intreaga populatie, odata cu legiunile romane! Dacii si romanii vorbeau aceeasi limba, originara stramosilor lor comuni, cu diferentele de rigoare aparute in timp si alt spatiu existential. Columna de la Roma ne-o confirma prin reprezentarile sale: dacii si romanii parlamenteaza intre ei fara translator. Numai o civilizatie superioara precum romanii, urmasi ai civilizatiei pelasge, a putut sa-si infranga rudele – acei daco-geti atat de temuti. Numai lupul roman a reusit sa infranga lupul dacic, doua popoare sub semnul lupului, cult atat de bine reprezentat in simbolistica pelasga.